Turcii aveau o imagine falsă despre bogățiile Constantinopolului

După cum mă așteptam, sînt încă sub puterea cazului Giovanni Giustiniani, după revenirea în țară de la Genova, așa cum am fost sub puterea Omului de Neanderthal, după călătoria la Dusseldorf. Pare a fi deja nu o rutină, ci un nărav, această fixare a mea într-un nou subiect, ivit întîmplător în viața mea.

Subiectul anterior a dispărut.

Tot ce-am citit și ce-am fișat pentru Stalingrad a intrat în uitare, împins în neant de noul subiect, cazul Giustiniani, așa cum multe alte subiecte s-au lichidat reciproc. Mai mult ca sigur va fi și el lepădat în favoarea altui nou subiect.

Una dintre cauzele acestui meștermanolism al meu stă în slăbiciunea care se numește mersul în documentare pînă-n pînzele albe.

De exemplu acuma.

Cazul Giustiniani trebuia să fie, cînd m-am apucat de scris, una dintre paginile însemnărilor de călătorie de la Genova. Numai că fără să-mi dau seama, am început să citesc despre Căderea Constantinopolelui, la început de fapt să recitesc cărțile de pe raftul cu Bizanț (Figuri Bizantine de Diehl nu știu pe unde e), apoi să caut cărți pe care nu le-am citit.

Așa am ajuns la volumul lui Nicolae Iorga despre Bizanț (Bizanț după Bizanț, editura Enciclopedică, 1972), tradus din franceză înainte de 1989, la studiul exaustiv al rusului Vasiliev (A.A. Vasiliev, Istoria imperiului bizantin, traducere în română realizată de Vasile Adrian Carabă, Polirom, 2010). Acestea erau cărți din biblioteca mea. Am găsit pe internet și eseul La Caduta di Constantinopoli: Il Capitano Giovani Giustiniani, A.D. 1453, semnată de Giorgio Bertone, în 2017, la editura Erga din Genova. Numai că e doar în italiană și de vînzare pe site-ul Amazon.it, așa că mă văd obligat să citez doar prezentarea comercială.

Pe Kindle am găsit însă două cărți noi, despre care nu știam nimic: La chute de Constantinople: Les dernières heures de l’Empire romain d’Orient (Grandes Batailles t. 2) (French Edition) Kindle Edition, de Romain Parmentier și La chute de Constantinople: 29 mai 1453 (French Edition), Kindle Edition, de Maurice și Marilène Chavardès din seria Ce jour là ….

După o descărcare destul de grea de pe Kindle, am luat la întîmplare cea de a doua carte. Și tot la întîmplare am deschis-o, astfel încît am început să citesc de la capitolul Din partea turcilor, cu puțin înainte de relatarea asaltului din 29 mai 1453. Multe amănunte le știu din alte cărți.

Unele sînt însă inedite, cel puțin pentru mine, cum ar fi de exemplu, ce-au făcut turcii înainte de miezul nopții, cînd a început asaltul. Au mîncat și au băut pe rupte, au cîntat și dansat, de parcă erau în noaptea nunții și nu în noaptea posibilei morți.

Discursul Sultanului, descris aici în amănunt, mă convinge de rolul însemnat al imaginii preconcepute despre Bizanț în victoria asediatorilor. Decisiv din punct de vedere al imboldului moral a fost angajamentul sultanului că turcilor li se va permite trei zile de jaf.

Cel puțin în cartea asta, Mahomed insistă în mod deosebit pe bogățiile nemăsurate ale orașului și îndeosebi pe splendoarea femeilor. Turcilor primitivi le-au sticlit ochii la gîndul unui viol în colectiv al unei bizantine spălate, pudrate și svelte, în contrast cu muierile lor din stepe, și la imaginea de o clipă a articolelor de lux.

Constantinopole era într-adevăr deosebit pe harta vremii sale, dar nu atît de bogat cum credeau turcii, incitați de Sultan. Cît despre femei, tot femei rămîneau, fie ele otomane sau bizantine. Numai că aceste amănunte ținînd de real nu contau. Contau notele imaginii preconcepute, puternic înrădăcinate în conștiința colectivă otomană, deși la vremea respectivă nu era Facebook.

_{Foto sus:
Împăratul Constantin al XI-lea Paleologul (călare) îi înfruntă
pe turcii care au pătruns în Constantinopol. Pictură de Theophilos
Hatzimihail (© Theofilos Museum / Μουσείο Θεόφιλου /
Wikimedia Commons)}