Stiati că Mussolini s-a autoproclamat „Protector al Islamului”? Cum s-a ajuns la acest lucru
În 1938, în centrul orașului Tripoli, capitala Libiei de astăzi, a fost inaugurat un monument ecvestru dedicat lui Benito Mussolini. Inscripția de la baza statuii îl prezenta drept „pacificatorul poporului” și „răscumpărătorul pământului Libiei”. Liderul fascist era reprezentat călare, ridicând o sabie în mâna dreaptă – o imagine inspirată de o fotografie realizată cu un an înainte, în momentul în care fusese proclamat simbolic „Protector al Islamului”.
Gestul, aparent paradoxal pentru liderul unui regim european fascist, făcea parte dintr-o strategie politică menită să consolideze dominația Italiei asupra Libiei și să câștige sprijinul populației musulmane.
Cucerirea Libiei și începutul dominației italiene
Italia a ocupat teritoriul Libiei în 1911, în urma războiului purtat împotriva Imperiul Otoman. Spre deosebire de alte campanii coloniale ale epocii, invazia nu era motivată în primul rând de resurse naturale sau de o importanță strategică majoră.
Pentru Italia, care intrase târziu în competiția colonială europeană, controlul asupra Libiei reprezenta mai ales o chestiune de prestigiu. Marile puteri – Franța, Spania și Imperiul Otoman – își împărțiseră deja mare parte din nordul Africii, iar Roma dorea să aibă propriul teritoriu colonial în regiunea mediteraneană.
În doar un an, armata italiană a reușit să preia controlul principalelor zone ale țării, după confruntări cu triburile locale și cu ordinul religios Sanusi, o mișcare islamică influentă în estul Libiei.
Rezistența Sanusi și războiul colonial
Mișcarea Sanusi era o confrerie sufită care promova un islam auster și disciplinat. Aceasta avea o influență puternică în regiunea Cyrenaica și susținuse Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial.
Chiar dacă în 1912 fusese semnat un tratat de pace între Italia și otomani, populația locală nu a acceptat noua dominație și a continuat lupta prin acțiuni de gherilă.
Conflictul a reizbucnit cu intensitate în 1923, când regimul fascist instaurat la Roma a adoptat o politică expansionistă menită să controleze complet teritoriul libian. Liderul rezistenței era carismaticul imam Omar al-Mukhtar, care conducea câteva mii de luptători capabili să organizeze ambuscade împotriva trupelor italiene.
Campania brutală de „pacificare”
Pentru a înfrânge rezistența libiană, armata italiană a recurs la metode extrem de dure. În anii 1928–1931 au fost folosite arme moderne – tancuri, avioane și chiar gaze toxice, precum iperita.
Campania a fost coordonată de generalul Rodolfo Graziani, unul dintre cei mai duri comandanți ai armatei fasciste. Zeci de mii de libieni au fost deportați în lagăre de concentrare, iar mii de prizonieri au fost executați.
În 1931, liderul rezistenței, Omar al-Mukhtar, a fost capturat și executat prin spânzurare. După înfrângerea mișcării Sanusi, Mussolini a decis că teritoriul trebuie „italianizat”.
Colonizarea și transformarea Libiei italiene
În 1934, Italia a unit regiunile Tripolitania și Cyrenaica într-o singură entitate administrativă: Libia italiană. Guvernatorul coloniei, Italo Balbo, a inițiat un program amplu de colonizare și modernizare.
Au fost construite drumuri, căi ferate și spitale, iar zeci de mii de coloniști italieni – cunoscuți sub numele de ventimili („cei douăzeci de mii”) – au fost încurajați să se stabilească în Libia. Populația locală a fost însă împinsă spre interiorul deșertic al țării.
În această perioadă, Italia își extindea și alte teritorii africane, precum Eritrea și Abyssinia, creând ceea ce regimul fascist numea Imperiul Italian.
Mussolini și titlul de „Protector al Islamului”
După stabilizarea dominației italiene, Mussolini a încercat să îmbunătățească relațiile cu lumea musulmană. În contextul tensiunilor crescânde cu Marea Britanie și Franța, liderul fascist spera să câștige simpatia populațiilor islamice din Africa de Nord și Orientul Mijlociu.
Propaganda fascistă a început să prezinte libienii drept „musulmani italieni ai celei de-a patra țărmuri ale Italiei”. Moscheile și școlile coranice au fost restaurate, iar regimul a încercat să se prezinte drept protector al tradițiilor islamice.
Pe 20 martie 1937, în apropiere de Tripoli, Mussolini a participat la o ceremonie oficială în care liderul berber Yusuf Kerbisc i-a oferit simbolic „Sabia Islamului” – o sabie cu două tăișuri, decorată cu motive arabe și cu mâner din aur.
În realitate, obiectul fusese comandat chiar de Mussolini de la o firmă de bijuterii din Florența, ceea ce arată caracterul propagandistic al întregii ceremonii.
Fotografia propagandistică și mitul creat de regim
Momentul a fost imortalizat într-o fotografie celebră, în care Mussolini apare călare, ridicând sabia. Imaginea originală includea însă mai mulți ofițeri și chiar un îngrijitor care ținea calul pentru a-l împiedica să se miște.
Regimul fascist a ordonat retușarea fotografiei. Iata de ce nu era buna pentru propaganda...
Continuarea pe turismistoric.ro
Mai multe pentru tine...
