Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
De la intrarea în război alături de Germania, în iunie 1940, Italia a suferit eșecuri după eșecuri, atât pe continent, cât și în Africa, culminând cu distrugerea Armatei 8 italiene în Rusia, în decembrie 1942-ianuarie 1943, capitularea forțelor Axei din Nordul Africii în mai 1943 și debarcarea aliată din Sicilia din 9/10 iulie 1943. Pentru toată lumea era destul de clar că era o chestiune de timp până ce forțele aliate vor ocupa Sicilia și sudul Italiei.
Chiar și înainte de debarcările aliate din Sicilia, membrii familiei lui Mussolini, conducerea armatei și guvernul complotau pentru înlocuirea dictatorului, în scopul încheierii unui armistițiu cu Aliații. Aceste planuri conspirative au fost pregătite cu multe luni înainte, revenind în actualitate după invadarea Siciliei și mai apoi după primul bombardament major asupra Romei, executat pe 19 iulie 1943, în timpul căruia au fost uciși peste 1.500 de civili.
După ce Napoli a fost bombardat a doua zi, membrii conspirației au realizat că trebuia acționat curând pentru a scoate Italia din război înainte ca țara să ajungă pe marginea prăpastiei. Cel mai mare obstacol era Mussolini însuși, care rămânea fidel alianței cu Hitler.
Conspirația anti-Mussolini includea membri din cadrul Comando Supremo – Înaltul Comandament Italian, inclusiv generalul Vittorio Ambrosio, locțiitorul său, generalul de brigadă Giuseppe Castellano și șeful poliției militare, generalul de brigadă Severio Polito. Conspiratorii au decis să se bazeze pe forțele de carabinieri pentru arestarea lui Mussolini, deoarece câțiva membri ai armatei erau încă loiali dictatorului italian.
Din întâmplare, raidul aerian asupra Romei l-a ucis pe șeful carabinierilor, generalul de brigadă Azzolino Hazon, care deținea un rol-cheie în cadrul conspirației. În grabă, complotiștii au convenit să-l înlocuiască pe Hazon cu generalul de corp de armată Angelo Cerica, care a acceptat să-l aresteze pe Mussolini, dacă regele autoriza acest lucru.
Conspiratorii au obținut sprijinul tacit al poliției civile și al grenadierilor din Sardinia. Conștienți că Aliații puteau debarca în orice moment în sudul Italiei, au planificat arestarea lui Mussolini pe 26 iulie, sau în jurul acestei date, și ocuparea punctelor de importanță strategică din Roma. După o adunare aprinsă a Marelui Consiliu Fascist desfășurată pe 24 iulie 1943, în timpul căreia ginerele „Ducelui”, Galeazzo Ciano, a votat contra lui, Mussolini a mers să se întâlnească cu Regele Victor Emmanuelle al III-lea la vila acestuia din suburbiile aflate în nordul Romei în după-amiaza zilei următoare.
Mussolini se aștepta ca regele să fie de partea sa și să-l sprijine pentru alungarea conspiratorilor din cadrul guvernului. Contrar așteptărilor sale, regele l-a șocat spunându-i: „Dragul meu Duce, nu se poate merge mai departe. Italia este în genunchi, armata a fost complet înfrântă, iar soldații nu doresc să mai lupte pentru tine. În acest moment ești omul cel mai urât din Italia”.
Apoi regele i-a comunicat, scurt și concis, că îl înlocuiește din funcția de prim-ministru cu mareșalul Pietro Badoglio. Când „Il Duce” a încercat să plece a fost arestat de șase ofițeri carabinieri conduși de căpitanul Paolo Vigneri și scos din reședință într-o ambulanță.
Trei ore mai târziu, regele a anunțat la radio demisia lui Mussolini, luându-i prin surprindere pe fasciștii încă loiali lui Mussolini. Detașamente de carabinieri și poliție au început ocuparea centrelor principale de comunicații și arestarea susținătorilor lui Mussolini pentru a preveni organizarea unei riposte împotriva conspiratorilor.
În loc să-și susțină conducătorul, majoritatea fasciștilor s-au ascuns sau au părăsit țara (inclusiv fiul lui Mussolini, Vittorio) și curând a fost destul de clar că plecarea Ducelui era un motiv de bucurie pentru majoritatea populației. După răsturnarea lui Mussolini, Badoglio a ales să mențină aparențele de continuare a alianței cu Germania, dar în secret a trimis ofițeri în Portugalia (țară neutră) pentru a începe negocierile cu Aliații.
Îngroziți de posibilitatea înăbușirii loviturii de stat de către Hitler, conspiratorii au decis să nu-i permită lui Mussolini să comunice cu exteriorul până când nu erau finalizate negocierile, iar Aliații ajungeau la Roma, pentru a preveni represaliile germane.
Conspiratorii au mai decis și punerea sub arest la domiciliu a soției lui Mussolini, Rachele, a fiului de 15 ani, Romano, și a fiicei de 13 ani, Anna Maria. Pe 3 august, generalul Polito a escortat-o pe Rachele la reședința lui Mussolini de la Rocca delle Caminate, situată la 200 km nord de Roma. Polito a ordonat ofițerilor de poliție care asigurau paza să-i împuște, în eventualitatea în care ar fi încercat să fugă. Chiar și Clara Pettaci, amanta lui Mussolini, a fost pusă sub arest, iar regimul Badoglio a dezvăluit, meschin, relația acesteia cu Mussolini în presă.
Decizia lui Hitler
Adolf Hitler se afla în comandamentul său de lângă Rastenburg (Prusia de Est) când a primit primele rapoarte despre dispariția lui Mussolini. După confirmarea rapoartelor primite referitoare la răsturnarea regimului lui Mussolini, Hitler a decis eliberarea aliatului său și pedepsirea celor implicați.
Hitler a decis să aștepte momentul oportun când erau suficiente trupe germane în Italia pentru a declanșa Operațiunea „Achse” (Axa), prin care se urmărea arestarea conspiratorilor și dezarmarea unităților militare italiene neloiale. La sfârșitul conferinței din 26 iulie, Fuhrerul a decis organizarea unei forțe operative speciale pentru găsirea și apoi salvarea lui Mussolini.
Goring, dornic de a-și promova propriile capabilități ale Luftwaffe, l-a recomandat pe generalul Kurt Student (comandantul trupelor de parașutiști – Fallschirmjäger), aflat la comanda Corpului XI Aerian (Fliegerkorps XI), care executa activități de pregătire pentru luptă în sudul Franței.
Amintindu-și de succesele anterioare repurtate de forțele aeropurtate, cum ar fi cucerirea fortului Eben Emael, în mai 1940, se spune că Hitler ar fi exclamat: „Splendid! Este exact persoana potrivită pentru astfel de lucruri”. Student a primit imediat ordin să se prezinte la Rastenburg, unde Hitler i-a ordonat să înceapă organizarea operațiunii de salvare.
Dictatorul german i-a spus: „Una dintre misiunile dumneavoastră va fi găsirea și eliberarea prietenului meu Mussolini”. Misiunea de salvare a fost denumită codificat Operațiunea „Eiche” (Stejarul). Hitler l-a însărcinat, de asemenea, pe Student cu ocuparea Romei la momentul oportun și arestarea capilor conspiratorilor, inclusiv regele și Badoglio.
Fragmentul face parte din textul „Raidul pentru eliberarea lui Mussolini”, publicat în numărul 268 al revistei „Historia” (revista:268), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 mai - 14 iunie, și în format digital pe platforma paydemic.
