Stalin, gurile de foc de calibrul 122 mm și acuzațiile eroice ale istoricilor
Al Doilea Război Mondial a început oficial la 1 septembrie 1939 prin atacul german asupra Poloniei, țară care a devenit și ținta Armatei Roșii ce se mobiliza în vastele spații sovietice. Era o ocazie perfectă pentru a testa trupele în conflicte la scară redusă și astfel să fie obișnuite cu mirosul prafului de pușcă și cu exploziile proiectilelor de toate tipurile. Kremlinul avea înțelegere cu Adolf Hitler după 23 august 1939 și astfel a putut să ferească Uniunea Sovietică de ravagiile conflictului mondial până la 22 iunie 1941.
A fost timp din belșug pentru pregătirea marilor unități, dar a urmat un dezastru în vara și toamna anului 1941, cele mai bune armate pregătite în timp de pace fiind spulberate rapid de diviziile motorizate ale Wehrmachtului. Cum istoricii sovietici erau crescuți în stil stalinist, au început să caute la ordin vinovați pentru dezastrul fără precedent în istoria contemporană. Nu s-au mulțumit doar cu ideea că inamicul a atacat prin surprindere și nici cu execuțiile unor generali precum D.G. Pavlov.
Cercetătorii în domeniul istoriei au și ei propriul război de dus pentru obținerea de multă glorie personală și nici acapararea de posturi bine plătite nu este de disprețuit. Trebuie să se facă totul pentru ascensiunea socială. Au ajuns să scrie că vinovat pentru toate dezastrele a fost Iosif Vissarionovici Stalin și au început adevărate procese în dulcele stil stalinist. Dictatorul mort a fost acuzat că n-a înzestrat Armata Roșie cu tehnică modernă din belșug. Au apărut eroi cu stilou ce erau mai viteji și mai pricepuți în treburile statului decât fostul seminarist ateu. Mai mult. N-a vrut să ia în calcul nici avertismentele primite din diferite surse de încredere și a mai trecut și la epurări în care au pierit în timp ofițeri și lideri politici renumiți.
Falșii eroi nici nu vor să creadă că au fost simple piese în politica de manipulare inițiată de comuniști pentru a da vina pe un conducător și astfel masele să creadă că partidul este o organizație pozitivă. Publicarea unor date statistice în spațiul fost sovietic, poate încă multe fiind ascunse prin arhive prăfuite, demonstrează că liderul de la Kremlin era deosebit de credincios și a afirmat cu tărie că artileria este noul Dumnezeu. Numai din modelul de obuzier M1910/1930 de calibrul 122 mm erau disponibile la 1 iunie 1941 5.900 de exemplare, dar oricând se poate demonstra că erau prea puține în raport cu tunurile inamice, lungimea frontului sau cu numărul de divizii sovietice.
Normal că Stalin era de vină pentru această dotare precară și această neglijență în serviciu ar fi fost de pedepsit cu moartea după codul penal sovietic. Dacă se aruncă o privire pe modul în care erau organizate diviziile sovietice, industria reușise să asigure aprovizionarea cu obuziere ușoare pentru 184 de mari unități, dar se poate spune că nu era o superioritate față de forțele Axei de la frontiera vestică. Așa poate să pară pentru un gânditor superficial.
Diviziile sovietice s-au descurcat după 22 iunie 1941 cu numai 16 obuziere pentru luptele apropiate pe fondul lipsurilor. Iosif Stalin a reușit să pregătească o dotare pentru 369 de divizii de infanterie, ceea ce era uluitor pentru orice conducător al epocii. Culmea este că tot au apărut îndrăzneți lipsiți de caracter care să-l acuze că n-a avut grijă de înzestrarea forțelor armate și oricând se poate demonstra că orice se produce este prea puțin în raport cu ceea ce s-ar putea face. Creierul de tip procuror stalinist a existat întotdeauna, dar în spațiul fost comunist se manifestă în continuare.
Se poate scrie că folosirea a 16 obuziere de calibrul 122 mm aducea marile unități sovietice la nivelul celor românești și astfel Armata Roșie nu era bine înzestrată. Dacă se gândește așa, se ajunge repede la concluzia că tot Stalin a fost de vină pentru catastrofa de după 22 iunie 1941. Absolut fals! Piesele românești de origine cehoslovacă aveau calibrul 100 mm și o putere de foc substanțial mai mică în luptele apropiate.
Nemernicia elitelor intelectuale merge și mai departe. S-a putut scrie prin diferite lucrări că dotarea trupelor sovietice lăsa de dorit la capitolul modernitate și că Stalin considera cantitatea o calitate. Iar era vinovat liderul de la Kremlin pentru modul în care s-a comportat cu organismul militar și chiar în cartea de amintiri a celui propulsat la rangul de mareșal, renumitul Jukov, sunt acuzații la insuficiența dotării la capitolul artilerie. Toate obuzierele erau în număr de 8.700 și începeau să sosească cele Model 1938, renumite prin performanțele pe câmpul de luptă. Erau astfel suficiente guri de foc pentru formarea a 272 de divizii grele de infanterie sau dublul acestora în cazul împărțirii la jumătate.
Stalin, pregătit pentru „revoluția mondială”
Adevărul este că Iosif Stalin s-a pregătit prea detaliat și exagerat pentru ceea ce se numea revoluția mondială și a vrut să aibă o putere de foc fără egal. O simplă salvă a tuturor acestor arme era echivalentă cu o masă de 189,3 tone de obuze. Dacă se adaugă și partea de propulsie, se înțelege că industria comunistă n-a fost concepută pentru producția de bunuri necesare maselor.
Obuzierele erau piese de artilerie vulnerabile din cauza bătăii reduse și era aici poate să fie o altă acuzație referitoare la lipsa de pricepere a dictatorului sovietic în domeniul gurilor de foc grele. Nici aici acuzatorii nu au dreptate. Existau 1.300 de tunuri de calibrul 122 mm pentru nimicirea bateriilor inamice. Acestea puteau utiliza obuzele obișnuite de obuzier, dar aveau propriile tipuri de muniție și încărcătura de propulsie putea să fie stabilită în funcție de distanța până la țintă. Industria chimică trebuia să livreze substanțe cât mai agresive pentru a asigura explozii cât mai devastatoare la țintă.
Obținerea unei mase de 10.000 de piese de calibrul 122 mm indică în mod clar de ce industria sovietică nu putea să fie rentabilă și s-a ajuns chiar ca populația să fie afectată de foamete împinsă până la nivel de genocid, legendarul Holodomor. Populația din Ucraina, un grânar al Rusiei, a pierit de foame în timp ce recoltele erau trimise spre orașele producătoare de arme sau plecau peste hotare în vederea obținerii de valută necesară aducerii de tehnologie de calitate.
Cum istoricii sunt în stare de orice pentru propriilor teze, pot să susțină că piesele de calibrul 122 mm erau prea mici pentru un război atât de mare și astfel puterea de foc nu era suficientă pentru oprirea valurilor inamice de asalt. N-au șanse nici cu acest argument, obuzierele de 122 mm fiind produse masiv în anii de război și tunurile au fost urcate pe mijloacele blindate și astfel a apărut temutul tanc IS-2.
Totuși, proiectilele de calibrul 122 mm pot să pară prea mici în condițiile în care partea germană era renumită pentru fortificațiile de campanie pe care le construia în timp scurt. Dotarea exagerată a trupelor cu proiectile ușoare ducea astfel la o rămânere periculoasă în urmă în cazul în care se dădea peste poziții întărite. Iar a fost o lipsă de interes din partea lui Stalin și a principalilor colaboratori, cei pricepuți fiind epurați după moartea lui Kirov. Industria sovietică a trimis către regimente și divizii obuziere de calibrul 152 mm și muniții din belșug se găseau pentru că se introdusese o politică de standardizare după o idee americană și astfel se făceau economii pentru a crește cantitatea de proiectile. Au fost oferite unităților 3.868 de obuziere și acestea puteau să copleșească puterea de rezistență a trupelor de infanterie. Oare cine dădea aprobările privind ce anume se produce în fabricile Uniunii Sovietice sau se făcea ceva fără să știe cel ce era ascuns în umbra bolților Kremlinului?
Trebuie să dispară din cărțile serioase de istorie poveștile despre lipsa de pregătire a Uniunii Sovietice în iunie 1941 și să fie înlocuită cu excesul de dotare în timp ce savanții tot încearcă să mintă pentru acoperirea faptelor lui Stalin prin acuzarea dictatorului de la Kremlin. Adevărul este că Armata Roșie a fost pregătită să atace Germania și asaltul din 22 iunie 1941 a dat peste cap toate calculele comuniste. Cum rezultatul planificat n-a fost atins, s-a făcut totul pentru a părea o victimă nevinovată a agresiunii hitleriste și să se plângă de milă diviziilor sovietice. Munca aparatului de propagandă a cam dat rezultate și cărțile de istorie, comuniste și occidentale, conțin informații despre o lipsă de pregătire sau despre trupe puține și neinstruite.
Armata Roșie a reușit să înfrângă trupele germane și să ocupe chiar Berlinul în care Hitler s-a sinucis pentru a nu cădea în captivitatea stalinistă. Pierderile uriașe suferite n-au fost suficiente pentru oprirea tăvălugului sovietic și explicația constă în puterea deosebită a artileriei, tunurile și obuzierele de calibrul 122 mm fiind mereu în prima linie și cu muniție din belșug.
Militarii germani și români au folosit piesele de captură, dar tot n-a fost suficient pentru a ridica un zid de oțel și explozibil de netrecut, mijloacele de tracțiune fiind prea puține pentru a permite o deplasare în timp util spre sectoarele fierbinți ale frontului vast. Uzinele staliniste au fost capabile să trimită mase de tunuri și obuziere spre vest deoarece a existat un lanț de producție bine pus la punct și combinatul de la Magnitogorsk a produs mult oțel pentru modelare în armament și muniții. A mai sosit și metal din SUA gata de transformat în ceea ce dorea conducătorul de la Kremlin.
Uniunea Sovietică a fost un adevărat templu al războiului împins la extrem pentru a se realiza revoluția mondială sau cucerirea întregii planete în numele construirii comunismului. Popoarele sovietice urmau să fie carnea de tun pentru atingerea acestui obiectiv utopic și n-a contat numărul de victime din perioada de pregătire și apoi din acțiuni prebelice. Nu s-a făcut ceva pozitiv pentru fericirea oamenilor în afară de oferirea de lozinci.
Soarta oamenilor din întreaga lume era hotărâtă și gurile negre de tunuri erau pregătite să nimicească universul dezvoltat de burghezie, ideea de libertate fiind complet străină lagărului comunist. Poporul român a fost și el sacrificat din cauza ideilor de dincolo de Nistru și nu conta ce anume făceau conducătorii de la București. Kremlinul a dorit un război mondial și a fost planificat pas cu pas modul în care vecinii urmau să fie atacați și ocupați pentru a rămâne pentru totdeauna în marele lagăr planetar. Exista și un plan detaliat de lichidare a elitelor intelectuale din teritoriile ocupate astfel încât să existe mase cât mai uniforme și lipsite de voință.
Iosif Vissarionovici Stalin poate să fie acuzat că a sacrificat totul pentru cucerirea planetei și a plănuit un măcel la care nici măcar Hitler nu putea să viseze în ianuarie 1924. Poate puțini au fost cei care au citit articolul publicat la ceremonia de la moartea lui Lenin, dar programul politic a fost pus în practică în mod sistematic, revoluția mondială fiind cheia bolții fără de care întregul edificiu construit pas cu pas s-ar fi prăbușit.
Foto sus: Iosif Stalin, la Parada Victoriei din Piața Roșie, 24 iunie1945 (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
