Mitul superiorității militare a Wehrmacht-ului, susținut de propaganda sovietică

Europa după prima conflagrație mondială ar fi putut să aibă o soartă mai bună, dar au apărut ideologiile extremiste și s-au dezvoltat trei state în care omul era topit într-o masă informă pentru a satisface pasiunile unor lideri ce se defineau drept unici cunoscători ai evoluției spre un viitor luminos.

Au apărut astfel Uniunea Sovietică, Italia fascistă și Germania nazistă. Cele trei centre de putere nu erau compatibile și un nou conflict de amploare se contura la orizont. Armele necesare au fost acumulate și pârjolul a început la 1 septembrie 1939 prin atacul german asupra Poloniei.

Istoriografia sovietică, supravegheată în mod absolut de centrul de putere de la Kremlin, a fost obligată să caute formulări rafinate pentru a explica modul în care a acționat conducerea sovietică, personal tovarășul Iosif Stalin. Au fost necesare soluții presupus raționale și pentru problema comportamentului Armatei Roșii în iunie 1941 și până la periferiile Moscovei.

Cea mai puternică și ofensivă armată a suferit dezastre fără egal în istoria modernă și contemporană, numai efectivele copleșitoare trimise pe front ajutând la obținerea unei victorii parțiale prin ocuparea Berlinului în mai 1945.

G. A. Deborin a fost un scriitor pe gustul conducerii comuniste și a publicat în 1958 o operă bine documentată și, mai ales, argumentată din punct de vedere ideologic. Autorul a explicat detaliat că Germania nazistă avea la dispoziție stocuri importante de materii prime, altele fiind capturate în statele cucerite fulgerător în perioada 1939 – 1941.

Fabricile din aceste regiuni livrau noi și noi arme Reich-ului ce se pregătea de confruntarea titanică din Est. Armele veneau din Franța și Cehoslovacia, uzinele micului stat din Europa Centrală fiind importante pentru mașina de război. Mai mult. Munceau de zor pentru Wehrmacht lucrătorii din fabricile Belgiei, Olandei, Austriei și Ungariei.

Nu era suficient. Berlinul avea nevoie de tehnică de luptă modernă din belșug pentru dotarea noilor divizii și a apelat la un nou aliat cu o industrie performantă și care era interesat de colaborarea cu puterea nazistă. România a trimis armament modern pentru dotarea diviziilor germane și numai așa se explică performanțele pe câmpurile de luptă (pagina 165). Cartea a fost publicată în România populară în anul 1960 și a fost studiată de generații de elevi și profesori, dovadă stând sublinierile existente pe volumele existente încă în bibliotecile școlare.

Cum era posibil să livreze România tehnică de luptă Germaniei?

Hârtia poate să suporte orice, dar minciunile propagandei de partid și de stat erau chiar la nivel inimaginabil. Oare cum era posibil să livreze România tehnică de luptă unui stat industrializat ce avea cea mai mare bază de mașini-unelte pentru prelucrarea metalelor din Europa?

România a fost un importator de armament german pentru a putea cât de cât să facă față pe fronturile vaste din spațiul sovietic. Au fost aduse 50 de avioane germane de tip Me-109 E și acestea au format nucleul dur al aviației române. Cele mai puternice avioane de bombardament erau de tip He-111 și la asalt au fost folosite în 1941 aparate He-112, depășite ca aparate de vânătoare.

Adevărul este că armata pregătită de oamenii lui Hitler era slab dotată, afirmație ce pare ciudată chiar și astăzi multor cititori. Arma de bază a infanteriei era Mauser 98k, o carabină cu țeava scurtă și cu încărcare manuală. Era ucigătoare, dar era uzată moral în raport cu puștile semiautomate. Era depășită și de puștile sovietice Mosin-Nagant, lăudate pentru precizia lor de cei ce au trăit coșmarul luptelor în primele linii. Cartușul de calibrul 7,62 mm fusese testat în prima conflagrație mondială și dăduse dovadă de eficiență. Pistolul-mitralieră exista în cantități prea mici și era dat comandanților de detașamente.

Chiar dacă industria din Europa lucra pentru Reich, soldații Wehrmacht-ului în 1941 făceau marșuri pe jos și numai unitățile de blindate și unele unități de infanterie au primit mașini pentru transport. Situația critică s-a menținut până la sfârșitul ostilităților.

Nici numărul de avioane și blindate n-a fost suficient pentru dotarea după norme. Chiar a fost necesară preluarea în înzestrare a tehnicii sovietice de captură pentru a se face față valurilor de militari inamici. Obuzierele de calibrul 122 mm erau cele mai interesante și apreciate, industria germană oferind muniția necesară bombardamentelor împotriva forțelor sovietice. Cantitățile oferite au fost însă insuficiente.

Armata germană a pornit la asalt împotriva Uniunii Sovietice cu un mozaic de arme depășite și doar modul în care au fost dispuse diviziile staliniste a permis obținerea unor succese uimitoare pentru orice observator militar și astfel legendele despre Blitzkrieg și Panzer au înflorit și s-au transmis din generație în generație, întreținute fiind de către istoricii din tabăra învingătorilor.

A fost normal ca Iosif Stalin să nu creadă că Hitler va da ordin de atac având la dispoziție o mulțime de zise tancuri din modelele Panzer I și Panzer II. Nici cele de origine cehoslovacă nu erau uimitoare prin performanțe deoarece erau tot tancuri ușoare. În plus, oțelul folosit nu era de calitate pentru a face față proiectilelor, niturile sărind prin mașină ca niște gloanțe în cazul unor lovituri puternice.

Munca de spălare a creierului a fost dusă de armate de propagandiști și s-a făcut totul pentru impunerea ideilor comuniste venite de la Moscova. Cantitatea de minciună s-a revărsat ca un torent asupra mulțimilor din lagărul socialist și calitatea acesteia a fost de multe ori sub orice critică. Autorii aveau și ei limitele lor intelectuale.

Este interesant de precizat că lucrarea lui G. A. Deborin a fost redactată sub supravegherea și îndrumarea unui specialist în arta militară, general-maior I.I. Zubkov. Ideea de minciună trebuia să fie prezentă în orice domeniu și popoarele sovietice erau obligate să creadă că naziștii au fost supraînarmați în iunie 1941 și în anii următori, ceea ce explica pierderile înfiorătoare suferite de diviziile sovietice.

_{Foto sus: Lupte de stradă în Harkov, în timpul Operațiunii Barbarossa (© Das Bundesarchiv Bild 183-L20582)}