Panzerul, mașina de groază a germanilor

Secolul al XX-lea a adus pe scena politică europeană ideea de totalitarism, omul fiind supus absolut unui stat construit în jurul unei ideologii politice. Germania a căzut pradă nazismului și un popor obișnuit cu disciplina a ascultat de indicațiile dictatorului de la Berlin. Era unicul cunoscător al căilor de evoluție spre un viitor fericit și nu era tolerată gândirea liberă.

Domeniul militar a fost sub controlul lui Adolf Hitler și acesta aproba noile tipuri de arme prezentate de industriașii fideli regimului. Chiar dacă se spune că un stat totalitar poate să controleze energiile unui popor și să le focalizeze spre o țintă, producția de tancuri demonstrează că erorile sunt uriașe și sunt amplificate de producția de masă. Au fost livrate 322 de Panzer II, tancuri înarmate cu tunuri de calibrul 20 mm. Aceste mașini erau asamblate în anul 1942, sovieticii fiind de un deceniu adepții tunului de calibrul 45 mm.

Totuși, cineva a observat că mașinile cu masă mică și armament de calibru redus nu mai reprezintă viitorul pe câmpurile de bătălie și a cerut ceva mai consistent. A apărut varianta Panzer III, considerată drept ideală pentru confruntarea cu tancurile vrășmașe. Liniile de montaj au oferit militarilor 673 de unități până în anul 1940 și acestea păreau să fie o realizare tehnică de excepție, mai ales că s-au descurcat și pe front. Beția victoriilor din Polonia și din Franța n-a mai permis să fie văzut anacronismul situației de a trimite în prima linie tunuri de calibrul 37 mm.

Blindajele groase ale cuirasatelor terestre de tip B1 bis sau Matilda II au determinat totuși trecerea la piese mai puternice. Au fost trimise pe front 1.969 de Panzer III cu tun de calibrul 50 mm, ultimele fiind finisate în anul 1943. Erau mașini de luptă periculoase în confruntările cu alte blindate, țeava mai lungă asigurând precizia loviturilor. Sovieticii foloseau la temutul T-34 tun de calibrul 76,2 mm încă din anul 1939. Este interesant că germanii au văzut astfel de tancuri încă din iulie 1941, dar industria a continuat să producă mașini uzate moral. Mai mult.

Au fost trimise pe front și Panzer III dotate cu tunuri de calibrul 75 mm având țeava scurtă. Era un anacronism evident în anul 1942, dar livrările au continuat și în 1943. Au fost date 11 exemplare și trupelor române aflate în pozițiile de la Stalingrad, dar n-au putut face ceva împotriva valului sovietic de blindate. Este clar pentru orice cititor că liniile de montaj au fost ocupate cu modele perimate și Panzer IV, Panther și Tiger au avut producții mai reduse, mai ales că ultimele două tipuri erau și complicate din punct de vedere tehnic.

Este interesant de observat că Uniunea Sovietică adoptase oficial T-34 drept tanc zis mijlociu încă din decembrie 1939 și era în producție de serie în anul 1940. Specialiștii militari germani s-au tot fâțâit în jurul blindatelor cu piese de 20 și 37 mm, chiar dacă au văzut tehnica sovietică superioară încă din anul 1936. Atunci au fost deplasate la ordinul lui Iosif Vissarionovici Stalin tancuri T-26 și BT-5 pentru a extinde comunismul în Spania.

Au fost oferite prime consistente celor care reușeau să captureze astfel de tehnică motorizată, dat eforturile infanteriștilor, mai ales ale marocanilor, au fost în zadar. Proiectanții din Reich au continuat să mâzgălească schițe cu mașini precar dotate artileristic. Au fost furnizate chiar mașini din seria Panzer I care dispuneau numai de mitraliere ușoare. Astfel de jucării, 70 la număr, au fost oferite în anul 1942.

1.812 de Panzer II au fost terminate până în anul 1942, tunul de calibrul 20 mm fiind o armă ce se potrivea pe avioane și nu în lupta cu mașini cuirasate. Panzer 38(t), un model de blindat cu origini în Cehoslovacia, a fost păstrat pe liniile de montaj până în anul 1942. A fost folosit pe front din lipsă de altceva, dar era bun de muzeu încă din momentul proiectării.

O altă idee genială a constat în trecerea la producția tunurilor de asalt dotate cu guri de foc de calibrul 75 mm. Lipsa turelei simplifica mașina și reducea prețul de cost. În plus, scădea înălțimea blindatului și astfel devenea mai puțin vizibil și mai greu de nimerit pe câmpul de luptă. StuG III și StuG IV s-au dovedit deosebit de periculoase atunci când s-au aflat în poziții defensive, mascate. Erau însă vulnerabile la atacurile din flancuri și nu puteau să înfrunte infanteria adăpostită. Aceeași situație era întâlnită și în cazul distrugătoarelor de tancuri (Jagdpanzer), deosebit de periculoase prin folosirea unor tunuri de mare precizie la distanțe ce depășeau 2.500 m și dotate cu proiectile perforante sau explozive performante.

Războiul a fost pierdut de la nivel de gândire încă înainte de tragerea primelor lovituri de tun și doar erorile adversarilor din câmp tactic și de la nivel strategic au ascuns slaba dotare a Wehrmacht-ului. Conducerea politică și cea industrială au realizat un adevărat sabotaj al propriilor trupe, militarii fiind trimiși să moară pentru a ascunde incapacitatea celor de la putere. Se știe că într-un stat totalitar avansează rapid cei ce vor cu orice preț glorie și putere, valoarea reală fiind rapid eliminată dacă nu este sprijinită de vreun șef puternic.

Un model perimat

Adepții lui Adolf Hitler erau numai dornici de îmbogățire și parvenire cu orice preț și au luptat pentru acumularea de titluri și avere până în ultima clipă, mimând însă un fierbinte atașament la valorile nazismului și ale dragostei de patrie germană. N-au sesizat că în războiul modern trebuie să se combine proiectarea vizionară cu producția de mare serie și de calitate. Conceperea a tot felul de mașini de luptă satisface vanitatea specialiștilor din diferite centre de cercetare, dar cantitatea de armament nu asigura necesarul trupelor.

Este evident că tot ce s-a construit în Germania a plecat de la un model absolut perimat Panzer I și nici Panzer II nu avea ce să mai caute în producția de serie. Ceva mai strălucite au fost cele din modelul Panzer III și apoi Panzer IV, acesta din urmă, dotat cu tunul cu țeavă lungă de calibrul 75 mm, putând face față adversarilor până în ultimele zile ale conflictului mondial la un preț de cost onorabil.

Trecerea la modelul Panther a fost o eroare fundamentală de gândire, tancul având o masă exagerată pentru a transporta tot un tun de calibrul 75 mm. Ar fi fost necesară o armă de calibru superior, ceva de felul lui T-34 cu tun de 85 mm. Era totuși o mașină de luptă periculoasă, dar consumatoare de prea multe materiale, un adevărat coșmar pentru industrie într-o epocă în care lipseau tot felul de materiale strategice.

Tancurile denumite popular Tiger I și II n-au fost soluții prea bune pentru trupele blindate din cauza complexității mecanice și a consumului ridicat de combustibil. Tunurile de calibrul 88 mm aveau bune caracteristici anticar, dar erau prea complicate și montate pe mașini cu o masă exagerată din cauza creșterii grosimii blindajului.

Chiar arma contribuia la această amplificare a masei pentru că nu fusese proiectată special pentru o turelă de tanc. Erau un adevărat coșmar logistic prin consumul de combustibil și prin faptul că necesitau vagoane speciale pentru transport. În plus, nu puteau fi ușor depanate pe câmpul de luptă.

Trenul de rulare era destul de fragil și multe mașini au fost abandonate de echipaje din cauza defecțiunilor sau a lipsei de combustibil. Proiectanții germani nu înțelegeau ceva din gândirea stalinistă și dacă dispuneau în față de tehnică de captură pentru studiu. A fost o mândrie greu de înțeles pentru un popor considerat atras de mecanică și de știință. Stalin cerea mereu ceva simplu și ușor de asamblat în fabrici în care forța de muncă nu era întotdeauna cu cea mai înaltă calificare.

Dacă se analizează producția de tancuri pe ani și pe modele, orice cititor s-ar putea întreba de ce s-a implicat Hitler într-un conflict în care trebuia să conteze foarte mult cantitatea. Liderul de la Berlin i-a disprețuit pe cei definiți drept inferiori și a fost înfrânt decisiv în anul 1945. S-a ales praful de o țară care n-a avut noroc la alegerea conducătorilor. Este interesant de amintit și faptul că au fost făcute livrări și către statele aliate sau prietene și, chiar dacă erau cantități mici și nu erau oferite mereu mașini noi, avansul numeric al inamicilor sporea de la o zi la alta, mai ales după ce au trecut la ofensivă și tancurile avariate n-au mai fost salvate.

Foto sus: Panzer III (foto: Das Bundesarchiv Bild 101I-219-0595-23)