Solidaritatea europeană pusă la încercare: Mai poate UE să rămână unită?
Solidaritatea poate fi unul dintre idealurile fondatoare ale Uniunii Europene, dar aplicarea sa nu a fost niciodată mai complexă. Între diviziunile economice, crizele de la COVID la Ucraina și fracturile politice în creștere, cele 27 de state membre ale Europei se străduiesc să definească ce înseamnă, de fapt, să fie unite.
În timp ce războiul face ravagii la granițele Europei și partidele de extremă dreapta câștigă teren pe întreg continentul, UE este forțată să-și pună întrebarea: cât timp mai poate bloca echilibra interesele naționale cu acțiunea colectivă?
Banii vorbesc: Nord, Sud și o Uniune inegală
În centrul modelului de solidaritate al UE se află banii – mai ales modul în care sunt împărțiți.
Fondurile de coeziune, banii pentru dezvoltare regională și politica agricolă comună sunt esențiale pentru multe țări din Est și Sud. Însă țările nordice mai bogate, precum Olanda, Suedia și Germania, pun din ce în ce mai des întrebarea: cât timp mai trebuie să plătim noi nota de plată?
Să luăm exemplul Poloniei – acum unul dintre cei mai mari beneficiari net de fonduri UE. De la aderarea la blocul comunitar în 2004, țara și-a transformat infrastructura, școlile și economia, parțial datorită acestor fonduri. Dar conflictele Varșoviei cu Bruxelles-ul pe tema statului de drept au ridicat întrebări inconfortabile: ar trebui ca solidaritatea să vină cu condiții?
🔎 Retrospectivă: Criza datoriilor Greciei din anii 2010 a evidențiat această tensiune. Pentru unii din Berlin, solidaritatea însemna împrumuturi cu reforme stricte. Pentru Atena, părea o umilință impusă de Nord.
Comparați asta cu Mercosur, blocul comercial sud-american. Acolo, solidaritatea este în mare parte retorică. Nu există instrumente fiscale comune sau putere de impunere. Europa, cu toate imperfecțiunile sale, rămâne un experiment rar de regionalism redistributiv.
Coordonare în criză – sau haos?
Europa are un bilanț mixt atunci când lovesc urgențele.
Când a izbucnit pandemia de COVID-19, primele scene au fost sumbre: închideri de granițe, stocare de echipamente medicale și panică națională. Dar apoi a venit o schimbare majoră: fondul de redresare al UE de 750 miliarde € – NextGenerationEU – a fost un moment de cotitură. Pentru prima dată, Bruxelles-ul a împrumutat de pe piețe pentru a susține toate statele membre – un „moment hamiltonian”, cum au spus unii analiști.
Totuși, pandemia a accentuat și diviziunile. Țările din Sud, afectate economic mai grav, au susținut că datoria mutuală era necesară. „Cei patru cumpătați” – Austria, Danemarca, Suedia și Olanda – s-au opus.
Mai recent, războiul din Ucraina a generat un moment rar de unitate. Miliarde în arme, ajutoare și sprijin pentru refugiați au fost direcționate spre Est. Polonia, România și statele baltice au deschis granițele și au primit milioane de oameni care fugeau de agresiunea rusă.
Dar, pe măsură ce prețurile la energie au crescut și grâul ucrainean a invadat piețele, au reapărut fisuri. Fermierii din Europa Centrală s-au revoltat. Ungaria a blocat pachetele de ajutor. Emmanuel Macron a avertizat în legătură cu „oboseala” din capitalele vestice.
📊 Infografic: Ajutorul UE pentru Ucraina (2022–2024)
- 33 miliarde € ajutor militar
- 13 miliarde € ajutor umanitar
- 10 miliarde € sprijin pentru refugiați
Când solidaritatea se destramă
Cuvântul „solidaritate” nu apare în discursurile despre Brexit – dar plutea printre rânduri.
Ieșirea Marii Britanii din UE în 2016 a fost, parțial, o respingere a alinierii impuse la deciziile altor state – de la cotele de migrație la contribuțiile bugetare. Pentru mulți susținători ai Brexitului, solidaritatea UE semăna mai degrabă cu o ingerință.
Conflictele recente cu Ungaria și Polonia privind independența justiției arată cât de dificilă este solidaritatea bazată pe valori. Bruxelles-ul a început să condiționeze fondurile de respectarea standardelor democratice, ceea ce a declanșat reacții dure.
💬 „Nu vom accepta șantajul politic”, spunea Viktor Orbán, premierul Ungariei, în 2023, când UE a înghețat miliarde de euro în finanțări.
Și cu partidele naționaliste câștigând teren în toată Europa – de la Geert Wilders în Olanda la Giorgia Meloni în Italia – chiar și definiția „valorilor europene” este pusă în discuție.
Europa și America: Solidarități diferite, riscuri diferite
Comparativ cu modelul consensual complicat al UE, Statele Unite operează printr-un federalism direct și ferm.
La Washington, crizele declanșează acțiuni federale imediate. La Bruxelles, fiecare decizie majoră – de la achiziții de vaccinuri la plafonarea prețurilor la energie – necesită negocieri delicate. Unii văd în asta democrație. Alții, blocaj.
📊 Infografic: Guvernanță UE vs. SUA
Încotro ne îndreptăm?
UE se află din nou la o răscruce. Circulă mai multe idei – de la o Europă federală completă la o „uniune cu viteze diferite”, în care unele țări se integrează mai repede.
🗺 Scenariul 1: Statele Unite ale Europei
- Uniune fiscală și militară completă
- Piețe comune de eurobonduri, politică externă comună
- Politic exploziv, necesită reformă a tratatelor
🗺 Scenariul 2: Europa cu mai multe viteze
- Un nucleu (Franța, Germania, Benelux) aprofundează integrarea
- Alte țări urmează în ritmul propriu
- Vizibil deja în zona euro și Schengen
🗺 Scenariul 3: Confederație mai lejeră
- Puterile revin către capitalele naționale
- UE se concentrează pe comerț, concurență și politici verzi
- Risc de pierdere a influenței geopolitice
Concluzie: Solidaritate sau blocaj?
Solidaritatea europeană este și promisiunea, și paradoxul său. Spre deosebire de stagnarea Mercosur sau federalismul autoritar al Americii, modelul UE se bazează pe convingere, nu pe forță. Asta poate fi cea mai mare forță a sa – sau slăbiciunea fatală.
Cu alegeri la orizont, război în apropiere și populism în creștere, blocul se confruntă cu o alegere: să aprofundeze cooperarea sau să riște destrămarea.
Pentru moment, solidaritatea e încă vie – dar este în plină testare.
