Simbolistica și misterul înmormântărilor pe pat din Evul Mediu, descoperite în întreaga Europă
Un nou studiu publicat în European Journal of Archaeology, coordonat de dr. Astrid Noterman, aduce lumină asupra unui ritual de înmormântare puțin cunoscut din Europa medievală timpurie: înmormântările pe pat.
Această practică, prin care persoanele decedate erau îngropate pe paturi sau împreună cu acestea, s-a desfășurat între secolele al VI-lea și începutul secolului al X-lea d.Hr. și a fost atestată în Germania, Anglia și Scandinavia. Studiul contestă ipotezele anterioare care considerau aceste înmormântări drept o tradiție unitară. În schimb, cercetarea arată că este vorba despre o practică complexă și variabilă, care a evoluat diferit în funcție de regiune și de contextul social.
Lucrarea dr. Noterman este una dintre cele mai ample de până acum, analizând nu doar structura paturilor, ci și locul unde au fost găsite, obiectele din jurul lor și identitatea celor îngropați. „Această diversitate nu se limitează doar la regiuni sau perioade de timp, ci este vizibilă chiar în interiorul acelorași cimitire”, scrie autoarea. „Prin urmare, este necesar să ne îndepărtăm de ideea unei categorii unice și să vorbim despre practici de înmormântare, la plural.”
În Germania, înmormântările pe pat aveau loc, de regulă, în cimitire simple, fără trăsături marcante precum orientarea uniformă a mormintelor. Paturile erau construite din rame de lemn, iar obiectele funerare erau modeste – inele, boluri din lemn. Totuși, unele înmormântări erau mai elaborate, incluzând obiecte precum lire, sfeșnice sau chiar scaune duble. Femeile erau frecvent înmormântate cu unelte de țesut – fusuri, spete de țesut, furci din lemn – simboluri care legau rolul domestic de ritualul funerar.
Anglia oferă un tablou diferit. Aici, paturile erau adesea demontate și plasate în tumuli funerari vechi, reutilizați cu mult timp după construirea lor. Majoritatea persoanelor îngropate astfel erau femei, dar se cunoaște și un caz masculin la Lapwing Hill, Derbyshire (vezi foto sus). Analizele izotopilor stabili au arătat că persoanele îngropate în locuri precum Trumpington și Edix Hill nu erau originare din regiune, sugerând că această practică a fost adusă în Britania de migranți continentali.
Scandinavia oferă exemple și mai spectaculoase, precum înmormântările cu corăbii de la Oseberg și Gokstad, care se disting clar de cele anglo-saxone sau germane. Aceste morminte, amplasate adesea în apropierea cursurilor de apă pentru a fi vizibile, conțineau bogate ofrande funerare și exprimau statutul și puterea defuncților. Cele două femei îngropate la Oseberg, de exemplu, proveneau din regiunea Mării Negre – încă un indiciu al contactelor interculturale în ritualurile funerare.
Studiul face apel și la direcții de cercetare emergente, precum „arheologia afectului”, sugerând că aceste înmormântări pe pat transmiteau mesaje emoționale și simbolice celor vii. Paturile, observă dr. Noterman, erau prezente în toate etapele majore ale vieții – naștere, boală, căsătorie și moarte. Așadar, prezența lor în morminte nu era doar practică sau simbolică, ci și o formă de comunicare, mai ales în contexte creștine sau în mediile elitelor scandinave.
Această cercetare oferă o perspectivă mai nuanțată asupra riturilor funerare medievale, invitând specialiștii să considere înmormântările pe pat nu ca pe un ritual unitar, ci ca pe un ansamblu de practici modelate de factori regionali, sociali și afectivi.
