Scurte considerații despre politicile comuniste din domeniul educației

Se spune în popor că astăzi nu se mai învață ca pe vremurile dictaturii și că sistemul românesc de educație nu mai scoate oameni bine pregătiți. Era mai bine în comunista eră. Oare să fie adevărate aceste idei populare sau se verifică teoriile psihologiei mulțimilor despre ideile puține, ferme și greșite ale popoarelor? Oare Gustave Le Bon a avut dreptate sau continuăm să ocolim tezele corecte din știință?

Aflarea adevărului se face greu și ar fi necesară studierea documentelor oficiale ale regimului și, în plus, să fie analizate anuarele statistice cu date acumulate în urma unui recensământ. Cum viața omului este scurtă și trebuie trăită din plin, se preferă aruncarea unor vorbe simple și apoi acestea sunt considerate adevăruri absolute. Anuarul statistic publicat în anul 1993 conține și datele obținute în urma interpelărilor de la recensământul efectuat în anul precedent și există o rubrică interesantă despre studiile cetățenilor români cu vârsta de peste 12 ani, adică era vorba despre cei instruiți în comunista eră, inclusiv generațiile de absolvenți din 1990 și 1991.

Lipseau cei plecați definitiv peste frontiere, dar informațiile sunt oricum interesante. Erau 4.438.602 locuitori ce abia au reușit să ajungă în clasa a IV-a și profesorii le-au dat niște note ca să aibă și acești cetățeni o brumă de carte. Cel mai numeros contingent de cetățeni era format din cei ce ajungeau cu greu la 10 clase și în această categorie erau 6.026.307 cetățeni. Se adăugau 2.648.759 de absolvenți de școli de ucenici, fără înaltă calificare și știință de carte. Trebuia făcută cumva o oarecare alfabetizare. Populația mediu instruită după metodele de recenzare era stabilită în 1992 la 12.517.196 de persoane.

Instituții superioare de învățământ erau absolvite numai de către 967.570 de persoane ce au reușit să supraviețuiască în patria socialistă abia eliberată prin sânge. Erau aproape egalați de cei ce nu aveau vreo școală, efectivul acestora fiind de 799.405 persoane de toate vârstele.

Populația și regimul n-au reușit să înțeleagă rolul studiilor în societate și au fost îndepărtate geniile prin arestare și ucidere prin temnițe și lagăre. Autoritățile comuniste au pus accent pe instruirea medie a maselor pentru că studenții citiți erau cam revoluționari și nu prea suportau sistemul condus de mediocri și analfabeți funcționali. Cei care erau pricepuți preferau să plece peste graniță când se ivea un prilej și ținta era lagărul capitalist cel mult blamat de aparatul de propagandă. Mulți au fost loviți de gloanțele ascuțite sau de elicea șalupei grănicerești în zona de frontieră cu Iugoslavia.

Alte victime au fost la zona de contact cu Ungaria. Oare câte destine au fost frânte în mod brutal? Autoritățile democratice tac, dar trebuie să fie pe undeva măcar un bilanț anual cu cei împușcați pentru a obține un premiu de la partidul generos cu asasinii în uniformă. România comunistă a fost un uriaș lagăr în aer liber și în care oamenii capabili erau puși să studieze numai după indicațiile stabile de partid și de serviciile secrete încă din anul 1947. Oare cât timp s-a pierdut cu materii inutile precum socialismul științific sau cu operele proletcultiste de la literatură?

_{Foto sus: Nicolae Ceaușescu, la Congresul al XI-lea al P.C.R. (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 6/1974)}