Ronald Reagan înfruntă „imperiul răului”
În 1980, în timpul desfășurării campaniei electorale prezidențiale din SUA, Kremlinul nutrise speranța că retorica antisovietică și anticomunistă a candidatului republican Ronald Reagan avea să înceteze odată cu alegerea sa în funcția de președinte al SUA, așa cum se întâmplase cu Richard Nixon (1913-1994) cu zece ani înainte.
Până în momentul în care Reagan a intrat în Casa Albă, Moscova nu a înțeles că ostilitatea acestuia față de Uniunea Sovietică nu deriva dintr-o strategie de campanie electorală, ci dintr-o adâncă convingere.
Încă de la prima conferință de presă, Reagan a denunțat atașamentul nedezmințit al conducerii sovietice la cauza „revoluției mondiale în scopul instaurării unei lumi socialiste sau comuniste”. (...) „Ei și-au rezervat dreptul de a comite orice crimă, de a minți, de a înșela pentru a-și atinge scopul. Până acum, destinderea a fost o stradă cu sens unic pe care Uniunea Sovietică a urmat-o în vederea atingerii obiectivelor sale”.
Primul secretar de stat al lui Reagan, Alexander Haig (urmat de George Schulz în 1982) era hotărât să marcheze începutul unei noi ere în relațiile sovieto-americane: „Semnalul nostru către sovietici reprezintă un avertisment că vremea aventurilor fără restricții în Lumea a Treia a luat sfârșit și că răbdarea Americii în fața abuzurilor aliaților Moscovei, Cuba și Libia, a ajuns la limită”.
Probabil că expresiile cele mai memorabile din acei ani au fost cele enunțate pe 8 martie 1983, în cadrul unei adunări a Asociației Naționale a Evangheliștilor din Orlando (Florida), când Reagan s-a referit la Uniunea Sovietică ca fiind „sursa răului în lumea modernă” și „imperiul răului”.
Administrația Reagan era convinsă că, din cauza creșterii puterii militare sovietice din ultimul deceniu, existau serioase „îndoieli în privința forței de descurajare americane”. Bugetul Pentagonului a fost mărit cu 10% în termeni reali, adică dublu față de promisiunea făcută de Reagan în timpul campaniei electorale. Acțiunile noii administrații de la Washington din primii trei ani au susținut retorica sa fără compromisuri. Această politică includea sprijinirea forțelor de rezistență anticomuniste nu numai din Afganistan, dar și din America Centrală și Africa.
Reagan a adoptat o politică mult mai dură decât predecesorul său, democratul Jimmy Carter (1924-2024, în funcție între 1977 și 1981), în ceea ce privește controlul armamentelor, a condamnat public Tratatele de limitare a armamentelor strategice – SALT (Strategic Arms Limitation Talks) și nu a manifestat intenția de a începe tratative de dezarmare până când capabilitățile forțelor SUA nu aveau să fie întărite în mod corespunzător.
SUA își întăresc capabilitățile militare
Printre primele măsuri, au fost cele legate de reactivarea programelor rachetei balistice intercontinentale MX („Missile Experimental”) și a bombardierului strategic B-1, ale căror activități au fost suspendate în timpul Administrației Carter.
Dezvoltarea masivei rachete MX (LGM-118 Peacekeeper) reprezenta un uriaș salt tehnologic în privința rachetelor balistice intercontinentale cu dislocare terestră – ICBM (Intercontinental Ballistic Missile) și oferea capabilități majore forțelor nucleare americane. Cu o masă de 88 de tone, MX dispunea de 11 capete de luptă cu dirijare independentă - MIRV (Multiple Independently targetable Reentry Vehicle), plus capetele de luptă false, o bătaie de 9.600 – 14.000 km și o precizie remarcabilă – 40 – 90m.
La rândul său, bombardierul strategic cu geometrie variabilă a aripii în zbor B-1B Lancer, dezvoltat de compania Rockwell International, a fost proiectat ca un avion de penetrare la joasă altitudine a spațiului aerian sovietic (260-270 m) și dispunea de o rază de acțiune de 12.000 km.
Sprijinit de secretarul Apărării, Casper Weinberger, Reagan a accelerat mai multe programe de înzestrare, cum ar fi tancul M1 Abrams, submarinul cu propulsie nucleară purtător de rachete balistice Trident sau cel al bombardierului strategic B-2 Spirit care dispune de o amprentă de radiolocație foarte redusă („stealth”).
Avionul B-2A Spirit, dezvoltat de compania Northrop-Grumman, a fost și este singurul aparat „stealth” operațional din lume destinat executării misiunilor de bombardament strategic utilizând armament nuclear sau convențional. Aparatul este propulsat de patru motoare F-118-GE-100, dezvoltate de General Electric, care îi asigură o viteză de croazieră subsonică înaltă și dispune de o rază de acțiune fără realimentare de peste 11.000 km.
Bombardierul poate transporta peste 18 tone de armament și muniție convențională – bombe și rachete pentru lovirea cu precizie a obiectivelor adverse sau 16 rachete nucleare dispuse în interiorul fuzelajului într-un lansator rotativ. Datorită gradului superior de mascare pasivă, poate penetra fără probleme zonele acoperite de sistemele apărării antiaeriene adverse și să lovească obiectivele puternic protejate de importanță vitală pentru inamic. Una dintre misiunile sale era descoperirea și nimicirea lansatoarelor mobile de rachete balistice sovietice (SS-20 și SS-25 în codificarea NATO).
În ciuda capabilităților impresionante, costul foarte ridicat (peste un miliard de dolari pentru un bombardier) a stat la baza deciziei de a se fabrica doar 21 de avioane, din care mai sunt în serviciul activ 20 (unul s-a prăbușit în 2008).
Nu în ultimul rând, pentru a atinge obiectivul de creare a unei flote cu 600 de nave, Departamentul Apărării a reintrodus în serviciul activ cele patru cuirasate din clasa Iowa (deplasament 60.000 de tone și armament principal 9 tunuri x 406 mm, plus 32 de rachete de croazieră BGM-109 Tomahawk și 18 rachete antinavă RGM-84 Harpoon în urma modernizării), participante la bătăliile din cel de Al Doilea Război Mondial.
Află cum a ajuns omenirea la un pas de conflict nuclear în numărul 52 al revistei Historia Special (revista:special/52), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 27 iunie - 25 septembrie 2025, și în format digital pe paydemic.com.
Foto sus: Președintele SUA Ronald Reagan în 1981 (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
