Romanizarea jpeg

Romanizarea

­čôü Dacia antic─â
Autor: Iancu Mo╚Ťu

Oric├ót de mult s-a discutat despre procesul istoric numit romanizarerareori s-a ├«ncercat o explica┼úie logic─â, pe baza a ceea ce s-ar putea enumera drept factoriai romaniz─ârii. Din acest motiv s-a ajuns a se crede c─â un anume tip de convie┼úuire, c─âs─âtoriile mixte sau pur ┼či simplu impunerea valorilor tipice lumii romane au avut drept rezultat apari┼úia poporului protorom├ón. Este o eroare care trebuie, totu┼či, corectat─â.

De la bun ├«nceput trebuie spus c─â romanii n-au impus nimic. Romanizarea nu a fost un ┼úel, o ┼úint─â urm─ârit─â de autorit─â┼úile imperiale sau de c─âtre cele provinciale. De altfel ultimele nici n-ar fi putut. Adminsitra┼úia roman─â a provinciilor dacice (cele trei) era extrem de pu┼úin numeroas─â. Cum se explic─â atunci rezultatul? ├Än primul r├ónd prin componenta absolut normal─â a factorilor care au influen┼úat o transformare at├ót de profund─â. Ce ar trebui s─â ├«n┼úelegem prin romanizare? F─âr─â preten┼úia de a da un gen de ÔÇ× defini┼úieÔÇŁ se poate spune c─â romanizarea a fost, ├«n primul r├ónd, un proces de cultura┼úie/acultura┼úie prin care s-au adoptat forme superioare de cultur─â material─â ┼či de civiliza┼úie, inclusiv la nivelul a ceea ce noi numim drept spiritualitate. Desigur, formele cele mai vizibile au fost la nivelul instrumentarului ┼či obiectelor de zi cu zi, a modului de construire, a produc┼úiei de bunuri, a exploat─ârii unor resurse etc. Niciuna dintre aceste elemente ale cultura┼úiei/acultura┼úiei nu ar fi fost posibile ├«n lipsa factorilor purt─âtori. Iar ace┼čtia au ac┼úionat absolut normal, ├«n conformitate cu rolul ┼či rostul lor ├«n Dacia.

Factorii romaniz─ârii

Primul dintre factorii pe care-i amintim a fost elementul militar. At├ót partea sa pasiv─â (fortifica┼úiile) c├ót mai ales partea sa activ─â, trupele. Se ┼čtie, de mult─â vreme, c─â ├«n Dacia au sta┼úionat pe parcursul existen┼úei provinciilor peste 70.000 de solda┼úi. Lista unit─â┼úilor sta┼úionate este extrem de lung─â. ├Än marea lor majoritate erau unit─â┼úi auxiliare celor dou─â legiuni ÔÇô XIII Gemina ┼či V Macedonica. Aceste unit─â┼úi auxiliare dar ┼či cele dou─â legiuni au avut un rol imens ├«n transformarea  fundamental─â ce a avut drept rezultant─â romanizarea. ├Än primul r├ónd prin ceea ce numim ast─âzi drept recrutarea local─â. Altfel spus, solda┼úii c─âzu┼úi ├«n lupte sau din alte motive, cei l─âsa┼úi la vatr─â au fost ├«nlocui┼úi cu b─ârba┼úi din r├óndul popula┼úiei locale. Nimeni nu ┼či-a pus problema aducerii unor britani, gali sau din r├óndul altor popula┼úii, din r├óndul c─ârora se recrutaser─â ini┼úial unit─â┼úile auxiliare, ├«n momentul ├«n care se sim┼úea nevoia complet─ârii golurilor ap─ârute din varii motive. Ca atrare ├«ntr-o unitate, s─â zicem cohorta a II de hispani (cohors II Hispanorum) ├«n locul celor lasa┼úi la vatr─â sau a celor c─âzu┼úi nu se aduceau b─ârba┼úi din provinciile hispanice! Dincolo de faptul c─â ├«nc─â din 107-109 existaser─â chiar unit─â┼úi recrutate dintre daci imediat dup─â ├«ncheierea r─âzboaielor. ┼×tim, de pild─â c─â a existat o cohort─â a III-a de daci (cohors III Dacorum). Logic trebuiau s─â existe, obligatoriu, prima ┼či a doua.Este adev─ârat aceasta, cohorta a III-a nu a sta┼úionat ├«n Dacia. Dup─â cum mai ┼čtim c─â, la un moment dat a existat o cohort─â a VI-a cea ÔÇ× nou─âÔÇŁ de al Cumidava (cohors VI Nova Cumidavensium) ceea ce implic─â faptul c─â existau alte cinci unit─â┼úi ┼či faptul c─â era o cohort─â nou─â, adic─â existase anterior alta mai veche.

S─âp─âturile arheologice ├«n mediul militar roman au demonstrat, f─âr─â nicio ├«ndoial─â, prezen┼úa dacic─â. Iar prezen┼úa unor daci ├«n cadrul unit─â┼úilor militare ale armatei romane implica un serviciu militar de lung─â durat─â (22 -25 de ani)  ├«nv─â┼úarea, am spune obligatorie, a comenzilor ├«n limba latin─â, a modului de via┼ú─â tipic, a folosirii instrumentarului cotidian. Iar la final, ob┼úinerea celei mai de pre┼ú recompense, cet─â┼úenia roman─â pentru fostul soldat ┼či pentru familia sa ├«n cazul ├«n care avea o familie. Pe l├óng─â un gen de ÔÇ×pensieÔÇŁ sau, dup─â caz a impropiret─âririi cu un lot destul de mare. Al doilea element demn de remarcat este apari┼úia ┼či dezoltarea unor a┼čez─âri civile pe l├óng─â castrele romane (kanabae ├«n limbajul de specialitate) care au devenit, ├«n timp, sate. O list─â a celor mai vechi sate rom├óne┼čti de ast─âzi este foarte str├óns legat─â chiar de existen┼úa fortifica┼úiilor romane, iar acestea nu erau chiar pu┼úine. P├ón─â acum cunoa┼čtem cel pu┼úin 107-108 fortifica┼úii certe. S─â nu uit─âm c─â unit─â┼úile militare auxiliare aveau ├«ntre 500 ┼či 1000 de oameni! Adic─â tot at├ó┼úia purt─âtori ai civiliza┼úiei romane tipic provinciale. Nu excludem nici prezen┼úa legiunilor care au generat, cel pu┼úin pentru Dacia apari┼úia a trei ora┼če. ├Än primul r├ónd cele dou─â care au ajuns mai apoi Apulum (Alba Iulia) ┼či, mai apoi, dup─â 160 Potaissa (Turda) Dac─â ad─âug─âm ┼či prezen┼úa unor fo┼čti militari coloniza┼úi ├«n zona Ulpia Traiana tabloul ├«ncepe s─â prind─â contur.

Un al doilea element de baz─â au fost coloni┼čtii. ┼×tim, cu siguran┼ú─â, c─â elementele colonizatoare au venit ├«n Dacia odat─â printr-un program (politic─â) oficial, fiind ├«ncurajat─â de stat, dar n-au fost opri┼úi nici cei care au sosit ÔÇ× pe cont propriuÔÇŁ. Prima m─âsur─â, cea oficial─â a fost remarcat─â prin ├«ns─â┼či l─âsarea la vatr─â ┼či fixarea celor care au locuit ├«n zona Ulpia Traiana, dup─â cum trebuie aminti┼úi coloni┼čtii adu┼či din zona dalmat─â, speciali┼čti ├«n minerit. Ultimii au fost cei care au creat nucleul a┼čez─ârilor de profil din zona aurifer─â. Poate c─â ┼či ├«n alte zone ├«n care se exploatu diferite minereuri sau a carierelor de marmur─â, piatr─â etc. F─âr─â ├«ndoial─â c─â ┼či-au g─âsit un bun loc de via┼ú─â diferi┼úi me┼čte┼čugari sau coloni┼čti care au ├«nceput exploatarea sistematic─â ┼či foarte modern─â pentru acele vremuri a p─âm├óntului ├«n a┼ča numitele ÔÇ×ferme agricoleÔÇŁ (villa rustica). Ultimele trebuie v─âzute inclusiv la nivelul prelucr─ârii primare a produselor p─âm├óntului. Altfel spus, unit─â┼úi de microproduc┼úie ce aveau ca scop deservirea pie┼úei, mai pu┼úin subzisten┼úa proprietarilor. Deci asiat─âm la o deschidere a pie┼úei, o poten┼úare a produc┼úiei agrare ┼či nu numai.

692px Roman province of Dacia 106   271 AD svg  png png

Un alt element, insuficient cunoscut ast─âzi, a fost urbanizarea. Adic─â a unei lumi total necunoscute ├«n Dacia ├«nainte de cucerire. Apari┼úia ┼či mai apoi cre┼čterea ora┼čelor a atras un num─âr de locuitori printre care s-ar putea s─â fi existat ┼či autohtoni. Nu ┼čtim exact care a fost prezen┼úa dacic─â ├«n mediul urban. Dar ┼čtim c─â ora┼čele, ca fenomen tipic lumii romane, au atras mase destul de importante de popula┼úie, at├ót ca mod de via┼ú─â, c├ót ┼či pentru oportunit├«┼úile economice pe care le ofereau. Iar evolu┼úia ora┼čelor, cel pu┼úin din punct de vedere juridic, dac─â nu ┼či economic, ridicarea la rangul de municipium sau ├«n unele cazuri chiar de colonia arat─â o evolu┼úie cresc─âtoare a importan┼úei economice. Iar acordarea rangului de colonia implica ┼či unele scutiri de taxe ┼či impozite. 

Ora┼čele, ca unit─â┼úi administrative, erau, ├«n principiu, copii ale Romei, dispun├ónd de teritoriu propriu (un gen de mici ora┼če-stat), de o lege de fundare ┼či func┼úionare ┼či ofereau posib ilit─â┼úi de afirmare reale. Nu mai pomenim aici faptul c─â lumea urban─â a fost una produc─âtoare de marfuri ┼či o pia┼ú─â de desfacere pentru produsele lumii rurale. Or, locuitorii de origine dacic─â ├«n cazul ├«n care s-au stabilit ├«n ora┼če aveau un anume statut juridic, erau interesa┼úi s─â se ÔÇ× topeasc─âÔÇŁ ├«n lumea ├«n care s-au stabilit. Cum am putea explica, spre exemplu, adoptarea unor nume tipic italice ÔÇô cele trei nume (tria nomina) ├«n mediul ne-militar, dar cu p─âstrarea unui element autohton? Sunt foarte mul┼úi care au un prenume ┼či un nume de origine italic─â iar cel de-al treilea (cognomen) de origine dacic─â sau de alt─â natur─â? Se ┼čtie c─â p├ón─â la 211 d. Hr. acest fenomen a fost destul de amplu. Dup─â 211 odat─â cu legea prin care to┼úi locuitorii liberi ai imperiului au devenit cet─â┼úeni, fenomenul nu mai are aceia┼či amploare.

Autohtonii ÔÇô ┼či nu doar ├«n Dacia ÔÇô ├«┼či luau primele dou─â nume dup─â cele ale unor imperatori (!) iar cel de-al treilea era cel din lumea din care f─âceau parte. Uneori se vede c─â au renun┼úat la numele autohton, dar posesorii noii identit─â┼úi r─âm├ón, prin multe elemente de via┼ú─â cotidian─â ├«ntre vechea civiliza┼úie ┼či cea nou─â. Uneori fenomenul este vizibil ┼či ├«n interiorul spa┼úiului pe care-l aveau fermele agricole. Evident, a fost pus ├«n eviden┼ú─â mai ales ├«n cimitirele ora┼čelor sau a altor a┼čez─âri, odat─â cu adoptarea elementelor de spiritualitate de tip roman. Monumentele funerare ne arat─â evolu┼úia unor nume iar inventarul unora dintre morminte ne pun ├«n eviden┼ú─â adev─ârata origine ┼či evolu┼úia individului sau a familiei sale. Necopolele sunt adev─ârate ÔÇ×c─âr┼úi de identitateÔÇŁ din p─âcate pu┼úin cunoscute din  lipsa unor cercet─âri  de amploare ┼či mai ales de durat─â. Nici ora┼čele nu sunt foarte bine cunoscute dat fiind faptul c─â fie sunt sub actualele a┼čez─âri ÔÇô ceea ce limiteaz─â drastic posibilit─â┼úile de cercetare-fie, cazul Ulpiei Traiana, lipsa fondurilor ├«mpiedic─â dezvoltarea cercet─ârii.  Pen─âtrunderea ┼či r─âsp├óndirea . lent─âtru cine are dubii ├«n privin┼úa romaniz─ârii sugerez o vizit─â la unul dintre cele ami importante puncte romane din Rom├ónia:complexul roman de la Porolissum (la cca 12 km) de Zal─âu. Vor putea vedea, cu ochii lor, at├ót elementele civiliza┼úiei de tip roman provincial c├ót ┼či prezen┼úa autohtonilor ├«n mediul roman. Nu mai pomenesc aici zeci de sate care se suprapun unor situri de valoare mare! Dar, din nefericire tot necercetate.

Un ultim element pe care-l am ├«n vedere ├«n ceea ce se nume┼čte procesul de romanizare este legat de p─âtrunderea ┼či r─âsp├óndirea lent─â a cre┼čtinismului. Un cre┼čtinism primitiv (├«n sesnul de primar, ├«ncep─âtor!) care s-a r─âsp├óndit ├«n limba latin─â! Suntem singurul popor neolatin care ne denumim institu┼úia de baz─â ÔÇô bisericaÔÇô dup─â o construc┼úie tipic roman─â (basilica) nu dup─â formula derivat─â din limba greac─â eclesia, formul─â ce denumea adunarea tuturor credincio┼čilor, cu sau f─âr─â existen┼úa unei cl─âdiri dedicate cultului. De altfel denumirile de baz─â ale elementelor cultului cre┼čtin deriv─â direct, f─âr─â intermediar, din limba latin─â. Or, a predica, a face oper─â pastoral─â ├«ntr-o limb─â necunoscut─â unei popula┼úii era ceva de-a dreptul absurd! O serie de descoperiri arheologice vin s─â completeze elementele de limb─â. ├Än provinciile dacice sunt multe elemente tipice saecolelor IV-V, de la monograma christic─â (chrismonul) la a┼ča numitele ÔÇ×vase cu pe┼čteÔÇŁ, de la micul instrumentar liturgic (linguri┼úe euharistice, cruciuli┼úe, vase liturgice) la elemente de mobilier al unor locuri de cult, cum ar fi candelabrul ÔÇô fragmentar ÔÇô de la Biertan cu celebra inscrip┼úie ÔÇ× ego Zenovius votum posuiÔÇŁ. Nu mai amintesc aici multele pietre tombale, ┼či nu numai, ÔÇ×cre┼čtinateÔÇŁ. S─â mai spunem c─â expresia ÔÇ× s─â-┼úi fie ┼ú─âr├óna u┼čoar─âÔÇŁ vine direct din limba latin─â (sit tibi terra levis)?

C─â place sau nu romanizarea a fost un fenomen care a schimbat ├«n provinciile dacice tot sau aproape tot. A schimbat o lume ├«nlocuind-o cu alta. ├Än ultim─â instan┼ú─â a dus la apari┼úia unei romanit─â┼úi la limita dintre lumea barbar─â (germanic─â, slav─â) ┼či cea greac─â. Pu┼úini ┼čtiu c─â la sud de provinciile Dacia elementul de civiliza┼úie de baz─â a fost cel grecesc! Romanii nu numai c─â n-ar fi putut ├«nlocui cultura ┼či civiliza┼úia elen─â, dar nici m─âcar n-au ├«ncercat.

O problem─â care persist─â, dar care este fals─â, este aceea a rela┼úiilor cu a┼ča-zi┼čii ÔÇ×daci liberiÔÇŁ. Am  ai spus-o:liber fa┼ú─â de cine, fa┼ú─â de ce? Numai c─â mul┼úi ingnor─â faptul c─â ├«n mediul dacic ÔÇ× liberÔÇŁ abund─â at├ót instrumentar de tip roman, au existat pentru lungi perioade de tip a┼čez─âri ale unor coloni┼čti. Deci a┼čez─âri de tip roman ├«n afara ÔÇ×frontierelorÔÇŁ. Printre ele celebra a┼čezare de la Medie┼čul Aurit (Maramure┼č), a┼čez─âri pe v─âile Cri┼čurilor, pe Barc─âu etc. dup─â cum au fost descoperite multe elemente ale civiliza┼úiei romane ├«n Moldova at├ót ├«n mediul germanic al bastarnilor c├ót ┼či ├«n cel sarmatic. Altfel spus, influen┼úa roman─â nu s-a manifestat doar ├«n teritoriul provinciilor.

C├ót a durat acest proces pe care-l numim romanizare? Se afirm─â c─â la 271/75 romanii au abandonat teritoriile nord-dun─ârene. Par┼úial real, par┼úial fals. Real ├«n ceea ce prive┼čte retragerea unit─â┼úilor militare cantonate ├«n spa┼úiul ardelean. Fals dac─â privim prezen┼úa militar─â la nord de Dun─âre ├«n Oltenia, Banat ┼či foarte probabil ┼či ├«n Muntenia. Unii privesc retragerea roman─â ca pe un gen de cataclism, o catastrof─â. Nici vorb─â de a┼ča ceva! De altfel romanii s-au retras dintr-o zon─â relativ lini┼čtit─â, av├ónd nevoie de trupe ├«n locuri cu mult mai periclitate. S-au retras ┼či din zona occidental─â ├«n unele locuri, din Delta Nilului etc. ├Än unele din zonele din care s-au retras au revenit. ├Än Dacia nu. Numai c─â pentru teritoriile Banat-Oltenia-Muntenia prezen┼úa roman─â a fost pentru ├«nc─â aproape 70-80 de ani. Enumerarea ÔÇ×dovezilorÔÇŁ prezen┼úei romane este prea lung─â pentru a fi prezentat─â aici. Amintim numai ┼či faptul c─â ├«n vremea lui Constantin cel Mare romanii au mai construit un pod peste Dun─âre, ├«n zona de v─ârsare a Oltului, au costruit un drum militar de peste 50 km, au ref─âcut un ora┼č etc. Ceea ce demonstreaz─â, printre altele, c─â teritoriile ├«n cauz─â nu erau abandonate. Dup─â cum arat─â c─â nu au fost cedate unor migratori. Faptul c─â, de pild─â, fortifica┼úia roman─â de la Mehadia (Praetorium) a fost ref─âcut─â dup─â modelul tipic secolului al IV-lea vine s─â ├«nt─âreasc─â prezen┼úa roman─â ├«n zon─â, nu retragerea la sud de Dun─âre. Mai sunt ┼či multe alte elemente din p─âcate necunoscute ┼či mai ales neexplicate marelui public.

Momentul de criz─â a survenit abia odat─â cu marele atac hunic, dar ┼či atunci doar prin desp─âr┼úirea, pentru cca. 50-60 de ani de zona sud-dun─ârean─â, nu prin p─âtrunderea temu┼úilor c─âl─âre┼úi asiatici ├«n spa┼úiul dacic. De altfel p├ón─â ast─âzi cel mai sudic punct al prezen┼úei hunice la noi este cel de la Simleul Silvaniei. Elementele de armament (mai ales v├órfuri de s─âge┼úi) de pe linia Dun─ârii, din anumite fortifica┼úii nu spun mare lucru.

├Äntr-o ├«ncercare de concluzie putem spune c─â romanizarea a fost un proces istoric ireversibil ┼či a avut profunzimea necesar─â cre─ârii unui nucleu al ceea ce a devenit, mai apoi, poporul rom├ón.