Romanii nu beau ca tracii

Tot citind despre romani şi lăsîndu-mă entuziasmat de luciditatea lor pragmatică, de vocaţia vieţii publice, de asprimea lor morală (cel puţin în vremea Republicii), am căutat o explicaţie.

O explicaţie cu atît mai necesară cu cît urmaşii romanilor, porecliţi latini – românii, italienii, francezii, spaniolii – par a nu avea nici o legătură cu înaintaşii, dintre neamurile de pe continent nemţii şi nordicii moştenindu-le romanilor trăsăturile de esenţă.

În eseul Cum trăiau romanii de Nicolae Lascu (Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1965), dau peste o posibilă explicaţie:

„Romanii aveau obiceiul, cum s-a mai amintit de altfel şi într-unul din capitolele precedente, de a amesteca vinul cu apă caldă sau rece; apa caldă era însă mai frecvent întrebuinţată.

Importanţa pe care apa caldă o avea pentru amestec cu vinul reiese nu numai din ştirile literare, ci mai ales din ruinele de la Pompei; aproape toate cîrciumile din acest oraş aveau la un capăt al tejghelei un mic cuptor destinat exclusiv pentru încălzirea apei, care apoi, le cererea clienţilor, se amesteca cu vinul.

Se pare însă că apa caldă era cumpărată şi de către populaţia nevoiaşă care nu avea posibilităţi să şi-o încălzească acasă.Proporţiile în care apa se amesteca cu vinul erau în funcţie atît de calitatea vinului, cît şi de gustul şi preferinţele consumatorilor; anumite vinuri, îndeosebi cele mai vechi, nici nu se puteau bea fără un adaos apreciabil de apă, căci erau excesiv de tare, despre vinul de Falern se spunea bunăoară că era aşa de tare, încît putea să ardă.

Este adevărat însă că, în general, vinurile obişnuite erau mult mai slabe; cu toate acestea, ele erau amestecate cu apă. Rareori se bea vinul curat, adică neamestecat cu apă, de aceea a devenit aproape proverbială expresia «a bea vin ca tracii», căci numai despre ei se credea că nu aveau obiceiul de a-l amesteca cu apă“.

_{Foto sus: O sărbătoare romană, pictură de Roberto Bompiani (© J. Paul Getty Museum)}