România și comerțul cu Franța în anul 1935

România și Franța au fost aliate în Primul Război Mondial și au reușit împreună să obțină victoria împotriva Germaniei. Relațiile politice au fost păstrate amicale și după încetarea ostilităților, dar acestea n-au fost dublate de cele mai bune schimburi comerciale. Elitele timpului din Franța erau foarte pretențioase în negocieri și astfel se pierdeau sume importante pentru ambele părți.

Anuarul statistic publicat în anul 1940 surprinde în datele reci această indiferență pentru intensificarea traficului de mărfuri pentru anul 1935, importurile românești fiind reduse la mai puțin de jumătate din cantitatea din anul precedent. Era o catastrofă economică pentru statul industrializat, partea română fiind interesată de cumpărarea de mașini și utilaje pentru dotarea fabricilor.

Au fost achiziționate numai 1.087 de tone de motoare și agregate industriale, ceea ce era deosebit de puțin în raport cu potențialul francez. Oferta de fier a fost prea costisitoare și au fost luate numai 17.593 t, ceea ce era puțin în raport cu cele 43.325 t din 1934. Cererea de produse metalurgice era mare în România, stat ce trecea de la lemn la metal, dar conducerea de la Paris nu era interesată în mod real de dezvoltarea comerțului spre estul Europei.

A scăzut și importul de alte metale și metaloide până la numai 515 t, dar aceste mărfuri erau mai scumpe decât cele 901 t din anul precedent. Afaceriștii francezi practicau prețuri de jaf atunci când aveau ocazia. Importurile de automobile au cunoscut o înviorare și au fost achiziționate 481 t, mai ieftine decât cele 398 t din anul precedent. Era o concurență pe piața europeană și nu se putea ține marfa pe stoc din cauză că se uza moral.

Franța a limitat și importurile din România și doar petrolul a fost interesant într-o cantitate ce nu atingea nici măcar jumătate din livrările anului precedent. O cantitate de 336.393 t tindea spre ceva simbolic. Nu mai erau căutate cerealele, lemnul etc.

A fost o politică pur catastrofală a afaceriștilor occidentali, partea română fiind dornică și de mari comenzi de armament. S-ar fi putut rezolva foarte simplu legăturile comerciale, dar gândirea celor de la Paris era mai ciudată. S-a ajuns ca România să înregistreze un deficit comercial pe relația cu principalul aliat, ceea ce nu este normal în politica internațională. Se zice că era recesiune, chiar Marea Criză Economică, dar nu erau intensificate schimburile, România fiind un bun platnic.

_{Foto sus: Ploiești. Rafinăria de petrol, în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)}