Industria metalurgică România Mare, conform datelor recensământului din anul 1930

Statul național – unitar român a apărut în anul 1918 după Marea Unire și au apărut condiții favorabile pentru dezvoltarea economică prin înmulțirea centrelor de producție și prin adoptarea de noi mașini și utilaje. Industriile metalurgică și de construcții de mașini urmau să fie cele care aduceau progresul și prosperitatea locuitorilor.

Istoricii atașați de regimul comunist au făcut totul pentru a inocula ideea că numai liderii debarcați de pe tancurile sovietice au făcut ceva pozitiv pentru neamul românesc și că au fost iubitori de popor. Dezvoltarea industriei grele era strict legată de regimul roșu. Anuarul statistic al României Mari demonstrează că politrucii au țesut multe minciuni și apoi acestea au fost rostogolite de către istoricii dornici să scrie cărți în cât mai scurt timp. Manualele școlare au fost apoi redactate în conformitate cu ceea ce părea adevăr științific.

Realitatea a fost că la nivelul anului 1930 au fost identificate de către autorități 22.734 de fabrici și ateliere ce obțineau sau modelau fierul în obiecte din ce în ce mai rafinate și cu un preț mai bun. Era o eră concurențială și cine nu era suficient de muncitor și de bun era scos de pe piață. Erau oferite surse de venituri pentru 101.264 de persoane, ceea ce era bine pentru o țară cu numai puțin peste 18 milioane de locuitori.

Prelucrarea fierului pornind de la minereul local și de la cocs importat se făcea îndeosebi în regiunile dominate în trecut de Austro – Ungaria și existau în 1930 cinci întreprinderi ce aveau în total 11.828 de salariați. Industria grea implica o concentrare de forță de muncă specializată. Alte șase aveau între 201 și 500 de muncitori și personal administrativ.

Industria constructoare de mașini începea să facă pași importanți și existau capacități de producție pentru domeniul agriculturii, ocupația de bază a populației României epocii interbelice. Trei întreprinderi aveau peste 201 angajați, totalul lucrătorilor din domeniu fiind de 1.084. Munca pe ogoare nu se mai putea face cu unelte din lemn sau cu fier prelucrat artizanal. Cele 27 de capacități industriale cu 1.629 de muncitori erau totuși insuficiente pentru un salt economic la nivel istoric.

Populația rurală se mulțumea cu uneltele tradiționale și nu se putea trece la mașini. Acumularea de capital se face în timp și sătenii nici nu erau dornici să colaboreze pentru a cumpăra împreună tehnică performantă. Alte 22 de fabrici realizau utilaje industriale, ceea ce însemna că se realiza o transformare a întreprinderilor cu ajutorul tehnologiilor locale. Trei capacități industriale aveau peste 201 angajați și schimbau dotarea uzinelor românești.

Cele mai mari investiții erau cele realizate în producerea de material feroviar și erau 59 de centre industriale, 14 dintre acestea trecând pragul de 501 muncitori. Dacă se face referire la total (17.159), se constată chiar că aveau în medie peste o mie de oameni în structura de personal.

Progresele erau limitate din cauza lipsei de capital și a modernizării lente din diferite regiuni ale țării. Basarabia fiind acel ținut în care Rusia imperială investise prea puțin. Era o politică tradițională să nu fie ridicate capacități de producție prea aproape de frontieră și nici nu se manifesta prea multă simpatie pentru populația dintre Prut și Nistru. Spațiul era un mare adversar al progresului, investițiile din domeniul transporturilor fiind deosebit de costisitoare.

Primul deceniu de după încheierea păcii din 1919 a fost dominat de o liniște în spațiul românesc, dar apoi au apărut zvonurile și apoi semnele că se apropie un nou conflict, ceea ce a dus la investiții consistente în industria metalurgică. Timpul nu mai avea răbdare. Liderii marilor puteri doreau un nou conflict mondial în care să nimicească rodul muncii generației interbelice și au făcut totul pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Urma ca omenirea să înceapă cu fanteziile celor ce se considerau unici cunoscători ai evoluției societății.

_{Foto sus: Uzina de fier din Călan, în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)}