Procesul de urbanizare în România Mare, conform datelor recensământului detaliat din 1930
Statul național român s-a format în urma Marii Uniri din anul 1918 și autoritățile au dorit să realizeze o radiografie detaliată a situației țării după trecerea unui deceniu. A fost o evoluție normală în epoca în care imperiile vaste nu mai rezistau dorinței popoarelor de independență și a urmat apoi alegerea unei căi proprii de dezvoltare. Recensământul din 1930 a adus rezultate interesante pentru decidenții politici și pentru istoricii care erau dornici să descrie evoluția economică și instituțională a tânărului organism statal. Anuarul statistic rezultat a fost mult mai detaliat decât vor realiza experții comuniști tocmai în anul 1957.
S-a scris pe larg că România nu era un stat dezvoltat deoarece nu avea suficiente orașe și populația urbană era scăzută din punct de vedere numeric. Anuarul statistic apărut din 1936 conține datele despre numărul de orășeni și situația era deosebit de interesantă. Orașele mari începeau să se dezvolte din ce în ce mai mult și cursa era dominată de București, centru urban ce avea deja 631.288 de suflete, prea multe chiar în raport cu populația totală.
Situația nu era însă singulară la nivel planetar, existând o tendință universală de concentrare acolo unde se oferă salarii mai mari. Aproximativ un om din 29 locuia în capitală și valuri de săteni se îndreptau spre centrul industrial în plină ascensiune. Sporul de populație a fost de peste 32.000 de persoane pe an în perioada 1930 – 1941.
Deschiderea de fabrici noi cu un număr sporit de muncitori și cu salarii bune în raport cu mediul sătesc atrăgea țăranii sătui să trudească pe ogoarele arse de soarele nemilos. Recoltele nu erau suficient de mult apreciate de către clienți și astfel veniturile erau prea mici în raport cu necesitățile familiilor numeroase.
Capitala se dezvolta împreună cu orașul Ploiești, principalul furnizor de petrol al României și unica sursă integrată de extracție și prelucrare a țițeiului. Orașul aurului negru avea 77.325 de persoane recenzate. Înflorea și localitatea Giurgiu, port ce asigura exportul de hidrocarburi și importul de produse pentru capitală. Avea 30.348 de cetățeni înregistrați în acte la 30 decembrie 1930.
Chișinăul, doilea centru urban al României Mari
Fiecare provincie istorică avea o fostă capitală ce atrăgea ca un magnet populația comunelor învecinate. Chișinăul era al doilea centru urban al României Mari cu 117.016 de orășeni și se afla relativ aproape de Iași, capitala Moldovei medievale și moderne având 102.595 locuitori. Istoricii sunt atinși de megalomanie și mereu doresc să scrie despre fabrici, armate, orașe sau bătălii uriașe și astfel să rămână cumva în paginile cărților, să nu piară în necunoscut.
Cernăuți era o așezare ce domina Bucovina și nordul Moldovei prin cei 111.147 de oameni și era o adevărată capitală economică, științifică și culturală. Dezvoltarea regiunii ar fi fost posibilă la o scară mai mare dacă Uniunea Sovietică s-ar fi implicat în schimburile comerciale internaționale în mod rațional și normal.
Fostele teritorii de dincolo de Carpați erau dominate de renumitul oraș Cluj, cel ce avea 100.844 cetățeni și era în plin proces de creștere demografică. Era concurat de către Timișoara prin cei 91.866 de oameni, capitala Banatului dominând regiunea din punct de vedere demografic, economic și cultural.
Zestrea edilitară era sporită în fiecare zi și cererea de materiale de construcție era mereu ridicată. Forma împreună cu Aradul din apropiere (77.225 locuitori) un adevărat pol de dezvoltare, o mare parte din mărfurile exportate sau importate trecând prin zonă. Erau două centre urbane înfloritoare la doar 60 de kilometri distanță și ar fi fost perspective frumoase de dezvoltare prin atragerea populației din regiunile deluroase și muntoase. Sporirea numărului de fabrici ar fi generat sosirea unui val de săteni dornici de un trai mai bun.
Mai la nord se afla orașul Oradea, cel ce era un pol al construcțiilor cât mai luxoase, minoritatea evreiască bucurându-se de-o prosperitate deosebită. Se afla la numai 114 km de Arad și poziția pe linia ferată ce făcea legătura cu orașul Cluj asigura o înflorire a afacerilor. Se afla la 152 km de centrul urban ce domina Transilvania. Cetatea de pe malul Crișului Repede avea 82.355 de locuitori și se moderniza de la o zi la alta prin respectarea arhitecturii specifice. Partea de nord a României era dominată de Satu Mare, cel care dispunea de 49.917 locuitori și de industrie. Se afla la 145 km de Oradea și începea să atragă oameni tineri și dornici de afirmare.
Fiecare județ avea câte un oraș ce se dezvolta prin acțiunile autorităților și ale politicienilor vremii, dar nu erau organizate campanii violente de smulgere a oamenilor din mediul lor tradițional. Populația urbană a României Mari era deja de 20,1% și se poate spune că era exact proporția potrivită pentru a asigura aprovizionarea cu alimente și nici să nu fie o scădere demografică prin creșterea numărului de orășeni, cei ce nu doreau prea mulți copii.
Orașe mari se dezvoltau peste tot și, din păcate, astăzi se știe mai puțin despre aceste centre urbane aflate pe teritoriul altor state. Bazargic avea 29.938 de orășeni și Cetatea Albă ajungea chiar la 33.495. Orașul de la limanul Nistrului nu putea să progreseze din cauză că relațiile cu Rusia sovietică erau întrerupte și chiar pescuitul în regiune era periculos, grănicerii comuniști stând cu cartușul ucigător pe țeavă.
Sunt numai câteva exemple despre centrele urbane care progresau în epoca denumită astăzi interbelică. Existau orașe înfloritoare în toate regiunile țării și erau înregistrate evoluții deosebite din punct de vedere economic, demografic, urbanistic și cultural, dar tocmai acest progres a deranjat și s-a ajuns la o gravă afectare în anii de război. Acum se trăiește cu iluzia că numai în perioada comunistă s-a construit ceva deosebit, dar tocmai cei debarcați de pe tancurile sovietice au distrus România Mare.
Urbanizarea a fost un proces care a decurs de la sine după model occidental și n-ar fi fost nevoie de înființarea de lagăre de concentrare pentru a se putea realiza o dezvoltare economică. Fiecare centru urban absorbea populația rurală și ponderea sătenilor în masa totală a locuitorilor României începea să se reducă prea repede. Țăranii erau cei care asigurau menținerea unui mare efectiv de tineri prin natalitatea ridicată, părinții din mediul urban preferând să se concentreze pe puțini copii.
Din păcate, realizările interbelice au fost distruse în mare parte în anii războiului mondial prin bombardamente de artilerie și de aviație și astăzi oamenii pot crede că s-a construit numai din ordinele celor care au debarcat de pe tancurile sovietice. Multe orașe românești au fost ocupate și s-a făcut totul pentru a se uita perioada interbelică.
Foto sus: Chişinău (colaj). Carte poștală din perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)
Mai multe pentru tine...
