Transformarea geografică a României Mari în timpul Marii Crize Economice

România Mare s-a format în anul 1918 și a început un proces de dezvoltare care se intensifica de la an la an în urma acțiunilor inițiate de persoanele particulare sau de către autorități. Cererea de materiale de construcție era din ce în ce mai mare și munții erau măcinați în căutarea celor mai bune roci, numai în anul fiind trimiși spre centrele urbane 318.092 metri cubi de calcar, piatră ce se prelucra relativ ușor și era apreciată pentru frumusețe și rezistență.

Anul 1934 a adus o premieră în România: exploatarea masivă de calcar pentru producerea de ciment. Puternicul liant era destinat clădirilor înalte ce se înmulțeau în marile orașe, o adevărată explozie imobiliară fiind în București. A fost scos din cariere volumul de 194.762 metri cubi și au urmat alți 259.102 mc în 1935, dar a fost puțin în raport cu cererea și s-a ajuns în 1936 la 448.402 m³ de piatră, volum ce necesita un trafic feroviar intens.

Calcarul era folosit și sub formă sfărâmată pentru terasament feroviar sau pentru drumuri și chiar s-a ajuns la 768.417 mc în 1938. Ultimele 15 vagoane au fost trecute separat în statistică. Statul român înregistra riguros cantitățile de rocă extrasă din carierele principale.

Exploatarea calcarului pentru var era deja o veche tradiție în mediul rural, dar erau cariere mari pentru a satisface cererea urbană. Numai în anul 1936 au fost prelucrate volume care au ajuns la 158.077 mc, alți 142.728 mc de rocă fiind deja transformați în 1935. Livrările au crescut în anii următori. Munții începeau să fie mutați în orașe în formă modificată prin temperaturi înalte sau prin sfărâmare. Datele statistice nu includeau ceea ce se prelucra la nivel local prin satele izolate de munte.

România Mare progresa și se transforma în stat industrializat, agricultura beneficiind din ce în ce de mai multe mașini ce modificau mediul natural în unul antropic.

_{Foto sus: Fabrica de ciment din Azuga, în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)}