România Mare și transformarea radicală a economiei din anul 1938

Istoricii comuniști au avut o adevărată obsesie pentru anul 1938, producția industrială și orice realizare din ultimul an de pace fiind luate drept reper pentru a sublinia cât de multe beneficii a adus regimul instalat cu șenilele tancurilor sovietice pe meleagurile românești. Adevărul era că existau toate motivele pentru ca specialiștii să admire și să invidieze faptele regimului burghezo – moșieresc.

Autoritățile de la București și patronii din țară doreau din ce în ce mai mult fier, materialele tradiționale nefiind interesante pentru construcții durabile. Au fost importate 383.917 t de semifabricate și de lucrări în fier. Era un salt deosebit în raport cu ceea ce se importase în anul 1937, adică 298.333 t. Cum zgomotele de război se auzeau din ce în ce mai puternic, era nevoie de importuri serioase de materiale care să poată fi prelucrate până la nivel de armă și muniție.

În paralel, s-a trecut la dezvoltarea unei industrii naționale și au fost importate 41.966 t de motoare și utilaje, în creștere de la cele 40.585 t din anul precedent. Dacă se face referire la 1936, saltul era extraordinar, importul atunci fiind limitat la numai 26.337 t. Numai din Germania au fost cumpărate pompe și compresoare cu o masă totală de 720 t, o creștere remarcabilă în raport cu cele 460 t din 1937. Era o adevărată foame de aparatură industrială necesară în instalațiile de forță și alte 870 t au venit în anul 1939, chiar dacă au început ostilitățile.

România trebuia să aibă parte și de forțe motorizate în economie și armată și au fost cumpărate 14.685 t de autovehicule, o creștere evidentă în raport cu cele 10.339 t din 1937.

Chiar dacă elitele țării nu prea erau impresionate de afacerile din agricultură, au fost importate 3.800 t de mașini agricole în anul 1938, saltul fiind impresionant în raport cu cele 2.900 t din 1937. Se observă că nu exista o supraproducție de utilaje industriale și agricole, dar politicienii și economiștii au inventat ideea de recesiune pentru a ascunde consecințele accelerării pregătirilor militare după 1926.

Se trecuse la o dezvoltare accelerată, dar a venit anul 1939 și situația internațională a evoluat astfel încât s-a rupt România de piețele tradiționale. În plus, bombardamentele și jafurile sistematice au distrus în mare măsură munca generației interbelice. A urmat transformarea țării în mină pentru orice aveau nevoie forțele de ocupație sosite de peste Prut.

Situația din România Mare era prea bună în raport cu ceea ce exista în spațiul sovietic în 1938 și istoricii au vrut cu orice preț să demonstreze cât de rău a fost sub dominație burghezo – moșierească în raport cu fericirea adusă de tancurile staliniste.

_{Foto sus: București. Calea Victoriei și Palatul Telefoanelor, în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)}