Marea Criză Economică de supraproducție și rafinarea petrolului din România Mare

Marea recesiune a pornit din SUA anului 1929 și s-a extins la nivel planetar din cauza problemelor la bursă. Speculațiile au afectat grav mersul afacerilor și astfel s-a ajuns ca oamenii să fie loviți în toate domeniile de activitate de problemele din cadrul firmelor. A fost din ce în ce mai rău și s-a ajuns la o nenorocire în masă și apoi la război, chiar dacă politicienii au făcut eforturi să oprească valul nimicitor.

Anuarul statistic al României interbelice arată însă alte date și pe baza acestora se pot face noi interpretări. Petrolul era principala resursă pentru export și au fost prelucrate 5.616.616 t în produse superioare din punct de vedere calitativ în anul 1930, primul complet de criză. Era un real progres din moment ce în 1926, atunci când n-a fost recesiune, au fost prelucrate numai 3.089.777 t.

Produsele rafinăriilor mergeau la export în vederea obținerii de valută forte pentru firme și stat, piața internă fiind considerată prea puțin ofertantă. Totuși, consumul național a crescut de la 1.292.649 t la 1.602.757 t, ceea ce însemna că motoarele din fabrici și cele mijloacelor de transport cereau din ce în ce mai mult combustibil lichid. Este evident că a fost un progres real între 1926 și 1930, dar istoricii merg tot înainte cu formula despre Marea Criză Economică. Este greu acum să se recunoască existența unui proces de accelerare economică și să se spună că a fost o manipulare întinsă pe aproape un secol.

S-ar putea să vină vreun istoric conservator care să spună că o simplă comparație între producțiile realizate în doi ani nu este suficientă pentru a ajunge la o concluzie corectă din punct de vedere științific. A trecut 1930 și a urmat 1931. Se zice că a fost tot de recesiune și un adevărat prăpăd pentru societatea românească. Au fost trimise rafinăriilor 6.583.449 t de țiței, mai mult decât dublu în raport cu ceea ce se realiza în anul 1926, o epocă de plin avânt economic. Este logic că prin dezvoltarea rafinăriilor din alte state, cele din Occident au avut de suferit. A scăzut consumul intern pentru că era mai interesant exportul încurajat de stat. Se căuta valuta forte cu orice preț.

Se zice că ultimul an de recesiune ar fi fost 1933 și apoi a început o epocă de refacere prin eforturile elitelor vremii. Au fost atunci trimise spre instalațiile de rafinare 7.294.485 t de petrol brut, ceea ce însemna mai mult decât o dublare a cantităților supuse prelucrării. Consumul intern de produse petroliere a crescut la 1.765.943 t și se menținea în continuare interesul pentru export de benzină. Se producea o motorizare a lumii și era o sete cumplită de carburant. Nu era vreo vorbă despre supraproducție, ci mereu era o teamă că va seca izvorul de lichid pentru motoarele termice.

Perioadele de recesiune sunt acele epoci în care se fac cele mai mari afaceri și se realizează cucerirea de noi piețe de desfacere prin toate mijloacele. Conflictele economice sunt mai devastatoare decât cele duse cu armele clasice și patronii nu cunosc mila și nu iau prizonieri decât dacă oamenii adversarului învins sunt valoroși și pot fi integrați în rândurile propriilor trupe de muncitori și specialiști în vederea obținerii de noi piețe de desfacere. Sunt duse în paralel lupte și pentru acapararea teritoriilor bogate în resurse.

_{Foto sus: Vedere aeriană a rafinăriei Vega din Ploiești, în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)}