România Mare și comerțul cu Franța anului 1933

Marea Criză Economică a fost în perioada 1929 – 1939 prin consecințele negative la nivel mondial, cu diferite intensități în diferite regiuni. Combaterea fenomenului de marasm economic nu se putea face decât prin creșterea cererii de mărfuri și prin stabilirea unor prețuri avantajoase pentru ambele părți implicate în afaceri.

Conducerea de la București era deosebit de interesată de schimburile comerciale cu Franța, aliatul tradițional al României. Erau dorite foarte multe arme, dar prețurile cerute de cei de la Paris depășeau puterile financiare ale liderilor români.

Anuarul statistic al României confirmă pentru anul 1933, cel al unei perioade acute de criză în descrierea tradițională a istoricilor, o creștere a importurilor românești din Hexagon. Au fost aduse 25.725 t de mărfuri de calitate, totuși puțin în raport cu potențialul economic francez. Explicația era că prețurile erau cam mari.

Au scăzut în raport cu 1932, dar tot erau mari și se căutau surse alternative pentru a se obține mai multă marfă industrială. A fost cumpărat fier și lucrări din acest metal până la 12.910 t la un preț cam la jumătate în raport cu cel plătit pentru numai 3.233 t din anul precedent. Era chiar o afacere bună pentru cumpărătorii români.

Mașinile industriale erau căutate în România și au fost cumpărate 772 t la un preț aproape egal cu cel dat pe 670 t în 1932. Și autovehiculele au fost la ofertă și au fost luate 467 de tone în loc de 189. Recesiunea ducea la o ieftinire a mărfurilor ce fuseseră exagerat de scumpe în raport cu materiile prime și mai era loc de scădere în condițiile în care cererea era mare.

Au fost cumpărate 11 tone de produse optice, deosebit de costisitoare în raport cu alte categorii de mărfuri. Erau utile în cercetările științifice și-n domeniul militar, ceea ce însemna că sacrificiul economic era necesar. Au început să fie interesante și produsele chimice și medicamentele din Hexagon și au fost importate 932 t în 1933.

Importurile din Franța puteau să fie sporite, dar patronii și statul francez aveau tarife ridicate și pentru aliați, ceea ce ducea la o lipsă de comenzi. Era un fel de sabotaj realizat chiar de către elitele locale. Psihologul Gustave Le Bon a considerat că birocrații locali nu se caracterizau prin inteligență.

_{Foto
sus: Încărcarea mărfurilor în portul Constanţa, în perioada
interbelică (© iMAGO
Romaniae)}