Revolte la moartea lui Stalin

Locuitorii RSSM au primit cu satisfacţie comunicatul oficial din 4 martie 1953 despre îmbolnăvirea lui Iosif Stalin, dar mai ales cel din 6 martie privind moartea dictatorului. Unii au avut curajul să se bucure public şi, fiind turnaţi la Securitate, au ajuns în gulag.

La 1 martie 1953, după o beţie cruntă din ajun, Stalin este găsit de paza personală trântit la podea în sufrageria de la vila din Kunţevo, o suburbie a Moscovei. Trei zile mai târziu este difuzată prima informaţie despre îmbolnăvirea „iubitului conducător", iar la 6 martie se anunţă că a murit. Mulţi basarabeni n-au împărtăşit jalea care a cuprins muncitorii şi colhoznicii din întreaga lume, ci au răsuflat uşuraţi. Şi-au amintit despre necazurile pe care le-au avut de suferit.

Isteria despre „pierderea grea suferită de poporul sovietic şi partea progresivă a lumii" declanşată de propaganda sovietică la moartea lui Stalin nu a fost susţinută de basarabeni. Dosarele descoperite recent în arhiva SIS arată că au fost multiple revolte documentate de NKVD, între 4 şi 6 martie, şi ajunse în instanţa de judecată. Unii dintre cei care au simţit pe propria piele stalinismul nu s-au temut să-şi exprime satisfacţia în legătură cu dispariţia fizică a satrapului, dar şi speranţele pentru o viaţă mai bună.

Grigore Carp s-a născut în 1892 în familia lui Ion şi Elena Carp din Cetireni, plasa Ungheni, judeţul Bălţi. Grigore termină două clase şi, în 1915, este înrolat în armata ţaristă, unde s-a aflat până în 1918. Întors la vatră, lucrează pământul alături de părinţi, iar după căsătorie-din care se nasc patru copii-în gospodăria proprie. La 1940 avea opt hectare de pământ arabil, un cal, o pereche de boi, mai multe oi şi angaja 2-3 persoane la munci sezoniere.

„Stalin are dinţi de câine"

Simte stalinismul în primii ani, fiind judecat, în 1946, la şase luni de închisoare pentru neîndeplinirea obligaţiei de predare a cerealelor la stat (renumita postavka), iar în 1949 a fost inclus în lista persoanelor care urmau a fi deportate. Reuşeşte să evite surghiunul, fiind plecat din sat.Când a auzit vestea despre îmbolnăvirea lui Stalin, pe la chindii, a mers la moara din sat, unde a anunţat primului grup de oameni întâlnit: „Stalin a fost paralizat. I s-a luat o mână şi un picior", adăugând, „şi dinţii i-au căzut, semănau cu ai unui câine". Altor persoane le-a declarat: „Bine a fost pe vremea românilor, dar de când la putere e Stalin o ducem foarte rău, ne ia totul. Acum el va muri şi viaţa noastră se va îmbunătăţi".

Liderul comsomoliştilor din sat l-a turnat la NKVD. Este arestat pe 27 martie, fiindu-i intentat un dosar penal în baza art. 54/10 Cod Penal al RSS Ucrainene-„Agitaţie sau propagandă contrarevoluţionară". La interogatorii şi confruntările cu martorii Carp negă învinuirile. Cu toate acestea, Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat, la 6 mai 1953, la zece ani de corecţie prin muncă, fiind decăzut ulterior din drepturile politice pe cinci ani. Este eliberat din gulag în 1956 pe motiv de invaliditate. A fost reabilitat la 27 iunie 2005.

„În curând vor zdohni toţi şi va fi revoluţie"

Bulgarul Ivan Ivanov s-a născut în 1894, în satul Valea Perjii, plasa Ceadîr-Lunga, judeţul Bender. Până la 1940 face doi ani de armată (1917-1919), se căsătoreşte, creşte cinci copii, moştenind de la tatăl său profesia de croitor. În 1940 se mută cu traiul în satul Romanovca, acelaşi judeţ.

Pe 6 martie 1953, la aflarea veştii despre moartea lui Stalin, merge, pe la ora 11.00, să-şi „înece amarul" la bufet. În timp ce închina un pahar cu vin de sufletul răposatului, şi-a zis pentru sine în bulgară: „Unul a zdohnit, iar în curând toţi vor zdohni, va fi o nouă revoluţie, iar noi vom trăi mai bine". Fraza a fost auzită şi de alte persoane. La observaţia unui conaţional, Ivanov repetă cu voce tare, în limba rusă, cele spuse. O femeie care se afla alături i-a tras două palme. Ivanov i-a replicat:„Eşti o comunistă şi aştepţi comunismul". Unul dintre muşterii a anunţat un nkvd-ist. Între timp, Ivanov a mers la crâşma pieţii agricole, supravegheat îndeaproape de securist. Acolo a repetat de câteva ori cele spuse în cafeneaua precedentă. Este arestat pe loc.

La interogatorii susţine că nu ţine minte nimic, deoarece era beat. Însă certificatul medical şi mărturiile celor prezenţi arată contrariul - era treaz. Unii martori chiar afirmau că nu au văzut ca Ivanov să fi consumat băuturi alcoolice.La 7 aprilie 1953, Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat la zece ani de corecţie prin muncă şi cu decăderea ulterioară din drepturile politice pentru un termen de cinci ani. La 12 mai 1954, în baza unui protest al procurorului RSSM, aceeaşi instanţă consideră că în cazul lui Ivanov poate fi aplicat decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 27 martie 1953 „Cu privire la amnistiere", îi reduce pedeapsa la cinci ani şi dispune eliberarea lui din gulag. A fost reabilitat la 26 septembrie 2005.

„Slavă Domnului că a murit"

Ucraineanca Tecla Nagornaia (Moldavciuc) s-a născut în 1898, în satul Nezavertailovca, raionul Slobozia, dincolo de Nistru. A fost arestată la 8 martie 1953. I s-a încriminat că la 5 martie, în discuţia cu două prietene, şi-a permis „născociri răutăcioase şi calomnii antisovietice în legătură cu boala gravă a conducătorului URSS". Femeia a fost turnată în aceeaşi zi de una dintre prietene.Ancheta preliminară nu a precizat care au fost acele „născociri răutăcioase şi calomnii antisovietice". Din depoziţiile unei martore reiese că, la vestea că Stalin e grav bolnav Nagornaia ar fi zis: „Şi ce dacă va muri, în locul lui vor veni alţi zece". Situaţia Teclei Nagornaia s-a agravat când s-a descoperit că ea nu lucra în colhoz, provine dintr-o familie de mijlocaşi, iar un frate de-al ei a fost judecat în 1929 pentru că a organizat rezistenţă la colectivizare.

La 4 aprilie 1953, Tecla Nagornaia (Moldavciuc) a fost condamnată de Judecătoria Supremă a RSSM la 10 ani muncă de corecţie cu decăderea ulterioară din drepturile politice pentru un termen de 5 ani. La 31 martie 1955, prin decizia Prezidiului Judecătoriei Supreme a RSSM, la recomandarea Comisiei pentru reexaminarea dosarelor persoanelor judecate pe criterii politice, îi este redusă pedeapsa la cinci ani şi este eliberată din gulag. A fost reabilitată la 26 septembrie 2005.

Simion Vladov s-a născut în 1911, în satul Parcani, raionul Tiraspol. Până la 1940 a lucrat în colhozul „Octombrie Roşu" din localitate. Auzind anunţul din 6 martie 1953 despre moartea lui Stalin, Vladov, aflându-se în mijlocul a mai multor colhoznici, a spus cu bucurie: „În sfârşit, slavă Domnului că a murit! De acum vom trăi bine!". Un colhoznic mai vigilent l-a denunţat la NKVD a doua zi. A fost arestat la 21 martie 1953. Probele acumulate arătau că bărbatul era un antisovietic mai vechi, securiştii descoperind şi alte „păcate" de-ale lui Vladov.

I s-a adus aminte că anterior a fost condamnat de două ori de regimul sovietic. Totodată, în vara lui 1941 a fost înrolat într-un batalion de construcţii al Armatei Roşii, iar în luna septembrie a aceluiaşi an a căzut în prizonierat. Turnătorii din sat au mai povestit anchetatorilor că încă în februarie 1953, când s-a anunţat despre descoperirea unui grup de medici sovietici care „au trădat patria", Vladov le-a luat apărarea, spunând:„Medicii şi-au dorit putere, precum Stalin. Lua-l-ar dracul, căci a distrus toată lumea. Nu a rămas mult şi partidul comunist va dispărea".

La 27 aprilie, ancheta preliminară este terminată, iar la 14 mai 1953 Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat la zece ani de corecţie prin muncă, fiind decâzut din drepturile politice pentru un termen de cinci ani. La 14 aprilie 1955 lui Vladov îi este redusă pedeapsa la cinci ani şi este eliberat din gulag. A fost reabilitat la 26 septembrie 2005.

„Să se ducă dracii să-l vadă pe dictator"

Gheorghe Nastasiuc s-a născut în anul 1906, în comuna Lencăuţi, plasa Otaci, judeţul Soroca. Între 1928 şi 1930 a fost înrolat în Armata Română. A crescut trei copii, iar din 1933 a locuit în comuna Negurenii Noi, judeţul Bălţi, lucrându-şi propriul pământ, de circa 2, 5 hectare. Nu a fost luat la război pentru că-şi pierduse trei degete la mâna stângă în 1935. După 1944 a lucrat în colhoz. Între 1949 şi 1952 a deservit o maşină de tăiat lemne, iar din 1953 a lucrat paznic la grajdul colhozului „Lenin" din localitate.

„Relaţiile" ostile dintre Gheorghe Nastasiuc şi puterea sovietică, partidul comunist şi Stalin au început după ocuparea Basarabiei de sovietici. Ancheta a stabilit că Nastasiuc a denigrat în mai multe rânduri colectivizarea, a blamat sistemul de învăţământ sovietic, a pus la îndoială victoria Armatei Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial. El şi-a bătut joc de comunişti, luându-i în zeflemea, a negat geniul militar a lui Stalin, a ajuns până a declara că „Uniunea Sovietică trebuie distrusă. Stalin şi guvernul sovietic trebuie demişi" şi că „în Moldova nu va fi puterea sovietică, ci engleză şi americană".

În dimineaţa zilei de 6 martie 1953 auzind ştirea că Stalin a murit, Nastasiuc a exclamat:„Bine ar fi dacă, în decursul a trei zile, ar muri nu doar Stalin, ci toţi comuniştii, atunci nici colhozuri nu vor mai exista". A doua zi, la anunţul că celor ce doresc să-l vadă pe Stalin li se acordă gratuit bilete la tren, Nastasiuc a exclamat: „Să se ducă dracii să-l vadă!".

Este arestat la 10 martie 1953, fiind turnat de câţiva săteni. Ancheta preliminară a fost terminată pe 15 aprilie 1953, iar la 9 mai Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat pe Gheorghe Nastasiuc la zece ani de corecţie prin muncă, fiind lipsit de drepturile politice pentru o perioadă de cinci ani.

Dispariţia fizică a lui Stalin nu a însemnat şi destalinizarea. Astfel, la doi ani de la moartea dictatorului, Comisia pentru reexaminarea dosarelor persoanelor judecate pe criterii politice din RSSM a considerat că Gheorghe Nastasiuc se face în continuare vinovat de „agitaţie sau propagandă contrarevoluţionară" şi nu propune eliberarea lui din gulag. A fost reabilitat abia la 19 decembrie 2005.