Religie civică, culte și credințe în Dacia Romană
De la început se remarcă marea varietate de zei adorați în Dacia. Atât de mulți zei, tradiții religioase și ritualuri te obligă să găsești ordine în haos, să cauți coerență în diversitate. Gruparea zeilor după originea etno-geografică, după zona de proveniență a cultului, este demodată azi.
În trecut, panteonul provinciei Dacia a fost structurat în următoarele categorii: culte greco-romane, siro-palmyrene, microasiatice, egiptene, traco-moesice, nord-africane și celto-germanice. O statistică mai veche număra 2.100 de monumente dedicate diferiților zei și observa că 73% din totalul monumentelor fac referire la cultele greco-romane, 10% la Mithras, 5% la divinitățile siro-palmyrene, 3,8% la cele microasiatice, 3,6% la cele traco-moesice, 3% la cele egiptene și sub 2% la cele celto-germanice și nord-africane.
În prezentarea cultelor și credințelor din Dacia vom abandona însă această clasificare în funcție de originea etno-geografică de proveniență a zeilor adorați.
Ținând cont de faptul că oamenii din Dacia, ca și cei de azi, de altfel, nu erau toți la fel de religioși, putem discerne diferite niveluri de intensitate în exprimarea sentimentelor religioase, identificabile prin diferitele practici rituale care lasă urme fosilizabile (dedicații votive în piatră și în bronz).
La primul nivel al religiozității este de plasat așa-numita religie a loialității, în care Iupiter Optimus Maximus și Triada Capitolină sunt asociați cultului suveranilor. Un alt nivel al religiozității este observat în religia civică (a comunităților de diferite statute) fondată pe cultele tradiționale romane și ortopraxie, unde credința trebuie căutată în ritualurile publice și în atașamentul declarat al oamenilor față de religia comunității (polisului). Sentimente religioase mai personale sunt de presupus în cadrul social stabilit de „culte” (culte de mistere, „culte orientale”), unde ritualuri discrete (inițieri) și banchete private permit stabilirea unor legături mai intime între credincioși, respectiv între oameni și zeii adorați. Unele tradiții religioase locale sunt persistente și temple sau monumente votive dedicate unor obscuri zei ancestrali cu nume imposibil de pronunțat indică atașamentul unor peregrini pentru cultele din țările de origine.
O bună parte a documentaţiei pentru religiile Imperiului Roman este furnizată de descoperiri epigrafice şi reprezentări figurate, majoritatea lor înscriindu-se în perioada Antoninilor şi Severilor, când practica ofrandelor votive, epigrafice sau sculpturale s-a generalizat. Imaginile construite de analiza modernă sunt confruntate cu textele autorilor antici, care traduc şi filtrează opiniile, atitudinile, percepţiile faţă de divin din epoca lor.
Este greu să prezinți un panteon atât de divers cum este cel atestat în provincia Dacia, cu peste 170 de nume de divinități, și să nu recurgi la un pomelnic de nume de zei. Cum a arătat însă statistica de mai sus, diversitatea este aparentă: majoritatea ofrandelor atestă primele niveluri ale religiozității și un panteon preponderent clasic, greco-roman.
Religia civică oficială
„Religia loialității” și „religia civică (publică)” sunt cel mai bine reprezentate de inscripțiile și de monumentele votive descoperite în Dacia. Iupiter Optimus Maximus, Iuno Regina, Minerva, Diana, Apollo, Mars, Venus, Mercurius, Ceres, Vulcanus, Neptunus, Dionysos (Liber Pater), Hercules, Silvanus, Aesculapius și Hygia, Hecate, Dioscurii, Nymphae sunt divinități greco-romane principale și secundare bine reprezentate în epigrafia și în iconografia provincială.
Acestora li se adaugă personificări ale bogăției, norocului, destinului și conceptelor morale, tipice pentru religiozitatea romană, ca Fortuna, Nemesis, Terra Mater, Fontes, Genius, Penates, Lares, Abundantia, Bonus Eventus, Concordia, Favor, Justitia, Providentia, Salus, Spes, Victoria, Virtus etc.
Toate aceste divinități apar în dedicațiile unor oficiali, soldați, funcționari, simpli cetățeni, care au toți în comun aceleași tradiții religioase cu teonimie latină și background mitologic grecesc. Diana este zeița vânătorii, Apollo îl ucide pe satirul Marsyas și o urmărește pe nimfa Daphne, Hercules îndeplinește cele 12 munci, Iupiter transformat în taur o răpește pe Europa.
Mulți dintre acești zei primesc epitetele Augustus/Augusta, procedeu prin care sunt integrați în sfera religiei loialității, fiind asociați cultului imperial.
„Cultele”
Adoratorii zeilor menționați mai sus aparțin diferitelor grupuri sociale, dar care nu sunt omogene sau înghețate în timp. Oamenii își schimbă deseori poziția pe scara socială chiar și în Imperiul Roman, soldații devin veterani și, deci, cetățeni civili, peregrinii primesc cetățenie romană uneori, sclavii devin liberți, chiar augustali.
Această mobilitate și lipsa omogenității grupurilor sociale se reflectă și în practicile votive. Soldați și civili apar și printre membrii cultelor lui Mithras, Isis și Serapis, Liber Pater și Libera, Cybele și Attis, al Cavalerilor Danubieni, al lui Glykon, cărora le dedică în special mici monumente votive, nu neapărat altare în temple. Multe reliefuri, grupuri statuare, statuete au fost descoperite în ruinele așezărilor și garnizoanelor romane.
Zeii locali și sanctuarele lor îndepărtate
Soldații călătoresc mult, schimbă garnizoanele, ajung în zone de conflict din îndepărtatul Orient și, deci, au ocazia să întâlnească zei noi și culte exotice. Pe de altă parte, soldații recrutați de departe și diaspora civilă au tendința să-și păstreze tradițiile lor și preferințele religioase.
Un cult oriental popular în Dacia este cel al lui Iupiter Dolichenus, un Baal din Commagene (Syria). Mai puțin populari sunt alți zei supremi din orașele siriene, ca Iupiter Balmarcodes, Iupiter Turmazgades, Iupiter Heliopolitanus, Iupiter Hierapolitanus și paredra sa Dea Syria.
Soldații palmireni aduși în Dacia de Hadrian sunt printre cei mai conservatori, zeii din Palmyra Syriei fiind adorați în templele lor din Dacia și în secolul III, cu nume bizare, greu de redat epigrafic în latină: Malagbel, Yarhibol, Aglibol, Bel Bel Hamom, Fenebal și Manavat.
Din Anatolia romană sunt cunoscuți mulți zei locali aduși de coloniștii veniți din Galatia, Bithynia et Pontus sau Caria: Zeus Syrgastos, Zeus Narenos, Zeus Cimistenus, Zeus Sarnendenus, Iupiter Eruzenus, Iupiter Tavianus, Deus Saromandus etc.
Sub nume romane întâlnim zei originari din coloniile feniciene din Africa de Nord ca Saturnus (Baal Hammon) sau Caelestis/Latona (Tanit). Soldați și civili din Occidentul latin aduc cu ei zei populari acolo, ca Epona, Apollo Grannus și Sirona, Mars Camulus, Mercurius celtic și Rosmerta sau divinități colective, un fel de nimfe celtice și germanice, ca Matronae Gesahenae, Dominae, Suleviae și altele.
În concluzie, panteonul este bogat datorită afluxului de soldați și coloniști din toată lumea romană, dar individul vine cu propria tradiție religioasă moștenită din familie, cu propriul panteon personal. În efortul de integrare socială și civică, are contact cu tradițiile religioase publice sau ale vecinului și își îmbogățește acest panteon cu figuri divine noi, care îi puteau fi de ajutor. Succesul colegului sau al vecinului în viața de zi cu zi garantează puterea zeilor săi și eficacitatea ritualurilor. Adăugarea de noi zei într-un panteon politeist deschis era o opțiune pentru locuitorul Daciei romane, dar asta nu înseamnă că adora deodată 170 de zei.
Acest text este un fragment din articolul „Religia în provincia romană Dacia", publicat în revista Historia Special nr. 32, disponibilă în format digital pe platforma paydemic.com.
Foto sus: Plăcuţă de plumb cu reprezentarea Cavalerilor Danubieni descoperită în Transilvania (stânga), respectiv statuetă de bronz a zeiţei Libera de la Arcobara (Ilişua, jud. Bistriţa-Năsăud). MNIT, Cluj-Napoca, foto: Sergiu Odenie
Mai multe pentru tine...
