Regele Eduard al VIII‑lea a abdicat pentru amanta sa
Doamna Wallis Simpson (1895‑1986) a rămas o figură aparte în galeria amantelor celebre, deoarece, pentru ea regele Marii Britanii a renunţat la tron. Când l‑a cunoscut pe prinţul Eduard, în 1934, Wallis avea un divorţ la activ şi era recăsătorită cu un ofiţer american. Nu era o frumuseţe, nici prea tânără, însă şarmul şi inteligenţa ei l‑au cucerit iremediabil pe prinţ (devenit rege în anul 1936).
Pentru că, în calitate de şef al Bisericii Anglicane, Eduard nu se putea căsători cu o femeie divorţată, a preferat să abdice după mai puţin de un an de domnie, decât să renunţe la ea. Unele voci spun că nu acesta fusese visul iniţial al lui Wallis (descrisă de mulţi drept o persoană cu o ambiţie feroce), ci, dimpotrivă, să urce pe tron. Familia regală a respins‑o de la început, datorită trecutului ei, apoi, în timpul celui de‑al Doilea Război Mondial, din cauza simpatiilor ei naziste.
Un alt motiv de nemultumire generală a fost faptul că Eduard i‑a dăruit o parte din bijuteriile Coroanei, pe care le moştenise şi care trebuiau să rămână în familie. Wallis Simpson, devenită Ducesă de Windsor, a fost una dintre cele mai elegante femei ale secolului XX. Bijuteriile ei fastuoase erau celebre, iar gustul pentru lux şi cumpărături extravagante au provocat nemulţumire între supuşii britanici. Cei doi nu au avut copii şi au rămas împreună până la moartea lui, în 1972.