Invadarea Basarabiei şi Bucovinei în vara anului 1940

Ziua de 23 august 1939 a adus semnarea Pactului de neagresiune dintre URSS şi Germania, cel mai nefast document din istorie. A rămas în paginile cărţilor drept Pactul Molotov – Ribbentrop. Moscova dorea să elibereze teritoriile amintite din România şi Adolf Hitler îşi manifesta dezinteresul pentru soarta locuitorilor din zonă cu excepţia celor de origine germană. Ultimatumul lui V. Molotov din 26 iunie 1940 a fost acceptat de conducerea de la Bucureşti, armata romană fiind incapabilă să reziste Armatei Roşii. Nici graniţele spre Bulgaria şi Ungaria nu erau sigure.

Pe 28 iunie 1940, trupele roşii au trecut Nistrul şi până la 3 iulie tot teritoriul revendicat a fost ocupat. Chiar dacă exista un acord privind etapele retragerii trupelor române, nu s-a respectat nimic. Moscova a dorit să realizeze un mare exerciţiu de folosire a unităţilor de tancuri, infanterie motorizată şi brigăzi de paraşutişti. Obiectivele strategice au fost atinse rapid şi soldaţii români au fost dezarmaţi, iar ofiţerii torturaţi. Un conflict cu mica ţară de la Dunăre era chiar dorit de dictatorul Iosif Vissarionovici Stalin. Trupele de tancuri au trecut şi dincolo de limitele stabilite de creionul bont, cucerind ţinutul Herţa şi înaintând până unde tunurile româneşti au deschis focul.

Alte blindate au încercat să forţeze Prutul şi singura soluţie de oprire a constat în aruncarea în aer a podurilor de peste râu. Paraşutişti au fost lansaţi la vest de râu pentru a încerca să formeze capete de pod sau în vederea realizării de diversiuni. Stalin, pe moment, s-a mulţumit cu teritoriul luat fără pierderi şi a trecut la transformarea Basarabiei şi Bucovinei într-o bază de atac asupra zonei Prahova, o inimă a Germaniei, dar erau suficiente dovezi că oricând se putea merge mai departe. Decizia de oprire a fost luată pentru ca Wehrmachtul să se concentreze pe lupta împotriva bastionului britanic. Moscova dorea să fie distrusă o lume de unde veneau ideile democratice şi imperialiste, dar prefera să vadă elementele capitaliste cum se distrug reciproc şi astfel Armata Roşie urma să aibă o misiune uşoară.

Râul Prut era doar un firişor de apă în calea planurilor staliniste de cucerire a Europei. Ce însemnau 50.500 km² pentru un dictator sângeros? Pacea nu intra în calculele Moscovei. Au fost întărite armatele 12, 18 şi 9 sovietice, iar grănicerii comiteau zilnic agresiuni asupra României, acte care oricând puteau fi interpretate drept provocări româneşti. Istoria se scrie mai vechi şi mai nou cu şenilele tancurilor.

Locuitorii „eliberaţi”, cât de mult foloseşte propaganda acest cuvânt, au avut de îndurat raiul sovietic. Stalin avea obsesia întăririi spatelui Armatei Roşii şi orice presupus inamic era lichidat fără judecată în beciurile NKVD-ului, sângeroasa poliţie secretă comunistă. Alţi nefericiţi luau calea lagărelor de muncă şi dispăreau fără urmă. Zeci de mii de români au dispărut într-un singur an.

Toate bunurile agricole au fost jefuite pentru hrănirea muncitorilor angrenaţi în producţia de armament. Colectivizarea a început în forţă. Bestialităţile oamenilor lui Stalin pot fi cu greu comparate cu alte fapte din istorie, dar rămân ascunse prin arhive păzite cu arma. Oare de ce se mai ţin secrete documentele din Al Doilea Război Mondial? Nu cumva marile puteri (toate!) au de ascuns secrete groaznice? Timpul trece şi politicile de menţinere a documentelor în tainiţe continuă să fie o preocupare a celor ce sunt temporar la conducere.

Eforturile sunt costisitoare, dar trebuie să se spună în cel mai clar mod că datele devenite publice sunt suficiente pentru a contura planurile celor care au vrut cu orice preţ putere şi chiar incendierea întregii planete. Teritoriile româneşti răpite în 1940 erau doar un pas în vederea realizării expansiunii la nivel mondial. Visul lui Stalin nu avea vreo limită naturală sau antropică şi jurase în ianuarie 1924 să realizeze revoluţia mondială.

_{Foto
sus : Paradă sovietică la Chișinău, la 4 iulie 1940 (© Wikimedia
Commons)}