⬆

Cedarea Basarabiei! Faptul care contrazice teza laşă: Nu se putea face nimic!

Asumarea propriei responsabilităţi e o chestiune nu numai individuală, dar şi colectivă. Istoricii noştri se întrec în a aşeza responsabilitatea tragediilor naţionale pe seama conjuncturii internaţionale. Dezastrul din 1916-1917, când rămăsesem doar cu un coltuc de ţară, şi-a găsit iute explicaţia în nerespectarea Tratatelor de către Marile Puteri.

Despre slăbiciunile interne-proasta pregătire a Armatei, banii publici scurgându-se ca şi azi în buzunarele afaceriştilor, greşelile de tactică ale comandanţilor-nu se suflă un cuvânt. Tragedia din 1940 e pusă pe seama marilor puteri democratice – Anglia şi Franţa – care n-ar fi mişcat un deget în apărarea hotarelor româneşti. Puţine cuvinte despre prăpădirea banilor pentru Armată la partidele regale de poker, despre putreziciunea morală impusă ţării de dictatura carlistă, ba chiar despre laşitatea clasei noastre politice, unanime în decizia de a o şterge din Basarabia fără a se trage un foc.

Carol al II-lea şi acoliţii săi vor justifica laşitatea prin imposibilitatea de a se opune tăvălugului rusesc. Adepţii rezistenţei invocă un adevăr:Armata Roşie era destul de slabă pentru a se încăpăţâna într-un război total împotriva României, mai ales că acesta ar fi trezit reacţia Germaniei, îngrijorate de perspectiva trecerii petrolului sub stăpînirea Moscovei.

E un adevăr confirmat de o mică întâmplare de pe frontul retragerii, povestită de Pamfil Şeicaru în eseul Alexandru Cristescu. Contribuţie la istoria exilului, din „Curierul Românesc”, nr. 124-125, 1958. Potrivit gazetarului, Alexandru Cristescu a fost primul ofiţer român luat prizonier de ruşi. Ultimatumul îl găseşte în Bucovina, la un regiment de vânători de munte, gata de retragere. Ruşii n-aveau de gând să se oprească la graniţa fixată pe harta care însoţea ultimatumul. Ştiau că Armatei noastre i se ordonase să evite provocările, altfel spus, să nu opună nici o rezistenţă. Un regiment de artilerie a tras o salvă împotriva ruşilor care voiau să ocupe tot judeţul Dorohoi. S-au văzut astfel obligaţi să se mulţumească doar cu plasa Herţa. Ceva asemănător s-a petrecut şi în Bucovina. Povesteşte Pamfil Şeicaru:„Când soldaţii ruşi au depăşit linia fixată pe hartă, Alexandru Cristescu a comandat foc, provocând panică printre ruşi. Imediat a venit un sol de la ruşi, care a cerut să se confrunte hărţile între comandanţii de unităţi, pentru a stabili exact noua frontieră”.Ruşii au fost puşi cu botul pe labe. Printr-un truc simplu, Alexandru Cristescu a fost luat prizonier de ruşi. Nu fără a dovedi că Armata Română putea să opună rezistenţă.

Numărul 221 al revistei Historia este dedicat împlinirii a 80 de ani de la cedarea Basarabiei, din 27 iunie 1940. În acest dosar mai puteți citi:

• Telegrama lui Davidescu asupra note ultimative din iunie 1940. Molotov: „Toate termenele au expirat. Istoria va judeca”
• Sfârșit de liceu, sfârșit de România Mare. Din mărturiile elevilor Clasei Palatine care au susținut examenul de bacalaureat în aceeași zi (și în același loc – Sala Tronului) cu cedarea Basarabiei: Mihai I, Ion Zamfirescu, Mircea Ionnițiu
• Carol al II-lea: „E o zi a ruşinei naţionale. Restul nopţii, cu Duduia, am plâns amarnic”
• Nicolae Iorga, principalul oponent al cedării Basarabiei: „Se impune resistența ca o datorie de onoare”
• PRIMIM ULTIMATUMUL Constantin Argetoianu: „Să protestăm contra abuzului de forţă, dar să primim condiţiile Sovietelor”
• INTERVIU. Radio Chiaburu, coleg cu Regele Mihai: „Mă duc seara la preot și ascultăm la radio că s-a cedat Basarabia”
• MEMORII. Istorie trăită, istorie povestită „Eu ţin minte cum s-a dat Basarabia!”
• Raptul teritorial din 28 iunie 1940 Propaganda sovietică şi adevărul istoric
• Documente din arhiva diplomatică MAE, fotografii istorice