Războiul văzut de un poet, în „Historia” de iunie
George Topîrceanu era să moară de două ori pe front, în campania din Bulgaria din 1913 şi în 1916, în Primul Război Mondial. Dosarul de iunie este despre omul Topîrceanu, apoi despre sergentul, prizonierul și, în cele din urmă, Topîrceanu-memorialistul şi ale sale istorii personale. Revista „Historia” se găsește începând de azi, 13 iunie, la toate punctele de vânzare a presei, dar și online, pe platforma paydemic.
La momentul celui de Al Doilea Război Balcanic, în 1913, George Topîrceanu avea 27 de ani și gradul de sergent în rezervă. Deși căsătorit în Muscel, la Valea Mare Pravăţ, cu învăţătoarea Victoria Iuga, cu care avea un copil, Topîrceanu era stabilit de doi ani la Iași, „orașul spiritelor“, în care începuse să strălucească în redacţia „Vieţii Românești“. Nu credea în zvonurile despre războiul iminent și, de aceea, ordinul de mobilizare din 20 iunie (stil vechi), decretat de guvernul conservator, l-a luat prin surprindere.
Repartizat în Compania 1 a Regimentului 6 Vânători, el avea să fie trimis peste Dunăre într-o campanie în care mai fuseseră mobilizate și alte nume mari ale culturii românești, ca Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Alexandru Davilla, Dimitrie Nanu, Ion Minulescu, istoricii Nicolae Iorga și Vasile Pârvan. Poetul ar fi vrut să-și noteze impresiile într-un „jurnal de război“, însă ple- case „nepregătit pentru ceea ce i s-a întâmplat“: nu avea hârtie de scris! Abia pe 26 iulie, la câteva zile de la intrarea în Bulgaria, în orășelul Lovicea (Loveci) unde și-a cumpărat un caiet, notează Sterian Pricope.
Consemnările lui George Topîrceanu încep, așadar, cu data de 25 iulie; avem de-a face cu simple note de front, fără intenţii literare, uneori rezumând o zi în doar câteva rânduri, alteori, în funcţie de timpul disponibil și de evenimente, descriind mai amplu întâmplări, imagini și impresii.
Cum sună acele note? Tăios, emoționant, revelatoriu. Le veți descoperi în dosarul de luna aceasta.
Castrul de la Pietroasele și Ronda
Pentru că urmează perioada vacanțelor, vă invităm la două porții de turism istoric, una în România, cealaltă în Spania, ambele prezentate de Ciprian Plăiașu.
La poalele Dealului Istriţa, într-o zonă viticolă celebră a Munteniei, se ascunde o poveste în care se întâlnesc Roma imperială, barbarii goţi și enigmele unei comori scăldate în aur și sânge. Pietroasele, comuna din judeţul Buzău, este nu doar locul unei spectaculoase descoperiri arheologice, ci și martora tăcută a trecerii legiunilor romane și a furtunii migratoare care avea să zguduie antichitatea târzie. „Puţini știu că Pietroasele nu înseamnă doar tezaurul care i-a adus faima, ci și o importantă bază militară a Imperiului Roman. Între secolele al II-lea și al IV-lea d.Hr., aici a funcţionat un castru roman”, subliniază autorul.
În inima Andaluziei, la mai bine de o oră și jumătate de celebra Costa del Sol, acolo unde stâncile par să sfideze cerul și timpul își pierde ritmul printre ziduri medievale, se află Ronda – o așezare suspendată între istorie și legendă. Așezat spectaculos deasupra canionului El Tajo, acest oraș nu este doar un miracol geografic, ci și un bastion al tradiţiei iberice, al coridei, al artei și al memoriei unor mari personalităţi ale secolului XX.
Ronda, una dintre cele mai vechi așezări din Spania, a fost locuită de celţi, romani, vizigoţi, mauri și, în cele din urmă, de creștinii spanioli. A fost colonie romană – Arunda – și oraș-fortăreaţă în perioada musulmană, cu ziduri solide și băi publice sofisticate, iar după cucerirea creștină din 1485, a devenit o bijuterie a Regatului Castiliei.
Familia Golescu și tradiția filantropiei
Multe familii boierești au avut obiceiul de a construi și înzestra bisericile moșiilor sau de a dona bani, animale sau terenuri la întemeierea tinerelor familii de ţărani, însă puţine s-au ridicat la vizionara moștenire a Goleștilor, întinsă pe cinci generaţii. Familia Golescu a avut tradiţia de a face donaţii pentru emanciparea și iluminarea populaţiei de la sate, păstrând în același timp neatinse obiceiurile locului.
„Un exemplu ar fi primirea făcută domnitorului Carol de-abia sosit în ţară, în primul său drum spre Capitală. Ion C. Brătianu, care-l înso- ţea, a ţinut să-i prezinte una dintre cele mai de seamă familii românești. La hora încinsă în faţa conacului Golescu, alături de sătenii veniţi din împrejurimi au participat și fetele Anicăi Golescu-Racoviţă: Lucia, Zoe, Felicia și Ana, toate, împodobite cu ii și marame. Frumoasele românce erau nepoatele lui Dinicu Golescu și i-au produs o adâncă impresie lui Carol I”, notează Sorin Anton Minea.
Una dintre cele mai importante dinastii europene
Am început seria dedicată dinastiilor germane cu istoria Caselor Wittelsbach și Holstein-Gottorp. Am continuat cu alte două familii care și-au pus amprenta asupra Europei: Este și Sachsen-Coburg und Gotha (devenită, în Marea Britanie, Windsor). Luna aceasta descoperim Casa Oldenburg, din care au făcut parte regi din ţările nordice și din Grecia, dar și ţari ai Rusiei. „Casa Oldenburg a pornit din nordul Germaniei, în regiunea Osnabrück, fiind documentată pentru prima oară în 1091 (Egilmar I). Guvernează Danemarca, din ea desprinzându-se Casa Regală Schleswig- Holstein-Sonderburg-Glücksburg. În 1762 a ajuns pe tronul Rusiei, iar în 1863 pe cel al Greciei.”
Citiți povestea completă în articolul lui Paul Zaharia.
***
La final de revistă, nu ratați recomandările noastre de filme, cărți și expoziții.
Lectură cu plăcere și cu folos!
