Dmitri Medvedev și Vladimir Putin, la o paradă militară a soldaților ruși (© Profimedia)

Putin dorea ca Rusia să se alăture NATO, dar nu ar fi vrut ca ţara sa să urmeze procesul normal de aderare

📁 Istorie recentă
Autor: Alexandru Purcăruş

La 9 august 1999, Elţîn l-a numit pe Putin prim-ministru şi a anunţat că doreşte ca acesta să-i succeadă la preşedinţia Rusiei. Noul „ţar” (confirmat în urma alegerilor prezidenţiale din 2000) a urmat, faţă de NATO, linia predecesorilor săi.

În iulie 2001, preşedintele Putin a evocat eventualitatea unei integrări a Rusiei în NATO, însă şi pe cea a desfiinţării Alianţei: „Cea mai simplă soluţie este dizolvarea NATO, dar nu se află pe agendă. A doua opţiune posibilă este includerea Rusiei în NATO. Aceasta ar crea un spaţiu comun de apărare şi securitate. A treia opţiune o reprezintă crearea unei organizaţii noi, diferite, care să-şi asume aceste obiective şi să încorporeze şi Rusia”.

În luna septembrie, Putin a revenit asupra ideii spunând că Rusia va studia eventualitatea integrării în NATO, în funcţie de „propunerile” care i se vor face.

George Robertson, secretar general al NATO între 1999 şi 2004, îşi amintea, recent, de o întrevedere cu Putin în anul 2000. Dialogul s-a desfăşurat cam aşa: „Putin a spus: Când ne vei invita să ne alăturăm NATO?” Robertson a răspuns „Ei bine, noi nu invităm oamenii la NATO, ci ei solicită să se alăture NATO”. Ulterior, Putin a revenit: „Ei bine, nu vrem să fim aliniaţi cu o mulţime de ţări care nu contează”.

Senzaţia lui Robertson a fost că Putin dorea ca Rusia să se alăture NATO, dar nu ar fi vrut ca ţara sa să urmeze procesul normal de aderare. Adică, lui Putin i-ar fi surâs să fie invitat pe uşile din faţă ale Alianţei, cu covorul roşu desfăşurat, fără ca Moscova să dea seamă de îndeplinirea unor minime standarde democratice, asemenea celorlalţi aspiranţi.

Atacurile din 9 septembrie 2001 asupra SUA au împiedicat Kremlinul să mai viseze cu ochii deschişi la desfiinţarea NATO. În schimb, coşmarul terorist l-a făcut pe Putin să permită folosirea spaţiului aerian al Rusiei de către avioanele Alianţei, pentru a susţine acţiunile militare din Afganistan.

Acest sprijin i-a adus Rusiei posibilitatea de a se manifesta în anumite domenii (peace keeping, lupta împotriva terorismului, nonproliferarea) ca un partener egal al NATO, fără a avea însă drept de veto asupra deciziilor Alianţei. Astfel, în mai 2002, la Roma, liderii Rusiei şi ai ţărilor NATO au semnat declaraţia comună Relaţiile NATO-Rusia: o nouă calitate (NATO-Russia relations: New Quality), punând bazele Consiliului NATO-Rusia.

Potrivit Declaraţiei şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale NATO şi din Federaţia Rusă, din 28 mai 2002, în cadrul Consiliului NATO-Rusia, „statele membre NATO şi Rusia vor conlucra ca parteneri egali în domenii de interes comun”.

Dincolo de anumite realizări notabile, colaborarea s-a dovedit dificilă, Moscova fiind tot mai nemulţumită de extinderea alianţei în proximitatea graniţelor sale. În plus, în 2003, în Georgia a izbucnit „revoluţia trandafirilor”, urmată, în 2004, de cea „portocalie” din Ucraina. Presa de la Moscova a speculat că aceste evenimente au fost inspirate de Occident şi că următoarea „revoluţie” va avea loc la Moscova.

La 2 octombrie 2003, Federaţia Rusă şi-a actualizat doctrina militară, anunţând că ar putea recurgere la acţiuni preventive implicând forţa militară în situaţii precum: creşterea prezenţei militare de natură a conduce la o disproporţie deMoscova versus NATO, de la Stalin la Medvedev şi Putin forţe lângă graniţele Federaţiei; expansiunea unor blocuri şi alianţe militare în detrimentul securităţii militare a Federaţiei; desfăşurarea de trupe străine pe teritoriul statelor vecine sau aliate Rusiei fără acordul Federaţiei şi fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU.

Chiar dacă textul nu menţionează explicit că aceste ameninţări ar veni din partea Occidentului şi nu face trimitere la NATO, specialiştii nu au evitat să indice la cine se referă. În cadrul conferinţei de presă care a urmat, ministrul rus al Apărării, Serghei Ivanov, a dorit să precizeze că Moscova exclude de pe lista conflictelor probabile un război cu America sau cu NATO. Ministrul a ţinut însă să trimită un avertisment la adresa Alianţei:

Dacă NATO se menţine ca alianţă militară (subl. a.) şi îşi păstrează actuala doctrină agresivă, acest lucru va face necesară revizuirea profundă a planificării nucleare ruse, inclusiv modificări ale strategiei nucleare”, a afirmat el, completând că această frază este inclusă în textul noii doctrine militare a Federaţiei Ruse.

În 2004, un nou val al extinderii a deschis uşile NATO pentru Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia. Prin aderarea la pactul transatlantic a statelor baltice, a Poloniei, a României şi a celorlalte state care aparţinuseră lagărului comunist (Albania şi Croaţia au devenit membri ai Alianţei în 2009, Muntenegru în 2017, iar Macedonia de Nord în 2020), Rusia s-a simţit izolată în vest de un adevărat „cordon sanitar” care, din perspectiva sa, se va închide definitiv în ipoteza integrării Ucrainei. Prin urmare, retorica liderului de la Kremlin a devenit tot mai aspră, pe măsură ce Rusia îşi revenea din buimăceala tranziţiei şi aspira încă o dată la statutul de mare putere.

În februarie 2007, Putin s-a lansat într-o tiradă anti-Occidentală chiar la conferinţa pentru securitate de la München:

Cred că este evident faptul că extinderea NATO nu are nicio legătură cu modernizarea Alianţei în sine sau cu asigurarea securităţii în Europa. Dimpotrivă, reprezintă o provocare serioasă, care reduce nivelul încrederii reciproce. Şi avem dreptul să întrebăm: împotriva cui este îndreptată această extindere? Şi ce s-a întâmplat cu asigurările făcute de partenerii noştri occidentali după disoluţia Pactului de la Varşovia? Unde mai sunt acele declaraţii astăzi? Nimeni nu şi le mai reaminteşte”.

Fragmentul face parte din articolul „Cum a încercat RUSIA să anihileze NATO de la Stalin la Putin”,  publicat în numărul 243 al revistei Historia, disponibil în format digital pe platforma Paydemic.

historia ro Historia nr  243, Aprilie 2022 jpeg
Cumpără acum!

Foto sus: Dmitri Medvedev și Vladimir Putin, la o paradă militară a soldaților ruși (© Profimedia)