Pușca de vânătoare a domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Cu ocazia comemorării a 150 de ani de la moartea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, produsă la 15 mai 1873, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” prezintă, ca „Exponat al lunii”, o piesă deosebită din colecția instituției, care a aparținut domnului Primei Uniri. Este vorba de o trusă de vânătoare manufacturată în Franța, de unul din cei mai renumiți armurieri parizieni, „Lepage Moutier”.

Lepage-Moutier era descendent al familiei de armurieri Lepage, care și-a început activitatea în secolul al XVIII-lea, cu Pierre Lepage. Acesta a primit, la 7 ianuarie 1743, statutul de maistru-armurier, după o lungă ucenicie. Pierre Lepage și-a deschis atelierul la Paris, iar taletul l-a evidențiat între armurierii parizieni, devenind faimos pentru armele realizate. Deoarece nu a avut urmaș direct, nepotul lui, Jean Lepage (1746-1834), a fost cel care a preluat ștafeta, devenind maistru-armurier în 1780.

Dând dovadă de mult talent, acesta a ajuns armurierul lui Ludovic al XVI-lea și a altor reprezentanți de seamă ai nobilimii franceze de la acea dată. Fiul său, Henri, a preluat conducerea atelierului în 1822. Henri Lepage (1792-1854), un demn urmaș al dinastiei, a obținut titlul de armurier al regelui Ludovic al XVIII-lea, apoi al regelui Carol al X-lea. Henri Lepage a produs panoplii excepționale de vânătoare și a obținut diferite brevete pentru invenții în domeniul armelor de foc.

Realizările sale au fost premiate la diferite expoziții. Din 1830 acesta a început colaborarea cu Moutier, un tânăr armurier foarte talentat care s-a căsătorit cu fiica lui Henri Lepage și, din 1842, a dus mai departe tradiția manufacturării de arme excepționale.

Lepage-Moutier a continuat să se mențină în elita producătorilor de arme de lux, piață foarte concurențială la acea dată. Din 1865 Lepage-Moutier s-a asociat cu vărul său german, Fauré-Lepage, și s-a retras din activitate trei ani mai târziu, lasându-l pe acesta să continue tradiția.

Lepage-Moutier era specializat în confecționarea de arme de vânătoare, seturi de duel, pistoale de voiaj și în transformarea armelor cu cremene în arme cu capsă. Munca acestuia era de cea mai bună calitate, caracterizându-se printr-un finisaj ireproșabil. Activitatea sa extraordinară este vizibilă și la piesa pe care o prezentăm ca „Exponat al lunii”.,

Pușca de vânătoare, bogat ornată

Arma este foarte bogat ornată, lucrătura fiind demnă de faima armurierului parizian și se evidențiază prin atenția la detalii și calitatea execuției. Toate elementele metalice ale armei sunt foarte bogat decorate cu elemente vegetale și vânat: căpriori, păsări, iepuri. Cele două cocoașe sunt reprezentate sub forma unor capete de leu.

Pușca de vânătoare a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (foto: Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”)

Patul armei este de tip englezesc, drept, cu forme simple dar cu sculpturi bogate care reprezintă scene de vânătoare. La partea inferioară a patului este fixat inelul pentru curea. Acesta este prins în gura unui cap de mistreț reprezentat în interiorul unui medalion încadrat de motive vegetale.

Bascula are cheia de înzăvorâre aflată sub țeavă, în fața acesteia aflându-se și cheia de eliberare a țevilor. Componentele acestora sunt și ele bogat decoarte cu motive florale și scene de vânătoare.

Cele două perechi de țevi juxtapuse sunt fabricate de „Leopold Bernard”, „Canonnier à Paris”. Acesta era cunoscut pentru producerea de țevi damaschinate pentru armele confecționate de mari armurieri francezi.

Leopold Bernard continua tradiția producerii țevilor de Damasc, începută de tatăl său, Nicolas Bernard, „Canonnier de l’Empereur”. La partea superioară, între țevi, ambele perechi au înscris „LEPAGE MOUTIER A PARIS”, cu litere argintate. Numele fabricantului țevilor este marcat mai discret, la partea inferioară a țevilor, fiind vizibil doar când acestea sunt demontate.

Damaschinarea țevilor de armă este un procedeu de prelucrare a fierului ce se obține prin îmbinarea unor bare din oțel de durități diferite. Acestea sunt, în primă etapă, spiralate individual, la cald, apoi prin forjare la cald sunt sudate prin batere, pentru a obține o platbandă.

Platbanda este apoi încălzită din nou și este înfășurată pe o mandrină, astfel încât prin forjare la cald platbanda să fie sudată pentru a forma țeava. După finisare, pentru a evidenția cele două aliaje folosite la realizarea țevii, acesta era brunată, brunajul aderând diferit la cele două aliaje.

Acest procedeu, lung și complex, necesita multă manoperă și timp, dar țeava rezultată era foarte rezistentă și, totodată, flexibilă. Tehnica damaschinării țevilor de armă a fost inventată de Jean-François Clouet, un producător de țevi de armă din Franța, din apropiere de Sedan.

O țeavă produsă în acest fel era de o calitate superioară unei țevi produse la începutul secolului al XIX-lea, realizată prin îndoirea și sudarea oțelului pe o mandrină. Producătorul de țevi de armă, Leopold Bernard din Paris, era unul cu renume la acea dată, fiind cunoscut pentru fabricarea țevilor pentru cei mai cunoscuți armurieri francezi care realizau arme de lux.

Perechea de țevi lise este fabricată în 1861, având lungimea de 73 cm. Ele sunt cel mai probabil de calibrul 12 (18,9 mm), cartușul fiind unul atipic astăzi, cu percuție laterală (sistem Lefaucheaux) cu lungimea camerei cartușului de 62 mm. Mai interesantă este perechea de țevi ghintuite.

Acestea sunt fabricate în anul 1864 și au lungimea de doar 60 cm. În afară de lungime, principala diferență exterioară o reprezintă prezența cătării și a înălțătorului cu două foi pliante. Țevile au 10 ghinturi, cu rotire la stânga. Diametrul golurilor este de 19,4 mm iar cel al plinurilor de 17,6 mm.

Camera cartușului are lungimea de 42 mm. Deși mai scurte, țevile ghintuite sunt mai grele decât perechea lisă cu aproape 400 grame. De menționat lipsa extractoarelor pentru aceste țevi cu încărcare pe la culată, timpurii. Ambele perechi de țevi se prezintă într-o stare bună, dar din păcate și-au pierdut brunajul astfel că damaschinarea este mai greu de observat, datorită lipsei contrastului.

Arma de vânătoare este plasată într-o cutie din lemn specială, cu dimensiunile 88 x 25 x 8 cm, reprezentativă pentru creațiile lui Lepage-Moutier, captușită cu catifea albastră, prevăzută cu compartimente pentru armă și accesoriile acesteia. Pe capac, în exterior, este montată o plachetă cu monograma domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

În interior se află accesoriile pentru întreținere: vergeaua din lemn cu trei segmente și șurubelnița (din care s-a păstrat doar mânerul). Pe lângă acestea, în cutie se află întregul set de dispozitive pentru reîncărcarea cartușelor cu percuție laterală (sistem Lefaucheaux), inclusiv doi clești pentru turnarea gloanțelor, unul pentru proiectile sferice și unul pentru proiectile cilindro-ogivale, cu trei brâuri de forțare.

Această piesă deosebită a intrat în colecția muzeului, în anul 1958, prin achiziție de la doamna Elena Oteteleșeanu. Mult timp ea a fost prezentată ca o trusă de vânătoare primită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza din partea împăratului Napoleon al III-lea, în 1860. Din păcate, până în prezent nu am reușit să găsim informații care să confirme această afirmație. Mai mult, se poate spune cu siguranță că arma este produsă după 1864, an marcat pe perechea de țevi ghintuite. De aceea, este posibil ca domnitorul să fi primit arma în ultimii ani ai domniei, 1865-1866, sau poate chiar după abdicare.