Politica orientală a lui Napoleon al III lea și destinul României moderne jpeg

Politica orientală a lui Napoleon al III-lea și destinul României moderne

Redeschiderea crizei orientale, odat─â cu declan╚Öarea R─âzboiului Crimeei (1853ÔÇô1856), a adus ├«n prim planul aten╚Ťiei europene ╚Öi situa╚Ťia Principatelor Rom├óne1. Interesul direct manifestat de puterile europene pentru Principatele Rom├óne s-a v─âdit ├«nc─â din timpul conferin╚Ťei de la Viena (martie 1855)2, dar important ├«n acest context interna╚Ťional r─âm├óne faptul c─â Fran╚Ťa ╚Öi-a propus s─â impun─â celorlalte puteri nu numai o constatare, ci ╚Öi o solu╚Ťie a problemei Principatelor, privit─â ca o chestiune de dimensiuni europene3.

├Än ceea ce prive╚Öte chestiunea Principatelor, aceast─â conferin╚Ť─â avusese ├«nsemn─âtate numai prin faptul c─â se introdusese ├«n discu╚Ťie problema lor ╚Öi se eviden╚Ťiase care era atitudinea diferitelor puteri fa╚Ť─â de ea4.

├Än afara Rusiei, care avea o atitudine nedefinit─â ├«n privin╚Ťa Unirii, Fran╚Ťa r─âm├ónea momentan singura ap─âr─âtoare declarat─â a aspira╚Ťiilor na╚Ťionale rom├óne╚Öti5. Pe agenda ei politic─â, problema Unirii a c─âp─âtat o importan╚Ť─â clar─â la capitolul privind solu╚Ťionarea chestiunii orientale.

Principatele Rom├óne ├«n schimbul Lombardiei? 

De╚Öi Conferin╚Ťa de la Viena, din 1855, a luat sf├ór╚Öit f─âr─â s─â poat─â definitiva problema r─âzboiului, iar Fran╚Ťa ├«i sprijinea pe rom├óni, exista totu╚Öi ├«n arsenalul diplomatic al lui Napoleon al III-lea ╚Öi o idee de rezerv─â, a ced─ârii Principatelor Rom├óne Austriei, ├«n schimbul Lombardiei, care urma s─â revin─â Sardiniei.

Dar, ├«ntre solu╚Ťiile viabile, problema Unirii celor dou─â Principate ╚Öi-a f─âcut tot mai mult loc ├«n combina╚Ťiile diplomatice europene, iar prin eforturile emigra╚Ťiei rom├óne ea a c─âp─âtat o pondere mai important─â ╚Öi o consisten╚Ť─â care au impus-o ├«n dezbaterile opiniei publice, a celei franceze ├«n primul r├ónd, receptiv─â la schimbare, la problematica na╚Ťional─â ├«n general ╚Öi, la un moment dat, la cea rom├óneasc─â, ├«n special6.

Prin respingerea particip─ârii la r─âzboi, dar ╚Öi ├«n condi╚Ťiile instituirii ocupa╚Ťiei turco-austriece ├«n 1854, ca ╚Öi prin semnificativul gest al arest─ârii ╚Öi condamn─ârii lui Ion C. Br─âtianu ├«n Fran╚Ťa7, emigran╚Ťii rom├óni ╚Öi-au dat seama c─â ├«nf─âptuirea dezideratelor na╚Ťionale pe calea revolu╚Ťionar─â, ├«n contextul unei insurec╚Ťii europene, intrase ├«ntr-un punct mort.

Din aceast─â cauz─â, ei ├«╚Öi vor canaliza de acum ├«nainte eforturile ├«n direc╚Ťia mai promi╚Ť─âtoare a unor demersuri pe l├óng─â cabinetele europene ╚Öi, cu prioritate, pe l├óng─â cel francez, inclusiv printr-o coordonare a activit─â╚Ťii lor cu cea a patrio╚Ťilor r─âma╚Öi ├«n ╚Ťar─â8.

Fran╚Ťa ap─âr─âtoarea intereselor rom├óne╚Öti

Fran╚Ťa a devenit astfel, ├«n acest context favorabil, dar nu facil, principalul teren de desf─â╚Öurare a activit─â╚Ťii exila╚Ťilor, at├ót ├«n r├óndul cercurilor politice oficiale, c├ót ╚Öi ├«n r├óndul opiniei publice9. ├Än timpul R─âzboiului Crimeei, ├«n care Fran╚Ťa, ├«ntr-o formul─â ea ├«ns─â╚Öi nou─â, ╚Öi Anglia au luptat ├«mpreun─â ├«mpotriva Rusiei, condi╚Ťii ├«n care exila╚Ťii au v─âzut primele roade ale speran╚Ťelor lor privind viitorul Principatelor.

Avea s─â fie epoca memoriilor, protestelor, articolelor de jurnal, a studiilor asupra politicii europene, c─âut├óndu-se a se reliefa rolul prezent ╚Öi de viitor al Principatelor ├«n chestiunea oriental─â, precum ╚Öi solu╚Ťia favorabil─â ╚Öi practic─â pe care ar fi reprezentat-o Unirea, printre altele10. Se poate spune c─â, dac─â a╚Ötept─ârile rom├ónilor de la Fran╚Ťa deveniser─â, dup─â 1853, maxime, Fran╚Ťa ├«ns─â╚Öi ├«╚Öi g─âsise ├«n emigra╚Ťia rom├óneasc─â sus╚Ťin─âtorii cei mai convin╚Öi ai unei politici franceze decise ╚Öi de anvergur─â ├«n r─âs─âritul Europei.

C├ót de decis era ├«ns─â Napoleon al III-lea s─â urmeze o asemenea strategie, pe termen lung, era ├«nc─â imprevizibil ├«n 1855, dar din politica francez─â se vedea deja c─â o asemenea inten╚Ťie nu lipsea, iar Principatele, noul lor statut ╚Öi Unirea lor ca solu╚Ťie european─â de stabilitate ├«n sud-estul Europei au format elementul central al ac╚Ťiunii diploma╚Ťiei franceze la finalul r─âzboiului Crimeei11.

La 25 februarie 1856 (st. n.), la Paris s-au deschis lucr─ârile congresului ├«n urma c─âruia marile puteri europene trebuiau s─â valideze o solu╚Ťie de pace, inclusiv ├«n privin╚Ťa Principatelor Rom├óne. Prevederile tratatului ├«ncheiat cu acel prilej constituiau tocmai solu╚Ťia rezultat─â12.

├Äntr-adev─âr, Congresul de pace de la Paris, din 185613, ├«n ce-i interesa pe rom├óni, pe l├óng─â faptul c─â a luat ├«n discu╚Ťie situa╚Ťia Principatelor Rom├óne ca o component─â a rezolv─ârii crizei orientale, a relevat ├«n aceast─â chestiune ╚Öi o nou─â dispunere ├«n cadrul sistemului de alian╚Ťe ini╚Ťial constituit ├«n perioada r─âzboiului Crimeei.

S-au configurat dou─â noi tabere - Fran╚Ťa, Rusia, Prusia ╚Öi Sardinia, pe de o parte, Turcia, Austria, Anglia, pe de alt─â parte: unioniste ╚Öi antiunioniste. Ele s-au format nu doar pe baza op╚Ťiunilor afective pentru ideea Unirii, devenit─â acum o problem─â interna╚Ťional─â, ci mai ales pe jocul noilor interese care guvernau politica acestor puteri ├«n contextul ce a urmat ├«ncheierii conflictului militar14.  ├Än raport cu a╚Ötept─ârile rom├ónilor, tratatul din 1856 oferea prea pu╚Ťin.

ÔÇ×Cu rare ╚Öi justificate excep╚Ťii, deciziile Congresului au fost receptate f─âr─â prea mare entuziasm ├«n ╚Ťar─â, chiar cu rezerve, merg├ónd p├ón─â la acuze formulate pe adresa autorilor tratatului, care nesocotiser─â, ├«n fapt, ceea ce, ├«n drept, proclamaser─â solemn, adic─â autonomia ╚Öi independen╚Ťa intern─â a PrincipatelorÔÇŁ15.

Marile puteri și problema Principatelor

Marile puteri, cu interesele lor ├«n conflict, nu au putut adopta o pozi╚Ťie clar─â ╚Öi coerent─â fa╚Ť─â de cele mai importante aspecte ale problemelor rom├óne╚Öti, pozi╚Ťie dictat─â, dup─â caz, de beneficiile individuale ╚Öi calculele lor de viitor. Totodat─â, n-au putut s─â ignore cu totul problemele ce se ridicau ├«n Principatele Dun─ârene16.

├Än timp ce pentru Fran╚Ťa Unirea Principatelor reprezenta o cauz─â ridicat─â public la rang de misiune nobil─â, pentru Austria ╚Öi Turcia ea deschidea perspectiva sumbr─â a dezmembr─ârii lor ca imperii, iar pentru Rusia ea ajunsese acum doar un mijloc pentru rec├ó╚Ötigarea pozi╚Ťiilor pierdute ├«n urma r─âzboiului17.

├Äntre 1856 ╚Öi 1859 problema Principatelor, ├«n special fr─âm├ónt─ârile interne legate de unirea acestora, au r─âmas, ├«n aceste condi╚Ťii, ├«n aten╚Ťia diploma╚Ťiei ╚Öi opiniei publice europene ├«n general. Pentru Fran╚Ťa ├«ns─â, problema nerezolvat─â a Unirii Principatelor Rom├óne s-a men╚Ťinut ├«ntre obiectivele politicii sale curente18.

├Ämprejur─ârile generale, ca ╚Öi cele specifice, au f─âcut astfel, natural, ca Fran╚Ťa s─â continue a fi puterea c─âtre care s-au ├«ndreptat a╚Ötept─ârile ├«nc─â ne├«mplinite ale rom├ónilor. Fran╚Ťa ├«ns─â╚Öi s-a angajat ├«n sprijinirea rom├ónilor ╚Öi ╚Öi-a plasat ├«ncrederea ├«n ei, urm─ârind finalizarea noii sale politici ╚Öi triumful intereselor ei ├«n Europa Oriental─â19.

Practic, condi╚Ťiile istorice au impus cunoa╚Öterea societ─â╚Ťii rom├óne╚Öti, evaluarea energiilor ╚Öi posibilit─â╚Ťilor sale din perspectiva politicii franceze condi╚Ťionat─â de jocul intereselor europene ale Fran╚Ťei. ├Än ├«mprejur─ârile date, ├«n a doua jum─âtate a lui 1856 mi╚Öcarea unionist─â din ╚Üara Rom├óneasc─â ╚Öi Moldova era ├«nc─â re╚Ťinut─â, acest lucru dator├óndu-se ├«n primul r├ónd faptului c─â problema Principatelor stagna pe plan interna╚Ťional, nefiind solu╚Ťionat─â nici problema elabor─ârii firmanului electoral ├«n temeiul c─âruia trebuiau convocate Adun─ârile Ad-hoc.

Merit─â aici amintit efortul ambasadorului francez la Constantinopol, Edouard Thouvenel20, dar ╚Öi al diploma╚Ťiei franceze ├«n general, care, de╚Öi cu sincope, a contribuit cu o abilitate nedezmin╚Ťit─â de tradi╚Ťie s─â includ─â stipula╚Ťiile Tratatului de la Paris din 1856, ├«n preocup─ârile sale.

Orgoliul politic al lui Napoleon al III-lea și chestiunea Principatelor

Nu exist─â niciun fel de ├«ndoial─â c─â ├«mp─âratul a imprimat personal politicii franceze orientarea sa ├«n chestiunea Principatelor, c─âci la temelia acestei politici se aflau nu numai interesele Fran╚Ťei, ci ╚Öi ├«ntreg orgoliul s─âu politic. Napoleon al III-lea s-a men╚Ťinut, ├«ntr-adev─âr, constant pe aceast─â linie p├ón─â la ├«nt├ólnirea de la Osborne.

F─âr─â a anticipa, se poate observa, ├«nc─â de acum, c─â politica imperial─â era at├ót de personal─â, ├«nc├ót n-a ajuns a fi prea clar─â, de multe ori, nici chiar diploma╚Ťilor s─âi. Implicarea ├«mp─âratului francez ├«n formularea politicii franceze privind Principatele pare chiar s─â fi avut obiective mai numeroase, curente ╚Öi de rezerv─â chiar, inclusiv acela de a controla ╚Öi regla energia exploziv─â a rom├ónilor, care nu ac╚Ťionau av├ónd la dispozi╚Ťie cunoa╚Öterea implica╚Ťiilor calculelor franceze.

Dup─â falsificarea alegerilor din Moldova se ╚Ötie care a fost pozi╚Ťia Fran╚Ťei ╚Öi a lui Napoleon al III-lea, precum ╚Öi a puterilor pro-unioniste21. Au urmat ├«ntrevederile cruciale de la Osborne (august 1857), dintre ├«mp─âratul Napoleon al III-lea ╚Öi regina Victoria (foto), unde s-a ajuns la o formul─â de compromis, hot─âr├óndu-se anularea alegerilor falsificate ├«n Moldova ├«n schimbul renun╚Ť─ârii Fran╚Ťei de a mai sus╚Ťine f─â╚Ťi╚Ö unirea deplin─â sub un principe str─âin22.

Regina Victoria jpg jpeg

Analiz├ónd pozi╚Ťia Fran╚Ťei, interpret─ârile date ├«nt├ólnirii de la Osborne, se poate afirma c─â Napoleon al III-lea, de╚Öi nu a abandonat ideea Unirii Principatelor, s-a angajat pe calea concesiilor23.

ÔÇ×Evolu╚Ťia ulterioar─â a evenimentelor avea s─â probeze c─â alunecarea Fran╚Ťei pe panta concesiilor va atinge treapta submin─ârii Unirii ╚Öi c─â, prin urmare, nu diploma╚Ťia european─â va da rom├ónilor Unirea, ci ei ├«n╚Öi╚Öi o vor impune, ├«n pofida tranzac╚Ťiilor interna╚Ťionale sanc╚Ťionate prin acte formale, bucur├óndu-se de complicitatea ╚Öi sprijinul puterilor pro-unioniste, ╚Öi ├«n primul r├ónd al Fran╚ŤeiÔÇŁ24.

Conven╚Ťia de la Paris _ semnat─â la 7/19 august 1858 la cap─âtul unor ├«ndelungate ╚Öi dificile tratative ├«ntre Puterile Garante, favorabile unirii, cu cele care se ├«mpotriveau - era, cum s-a observat pe bun─â dreptate, un compromis inerent ├«ntre Unire ╚Öi separatism, ├«ntre stipula╚Ťii conservatoare ╚Öi ├«naintate, ÔÇťun compromis ├«ntre principii opuse, ilustrat foarte bine ├«n numele noului stat - Principatele Unite ale Moldovei ╚Öi ValahieiÔÇŁ25.

Rezultatele Conferin╚Ťei de la Paris (1858) nu ofereau Principatelor Rom├óne chiar Unirea dorit─â de ele. Conferin╚Ťa ╚Öi Conven╚Ťia de la Paris fuseser─â, p├ón─â la urm─â, o succesiune de renun╚Ť─âri ├«n primul r├ónd ale Fran╚Ťei, diploma╚Ťii ei fiind preocupa╚Ťi s─â salveze ╚Öi onoarea lui Napoleon al III-lea, angajat─â ├«nc─â din 1856 ╚Öi ├«n anii urm─âtori, prin acte oficiale ╚Öi oficioase, ├«n sprijinul Unirii pe scena european─â.

Totu╚Öi, ├«n ciuda obiec╚Ťiilor, Fran╚Ťa nu a abandonat ideea Unirii, dec├ót ├«n m─âsura ├«n care nu i-a ascultat p├ón─â la cap─ât pe rom├óni, c─âci, ├«n procesul formul─ârii unei politici de sprijinire a Unirii, Parisul a instituit treptat obiective ╚Öi limite proprii, flexibile, ├«n acord, pe de o parte, cu ritmurile ╚Öi interesele sale dar, pe de alt─â parte, condi╚Ťionate de factori dintre cei mai diver╚Öi26.

Urm├óndu-╚Öi cursul, cu traiectoria sa sinuoas─â, cu etapele ╚Öi resorturile sale, politica francez─â ce vizase, ├«ncep├ónd cu anul 1856, Unirea Principatelor Rom├óne ca obiectiv terminus ├«n sud-estul Europei, ├«nregistra astfel, ├«n ianuarie 1859, succesul scontat, pe c─âi exclusiv diplomatice. Recuno╚Ötin╚Ťa rom├ónilor, oficial formulat─â de Cuza, era real─â ╚Öi puternic─â, iar Napoleon al III-lea era personal beneficiarul ei prim. Fran╚Ťa era ÔÇ×marea noastr─â amic─âÔÇŁ, ÔÇ×protectoarea PrincipatelorÔÇŁ, cum se afirma la un moment dat la Ia╚Öi, iar o rela╚Ťie de acest gen devenea, inevitabil, pentru rom├óni temelia solid─â pentru ├«ncerc─ârile care urmau inerent din Unirea tocmai ├«nf─âptuit─â27.

Putem constata c─â Fran╚Ťa, care a acordat un sprijin decisiv cauzei rom├óne╚Öti ├«n anii 1856-1859, chiar dac─â au existat pe parcurs ╚Öi o serie de abandonuri, a dispus ├«n acela╚Öi timp ╚Öi de planurile secrete ale ├«mp─âratului Napoleon al III-lea, care a intervenit chiar personal ├«n rezolvarea problemei rom├óne╚Öti. ├Än realitate, dup─â cum afirma unul dintre cei mai de seam─â istorici ╚Öi un bun cunosc─âtor al raporturilor rom├óno-franceze ├«n epoca Unirii, ÔÇ×faptele sunt mult mai complicate dec├ót sunt ├«nf─â╚Ťi╚Öate ├«n documentele diplomatice.

Num─ârul celor angaja╚Ťi ├«n problematica legat─â de Principate este at├ót de mare, coresponden╚Ťa diplomatic─â sau cea particular─â este at├ót de numeroas─â, opiniile at├ót de diferite, ├«nc├ót este deosebit de dificil s─â intri ├«n climatul epocii, s─â desprinzi leg─âturile ╚Öi interdependen╚Ťele dintre fapte, motiva╚Ťiile unor atitudini, ╚Ťinta c─âtre care s-au ├«ndreptat toate acesteaÔÇŁ28.

Cuza ╚Öi rela╚Ťiile rom├óno-franceze

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, ├«n alte condi╚Ťii ╚Öi cu un nou con╚Ťinut, a reprezentat o etap─â deosebit de important─â ├«n privin╚Ťa raporturilor rom├óno-franceze. Fran╚Ťa fusese, cum s-a v─âzut, puterea european─â care a privit cu simpatie aspira╚Ťiile rom├óne╚Öti ├«nainte de 1859, iar apoi a sprijinit constant Unirea ╚Öi alesul na╚Ťiunii rom├óne. Totu╚Öi, ea a sus╚Ťinut cauzele rom├ónilor ├«n continuare, pornind de la interesele sale mai cuprinz─âtoare fa╚Ť─â de Europa Oriental─â: economice29, politice ╚Öi strategice30.

Dubla alegere a lui Al. I. Cuza a provocat, din capul locului, o puternic─â reac╚Ťie ├«n exterior ╚Öi o vie agita╚Ťie ├«n capitalele europene ale puterilor garante. P├ón─â ├«n acel moment, sprijinul cel mai consistent l-au primit rom├ónii, cum s-a v─âzut, tot din partea Fran╚Ťei ╚Öi, ├«n particular, din partea lui Napoleon al III-lea31. Unirea Principatelor ap─ârea doar primul s─âu mare act pe calea aplic─ârii principiului na╚Ťionalit─â╚Ťilor, ├«mpotriva adversit─â╚Ťii puterilor ostile acestuia32.

Guvernul francez s-a ar─âtat, a╚Öadar, ├«nc─â de la ├«nceput, pozitiv ├«n privin╚Ťa recunoa╚Öterii dublei alegeri a lui Al. I. Cuza, ├«ncerc├ónd totodat─â c├ó╚Ötigarea de partea sa a Rusiei ╚Öi a Marii Britanii33. Francezii au oscilat totu╚Öi ├«ntre varianta de a aprecia dubla alegere ca fiind ├«n spiritul ╚Öi litera Conven╚Ťiei din 1858 ╚Öi cea contrar─â, dup─â care ea ar fi ├«nc─âlcat amintita conven╚Ťie, dar Parisul nu s-a ab─âtut, ├«n fond, de la linia sus╚Ťinerii necesit─â╚Ťii lu─ârii ├«n considerare a dorin╚Ťei poporului rom├ón ╚Öi a conserv─ârii lini╚Ötii ╚Öi ordinii ├«n Principate.

Acest din urm─â obiectiv era chiar invocat ca argument ├«n favoarea recunoa╚Öterii ca domn al celor dou─â Principate a lui Al. I. Cuza, de unde ╚Öi numeroasele apeluri adresate rom├ónilor, de a nu trece dincolo de faptul deja ├«mplinit, de a respecta prevederile conven╚Ťiei, de a evita orice tulbur─âri, pentru c─â ar pune conferin╚Ťa ├«n situa╚Ťia de a nu le satisface voin╚Ťa na╚Ťional─â34.

O caracteristic─â a diploma╚Ťiei napoleoniene a fost c─â, pe l├óng─â politica oficial─â a guvernului francez, condus─â de ministrul de externe, func╚Ťiona ╚Öi o politic─â personal─â a ├«mp─âratului, care era deosebit─â, uneori contrar─â celei oficiale, a╚Öa cum am amintit. Aceast─â dubl─â abordare oficial─â ╚Öi secret─â permitea flexibilitate maxim─â ├«n cazul unor tratative care e╚Öuau, c─âci politica ascuns─â putea fi dezmin╚Ťit─â de politica oficial─â.

├Än 1859 se pare c─â aceast─â politic─â secret─â era mai important─â chiar dec├ót cea oficial─â. Astfel, proiectul secret de alian╚Ť─â dintre Fran╚Ťa ╚Öi Rusia, sus╚Ťinerea unei r─âscoale a ungurilor ├«mpotriva austriecilor, politica italian─â, rela╚Ťiile cu Kossuth, precum ╚Öi conspira╚Ťiile din Orient au format principalele puncte ale amplei politici secrete desf─â╚Öurat─â de Napoleon al III-lea ├«n aceast─â perioad─â35.

Principatele Rom├óne au ajuns ├«n aceste condi╚Ťii s─â constituie pivotul principal al amintitei politici orientale a lui Napoleon al III-lea, prin a╚Öezarea lor geografic─â, ele fiind acum una din componentele de baz─â ale politicii sale externe, ├«n condi╚Ťiile ├«n care componenta polonez─â era diminuat─â. Dup─â recunoa╚Öterea dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza (septembrie 1859), ├«n vederea unei rela╚Ťii directe cu Fran╚Ťa s-au f─âcut noi eforturi ╚Öi, ├«n septembrie 1860, Agen╚Ťia Principatelor Unite de la Paris era recunoscut─â oficial36.

Secularizarea averilor m─ân─âstire╚Öti sus╚Ťinut─â de Fran╚Ťa

Secularizarea averilor m─ân─âstire╚Öti, reforma care s-a bucurat de acordul societ─â╚Ťii rom├óne╚Öti, urm─ârea, cum se ╚Ötie, ca veniturile provenite de pe un sfert din teritoriul ╚Ť─ârii s─â fie puse ├«n slujba intereselor na╚Ťionale ╚Öi s─â nu mai plece peste hotare. Dar secularizarea a provocat o puternic─â reac╚Ťie ├«n exterior. Fran╚Ťa a sus╚Ťinut din nou interesele rom├óne╚Öti, nefiind de acord cu convocarea unei conferin╚Ťe la Constantinopol.

Aceast─â conferin╚Ť─â, c├ónd totu╚Öi a avut loc, dup─â c├óteva ╚Öedin╚Ťe, s-a ├«ncheiat cu un protocol la 16/28 mai 1864, pierz├óndu-╚Öi ├«nc─ârc─âtura ini╚Ťial─â de ostilitate. ├Än timp ce administra╚Ťia rom├óneasc─â preg─âtea secularizarea, agentul rom├ón din capitala Fran╚Ťei angaja contacte diplomatice mereu mai ample pentru asigurarea sprijinului acestei ╚Ť─âri, pentru a convinge c├ót mai mul╚Ťi dintre oamenii politici s─â sus╚Ťin─â politica rom├óneasc─â sau pentru a ob╚Ťine m─âcar o neutralitate convenabil─â37.

Pe parcurs totul s-a soldat cu concursul deplin al oficialit─â╚Ťilor franceze38. Ultima etap─â a domniei lui Cuza (2/14 mai 1864 - 11/23 februarie 1866), etapa domniei autoritare, a fost perioada ├«n care s-au ├«nf─âptuit acele reforme fundamentale ce au conferit statului rom├ón caracterul s─âu modern ╚Öi european39.

A devenit ├«ns─â sesizabil─â acum schimbarea de atitudine a Fran╚Ťei. ╚Üar─â care l-a sprijinit aproape constant pe Cuza ├«nainte, ├«ncep├ónd cu anul 1865 Fran╚Ťa indic─â o reorientare40. Avertismentele pe care domnitorul le-a primit din partea diploma╚Ťiei franceze l─âsau chiar impresia posibilit─â╚Ťii ├«nl─âtur─ârii de la tron a celui care nu se mai ar─âta acum, dup─â opinia guvernului francez, demn de misiunea care i se ├«ncredin╚Ťase.

Critici vehemente ├«mpotriva domnitorului, ├«n urma evenimentelor din august 1865, au venit inclusiv din partea ministrului de Externe francez, Drouyn de Lhuys, care aducea acum ├«n discu╚Ťie posibilitatea ├«nl─âtur─ârii lui Cuza41. Domnitorul crezuse c─â ├«mp─ârt─â╚Öindu- i fostului s─âu protector, ├«mp─âratul Napoleon al III-lea, inten╚Ťia de a abdica, va fi fost din nou sprijinit de acesta, dar politica ╚Öi diploma╚Ťia ascundeau adev─âruri mai ad├ónci, care doar treptat s-au l─âsat observate.

Modelul francez ╚Öi institu╚Ťiile fundamentale ale Rom├óniei moderne

Pe fundal, Fran╚Ťa a constituit ne├«ndoielnic suportul moral ╚Öi material extern cel mai de seam─â ├«n procesul edific─ârii statului modern rom├ón. Pentru modernizarea armatei ╚Öi a administra╚Ťiei, Al. I. Cuza a solicitat Fran╚Ťei o misiune militar─â ╚Öi una civil─â care au sosit ├«n Rom├ónia ╚Öi au avut un rol important ├«n organizarea institu╚Ťiilor administrative de stat rom├óne╚Öti, care au urmat, ├«n linii mari, modelul celei franceze.

Astfel au luat na╚Ötere, av├óndu-se ├«n vedere corespondentele lor franceze, Curtea de Conturi, Casa de Depuneri ╚Öi Consemna╚Ťiuni, Universitatea, Conservatorul, Consiliile permanente jude╚Ťene ╚Öi cele comunale. S-au preluat ╚Öi adoptat regulamentele civile, militare ╚Öi s-a introdus o ├«ntreag─â terminologie de specialitate. ├Än administra╚Ťia central─â ╚Öi local─â, ├«n justi╚Ťie, ├«n armat─â ╚Öi la finan╚Ťe, ├«n comunica╚Ťii ╚Öi lucr─âri publice, ├«n toate sectoarele administrative, ├«n ├«nv─â╚Ť─âm├ónt ╚Öi s─ân─âtate, termenii de origine francez─â au predominat.

La fa╚Ťa locului, Al. I. Cuza a beneficiat mai tot timpul de sprijinul ├«mp─âratului prin implicarea diploma╚Ťilor francezi. Des─âv├ór╚Öirea Unirii ├«n 1861, secularizarea averilor m─ân─âstire╚Öti, lovitura de stat, reforma agrar─â, Statutul dezvolt─âtor sunt doar c├óteva din actele lui Al. I. Cuza care s-au bucurat, ├«n general, de acceptul ╚Öi sprijinul Fran╚Ťei.

Ajutorul protector al Fran╚Ťei, asisten╚Ťa diplomatic─â, sprijinul politic, inspira╚Ťia modelului francez au fost toate posibile dup─â 1859, datorit─â aceleia╚Öi politici a lui Napoleon al III-lea, care ╚Öi-a p─âstrat o component─â de sprijinire a mi╚Öc─ârilor na╚Ťionale, la confluen╚Ť─â cu o strategie ampl─â ╚Öi proprie ├«n orientul Europei.

Intervalul anilor 1860-1865 eviden╚Ťiaz─â ├«ns─â ╚Öi o serie de tensiuni generate ├«n rela╚Ťiile Principatelor Unite cu Fran╚Ťa, suger├ónd o anume consumare a politicii orientale a acestei puteri, pe m─âsur─â ce problema unific─ârilor na╚Ťionale ├«n centrul ╚Öi estul Europei intr─â ├«ntr-o nou─â faz─â, iar aspira╚Ťiile rom├ónilor ├«ncepeau a dep─â╚Öi limitele convenabile Fran╚Ťei lui Napoleon al III-lea42.

Statul rom├ón a ajuns, evident, s─â reprezinte un punct de sprijin al influen╚Ťei politice ╚Öi al expansiunii economice franceze ├«n sud-estul Europei, dar realit─â╚Ťile dinamice au generat, rapid, noi pozi╚Ťion─âri.

Anul 1866 reper al rela╚Ťiilor interna╚Ťionale din sec. XIX

Anul 1866 a constituit un reper important, ├«n general, ├«n rela╚Ťiile interna╚Ťionale din secolul al XIX-lea. Victoria Prusiei asupra Austriei ╚Öi eliminarea celei din urm─â din Confedera╚Ťia German─â, ca ╚Öi intrarea Vene╚Ťiei ├«n componen╚Ťa Italiei au fost evenimente majore, dar tabloul politicii europene ar fi incomplet dac─â nu avem ├«n vedere, printre celelalte evolu╚Ťii, ╚Öi implica╚Ťiile externe ale evenimentelor din Rom├ónia43.

Acestea din urm─â ocup─â neap─ârat un loc aparte, cu consecin╚Ťe ad├ónci ╚Öi durabile ├«ndeosebi asupra proceselor istorice ulterioare din societatea rom├óneasc─â. Ele au avut ca punct de plecare ├«nl─âturarea de la conducerea statului a domnitorului Al. I. Cuza, iar ca final recunoa╚Öterea domniei ereditare a principelui Carol de Hohenzollern pe tronul ╚Ť─ârii, adic─â acceptarea de c─âtre marile puteri a unui fapt ├«mplinit ├«n Rom├ónia44.

├Än general, dintre marile puteri, doar Fran╚Ťa ├«n primul r├ónd ╚Öi Anglia, au ├«nr├óurit din nou ╚Öi direct evolu╚Ťia complicatelor negocieri ce au condus la aranjamentul bilateral rom├óno-otoman. De╚Öi Fran╚Ťa, oficial, a avut pe parcursul anului 1866 o atitudine sinuoas─â ├«n problema unirii ╚Öi a prin╚Ťului str─âin, ea a acordat, tot prin rafinata sa diploma╚Ťie secret─â, at├ót ╚Öansa, c├ót ╚Öi solu╚Ťiile eficace care au condus la succesul efortului elitei politice a Rom├óniei de a pune iar─â╚Öi Europa ├«n fa╚Ťa faptului ├«mplinit.

De asemenea, Fran╚Ťa era, ├«n continuare, interesat─â de zona M─ârii Negre ╚Öi a Dun─ârii de Jos, fapt indicat prin condi╚Ťiile impuse Rusiei ├«n 1856, c├ót ╚Öi de activitatea pe care o desf─â╚Öurau reprezentan╚Ťii Fran╚Ťei ├«n Comisia European─â a Dun─ârii, a c─ârei pre╚Öedin╚Ťie o de╚Ťinea ├«n acel moment. Garan╚Ťia colectiv─â a r─âmas totu╚Öi, ╚Öi dup─â 1866, instan╚Ťa tutelar─â colectiv─â de care rom├ónii au trebuit s─â ╚Ťin─â cont ├«nc─â45.

Instaurarea monarhiei ereditare str─âine pe tronul Rom├óniei a fost, evident, posibil─â nu numai prin rolul factorilor politici interni, ci ╚Öi prin cel al unor factori externi. ├Änc─â o dat─â, ├«mprejur─ârile externe s-au ar─âtat ╚Öi ele favorabile autorilor ac╚Ťiunii de la 11 februarie 1866, iar unele puteri europene, cum a fost, ├«n primul r├ónd, Fran╚Ťa, le-au oferit concursul, discre╚Ťia ╚Öi le-a sugerat limitele necesare. ├Äns─â rela╚Ťia acestei puteri cu noua Rom├ónie, rezultat─â din evenimentele de la 1866, era doar la debutul ei, iar o nou─â politic─â francez─â se contura la orizont46.

├Än afacerile orientale, Fran╚Ťa s-a erijat tot mai vizibil, dup─â 1866, ├«ntr-o adept─â consecvent─â a men╚Ťinerii ordinii existente, interesele franceze ├«nt├ólnindu-se la Constantinopol cu cele engleze ╚Öi, treptat, ╚Öi cu cele austriece47.

├Änaintea conflictului ce se prefigura ├«n 1870, diploma╚Ťia francez─â evoluase spre ├«nchegarea unui bloc ├«ntre Fran╚Ťa, Austria ╚Öi Italia; refuzul ├«mp─âratului de a-╚Öi retrage trupele din Roma a scos ├«ns─â din competi╚Ťie partenerul italian. Pentru pu╚Ťin timp, Fran╚Ťa va neglija apoi sud-estul Europei, aten╚Ťia ei fiind concentrat─â c─âtre Prusia, care f─âcea tot posibilul s─â cultive nemul╚Ťumirea lui Napoleon al III-lea.

Războiul franco-prusac și opinia publică românească

Sub impactul acestor evenimente de anvergur─â european─â, politica Fran╚Ťei fa╚Ť─â de Rom├ónia _ deja subminat─â de suspiciuni ╚Öi mai ales de nemul╚Ťumirea Parisului fa╚Ť─â de perseveren╚Ťa cu care Rom├ónia urm─ârea independen╚Ťa - intra, ├«n concluzie, ├«n amintitul an 1870, ├«ntr-o etap─â nou─â. Vechea apropiere, n─âscut─â ├«n lupta pentru unire ╚Öi sprijinirea Principatelor ╚Öi chiar a recunoa╚Öterii interna╚Ťionale a principelui Carol, p─âlea vizibil, politica francez─â nep─âr├ónd s─â agreeze ideea unei Rom├ónii care nu mai accepta tutelarea - altfel at├ót de util─â - din perioada anterioar─â.

Dezinteresul Fran╚Ťei fa╚Ť─â de problemele orientului european vestea, ├«n acela╚Öi timp, o schimbare major─â ╚Öi ├«n rela╚Ťiile acestei puteri cu statul rom├ón48. ├Än ceea ce prive╚Öte opinia public─â rom├óneasc─â ├«n timpul desf─â╚Öur─ârii r─âzboiului franco-prusac, se observ─â cu claritate c─â aceasta a fost de partea Fran╚Ťei. Confruntarea dintre Prusia ╚Öi Fran╚Ťa avea totu╚Öi s─â indice o scindare a op╚Ťiunilor la nivelul clasei politice rom├óne╚Öti.

La ├«nceputul crizei, guvernul conservator a fost confruntat cu op╚Ťiunea deschis─â a unor politicieni ├«n favoarea Fran╚Ťei (conservatori modera╚Ťi, liberali radicali ╚Öi modera╚Ťi). Guvernul se declara totu╚Öi pe o pozi╚Ťie de neutralitate fa╚Ť─â de evenimente, pozi╚Ťie ├«mp─ârt─â╚Öit─â ╚Öi de o parte a clasei politice. Amploarea discu╚Ťiilor angajate pe tema atitudinii Rom├óniei eviden╚Ťiaz─â op╚Ťiunile diferite ╚Öi nuan╚Ťate ale politicienilor rom├óni.

De╚Öi se proclam─â neutralitatea fa╚Ť─â de evenimente, sentimental balan╚Ťa ├«nclin─â, ├«n virtutea vechilor simpatii, ├«n favoarea Fran╚Ťei, lucru foarte u╚Öor sesizabil. Dup─â declararea r─âzboiului, cresc ├«n intensitate ╚Öi manifest─ârile de ata╚Öament fa╚Ť─â de aceast─â putere, iar cu aceast─â ocazie opinia public─â ╚Öi o parte a clasei politice ├«l ├«nfruntau pe Carol I, c─âruia i se imputa c─â era german ╚Öi c─â simpatiza, evident, cu Prusia.

├Än luna iulie 1870, dezacordul p─ârea a se fi instalat definitiv ├«ntre domnitor ╚Öi public ╚Öi, chiar dac─â guvernul a interzis manifesta╚Ťiile de simpatie pro-franceze, acestea continu─â. Tot ├«n iulie, guvernul francez ├«╚Öi schimba atitudinea fa╚Ť─â de prin╚Ťul Carol ╚Öi Rom├ónia. Extinderea manifest─ârilor pro-franceze a continuat ╚Öi ├«n luna august.

Mai mult, ├«n contextul acestora se va produce ╚Öi revolu╚Ťia de la Ploie╚Öti, mi╚Öcare ├«nfr├ónt─â de altfel rapid de guvern. Sentimentele de simpatie pentru Fran╚Ťa, cu puternice r─âd─âcini ├«n trecut, nu au sc─âzut ├«n intensitate nici ├«n a doua parte a anului 1870, ├«n ciuda capitul─ârii de la Sedan, culmin├ónd cu evenimentele din prima parte a anului 1871.

Aceste sentimente sfidau astfel chiar realismul clasei politice rom├óne╚Öti, lucru pu╚Ťin obi╚Önuit de altfel, mai ales c├ónd era vorba de atitudinea fa╚Ť─â de o mare putere. Aceasta pe fondul preocup─ârilor pentru independen╚Ť─â ╚Öi contrar dovezilor c─â Fran╚Ťa nu ├«ncuraja Rom├ónia pe un asemenea drum49.


Napoleon al III lea si Bismark jpg jpeg

Napoleon al III-lea și Bismark, după Sedan

Politica francez─â s-a ar─âtat mai cur├ónd inactiv─â dup─â 1871 ├«n Orient. ├Än cazul Rom├óniei ea a fost plin─â de repro╚Öuri, de suspiciuni, deoarece Parisul nu mai urm─ârea jaloane ╚Öi obiective de viitor. Propriile probleme interne, dar ╚Öi influen╚Ťele Austro-Ungariei, Rusiei ╚Öi Germaniei pe plan extern, ├«n ceea ce privea Orientul p├ón─â la 1878, ├«ncurajau Fran╚Ťa mai degrab─â la un abandon al zonei orientale, implicit al intereselor anterioare ├«n cazul Rom├óniei.

Fran╚Ťa amenin╚Ťa acum Rom├ónia ├«n dese r├ónduri, concep╚Ťia francez─â fiind aceea mai insistent─â de tutelare diplomatic─â a rom├ónilor. ├Än timpul ultimilor ani ai Imperiului, dar ╚Öi ├«n perioada de ├«nceput a celei de-a treia Republici, diploma╚Ťia francez─â nemaiaccept├ónd vizibil perspectiva ╚Öi voin╚Ťa de independen╚Ť─â rom├óneasc─â.

Cauza acestei atitudini statice a diploma╚Ťiei franceze nu o vom pune pe seama incapacit─â╚Ťii de a ├«n╚Ťelege, ci mai cur├ónd pe seama ├«mpu╚Ťin─ârii permanente a motivelor de ac╚Ťiune ╚Öi de ofensiv─â ├«n zona Dun─ârii, a obsesiei Fran╚Ťei, dup─â 1871, de a se concentra asupra unor obiective proprii defensive, mai ales c─â a treia Republic─â nu mai ac╚Ťiona ├«ntr-un context al coali╚Ťiilor largi, ca acelea care aduseser─â succesul ├«n problema oriental─â din anii 1853- 1856.

NOTE

1. T. W. Riker, Cum s-a ├«nf─âptuit Rom├ónia. Studiul unei probleme interna╚Ťionale (1856-1866) (ed. Dan Jumar─â), Editura Alfa, Ia╚Öi, 2000, pag. 26.
2. Dumitru Iv─ânescu, Informa╚Ťii din arhivele franceze despre Unirea Principatelor Rom├óne, ├«n ÔÇťAnuarul Institutului de Istorie ╚Öi Arheologie ┬źA. D. Xenopol┬╗ÔÇŁ, Ia╚Öi, XXVI/1, 1989, p. 87; Dumitru Vitcu, Ia╚Öii ╚Öi Unirea Principatelor, ├«n vol. Aspecte ale luptei pentru unitate na╚Ťional─â, Ia╚Öi, 1600-1859- 1918 (coordonatori, Gh. Buzatu, A. Kare╚Ťchi, D. Vitcu), Editura Junimea, Ia╚Öi, 1983, p. 75.
3. Iulian Oncescu, Rom├ónia ├«n politica oriental─â a Fran╚Ťei (1866-1878), Editura Transversal, T├órgovi╚Öte, 2007, p. 49; Platon Gheorghe, Istoria modern─â a Rom├óniei, Editura Didactic─â ╚Öi Pedagogic─â, Bucure╚Öti, 1985, p. 167.
4. T.W. Riker, op. cit., p. 34.
5. Leonid Boicu, Unirea Principatelor Rom├óne ├«n dezbaterea forurilor interna╚Ťionale (1855-1859), ├«n vol. ÔÇ×Unirea Principatelor ╚Öi puterile europeneÔÇŁ, Editura Academiei, Bucure╚Öti, 1984, p. 60.
6. Gheorghe Platon, Rom├ónii ├«n veacul construc╚Ťiei na╚Ťionale. Na╚Ťiune, fr─âm├ónt─âri, mi╚Öc─âri sociale ╚Öi politice, program na╚Ťional, Editura Enciclopedic─â, Bucure╚Öti, 2005, p. 330.
7. Constantin Angelescu, Scrieri alese. Drept, istorie și cultură, ed. și studiu introductiv de Dumitru Vitcu, Editura Junimea, Iași, 2005, p. 145.
8.Valeriu Stan, Aspecte ale luptei revolu╚Ťionarilor exila╚Ťi pentru Unirea Principatelor (1853-1857), I, ├«n ÔÇ×Revista Istoric─âÔÇŁ, tom V (1994), nr. 5-6, p. 387.
9. Ibidem, p. 388.
10. Nicolae Corivan, Din activitatea emigran╚Ťilor rom├óni ├«n Apus (1853-1857). Scrisori ╚Öi memorii, Editura Cartea Rom├óneasc─â, Bucure╚Öti, 1931, p. 7; Iulian Oncescu, op. cit., p. 54-60.
11. Iulian Oncescu, op. cit., p. 60.
12. Dumitru Iv─ânescu, op. cit., p. 87.
13. Subliniind importan╚Ťa tratatului de la Paris pentru rom├óni Fr├ęderic Dam├ę afirma: ÔÇťAceast─â dat─â (30 martie 1856) este una din cele mai memorabile pentru rom├óni, c─âci din aceast─â zi dateaz─â Rom├ónia modern─â (Istoria Rom├óniei contemporane de la re├«ntoarcerea domnilor p─âm├ónteni p├ón─â ├«n zilele noastre (1822-1900), ├«n vol. ÔÇťRom├ónii la 1859. Unirea Principatelor Rom├óne ├«n con╚Ötiin╚Ťa european─â. Texte str─âineÔÇŁ, vol. II, Editura ╚śtiin╚Ťific─â ╚Öi Enciclopedic─â, Bucure╚Öti, 1984, p. 389. J. B. Duroselle ar─âta c─â Rom├ónia, o na╚Ťiune european─â practic independent─â, a luat na╚Ötere din Congresul de la Paris (Jean Baptiste Duroselle, LÔÇÖEurope de 1815 ├á nos jours. Vie politique et relations internationales, Presses Universitaires de France, Paris, 1964, p. 194).
14. Dumitru Iv─ânescu, Constituirea statului rom├ón modern ├«n context european, ├«n ÔÇ×Anuarul Institutului de Istorie ┬źA. D. Xenopol┬╗ÔÇŁ, XXXIV, Ia╚Öi, 1997, p. 61.
15. Dumitru Vitcu, Iașii și Unirea Principatelor..., p. 82.
16. Dan Berindei, Epoca Unirii, Editura Corint, București, 2000, p. 33.
17. Gheorghe Platon, Diploma╚Ťia european─â ╚Öi unirea Principatelor Rom├óne. O ├«ncercare de reevaluare, ├«n vol. V├órstele Unirii. De la con╚Ötiin╚Ťa etnic─â la unitatea na╚Ťional─â (vol. editat de D. Iv─ânescu, C. Turliuc, F. C├óntec), Funda╚Ťia Academic─â A. D. Xenopol, Ia╚Öi, 2001, p. 62.
18. Idem, Reflec╚Ťii privind locul ÔÇťproblemei rom├óne╚ÖtiÔÇŁ ├«n politica european─â ├«n anii luptei pentru unire (1856-1859), ├«n vol. De la constituirea na╚Ťiunii rom├óne la Marea Unire. Studii de istorie modern─â, vol. II, Editura Universit─â╚Ťii ÔÇ×Al. I. CuzaÔÇŁ, Ia╚Öi, 1998, p. 152.
19. Dumitru Vitcu, O meteahn─â ├«nc─â persistent─â: cosmetizarea prin omisiune, ├«n ÔÇ×XenopolianaÔÇŁ, VI, 1998, nr. 3-4, p. 22; Gheorghe Platon, Diploma╚Ťia european─â ╚Öi Unirea Principatelor Rom├óne...., p. 59.
20. Edouard Thouvenel s-a n─âscut la 11 noiembrie 1818, la Verdun, ╚Öi a intrat ├«n diploma╚Ťie ├«n 1841, ├«ns─ârcinat cu afaceri ╚Öi ministru plenipoten╚Ťiar ├«ntre 1846-1849, la Atena, ╚Öi apoi la M├╝nchen, ├«n 1851. ├Än februarie 1852, el a fost numit director al Afacerilor Politice ├«n Ministerul Afacerilor Externe al Fran╚Ťei. Thouvenel a devenit ambasador la Constantinopol ├«n plin r─âzboi al Crimeei, la 3 mai 1855. Devine ministru de Externe al Fran╚Ťei ├«n decembrie 1859, iar ├«n octombrie 1862 demisioneaz─â din aceast─â func╚Ťie. Din 1862 p├ón─â ├«n 1865, a fost pre╚Öedinte al Companiei Drumurilor de Fier din Est, apoi mare referent al Senatului, ├«n 1865. Moare ├«n 1866, la 23 octombrie, ca urmare a unei suferin╚Ťe cardiace (Dictionnaire du Second Empire, sous la direction de Jean Tulard, Fayard, 1995, p. 1260).
21. Rom├ónii la 1859. Unirea Principatelor Rom├óne ├«n con╚Ötiin╚Ťa european─â. Texte str─âine, vol. II, Editura ╚śtiin╚Ťific─â ╚Öi Enciclopedic─â, Bucure╚Öti, 1984, p. 294-301. ÔÇ×Pentru Fran╚Ťa, ├«n special, pentru puterile unioniste, ├«n general, farsa electoral─â din Moldova semnifica o umilitoare ├«nfr├óngere politic─â, ce nu putea fi acceptat─â cu indiferen╚Ť─âÔÇŁ (Dumitru Vitcu, Ia╚Öii ╚Öi Unirea Principatelor..., p. 102).
22. Nicolae Corivan, La question de lÔÇÖUnion dans les projets europ├ęens dÔÇÖorganisation des Principaut├ęs Roumaines (1855- 1857), ├«n ÔÇ×Revue Roumaine dÔÇÖHistoireÔÇŁ, IX, 6, Bucarest, p. 972.
23. Leonid Boicu, Unirea Principatelor..., p. 70; Românii la 1859..., vol. II, p. 302-303.
24. Dumitru Vitcu, Iașii și Unirea Principatelor..., p. 102-103.
25. T.W. Riker, op. cit., p. 230.
26. Leonid Boicu, Diploma╚Ťia european─â ╚Öi triumful cauzei rom├óne (1856-1859), Editura Junimea, Ia╚Öi, 1978, p. 240.
27. Iulian Oncescu, op. cit., p. 101-102.
28. Gheorghe Platon, Rom├ónii ├«n veacul construc╚Ťiei na╚Ťionale..., p. 335.
29. Pentru raporturile economice dintre Principatele Unite ╚Öi Fran╚Ťa, a se vedea, G. Zane, Politica economic─â a Principatelor ├«n epoca Unirii ╚Öi capitalul str─âin, ├«n ÔÇ×Studii. Revist─â de IstorieÔÇŁ, an XII, nr. 1, Editura Academiei, Bucure╚Öti, 1959, p. 243-258; Idem, Probleme de economie financiar─â ├«n timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, ├«n vol. Cuza Vod─â. In memoriam (coord. Leonid Boicu, Gheorghe Platon, Alexandru Zub), Editura Junimea, Ia╚Öi, 1973, p. 261-326.
30. Dumitru Vitcu, O meteahn─â..., p. 22.
31. Leonid Boicu, Din istoria diploma╚Ťiei europene. Anul 1859 la rom├óni, Institutul European, 1996, p. 66; Dumitru Iv─ânescu, Napoleon al III-lea ╚Öi constituirea statului na╚Ťional rom├ón, ├«n Congresul de pace de la Paris (1856). Prefaceri europene. Implica╚Ťii rom├óne╚Öti (vol. editat de Dumitru Iv─ânescu ╚Öi Dumitru Vitcu), Editura Junimea, Ia╚Öi, 2006, p. 175.
32. Paul Henry, Napoleon III et les peuples. ├Ç propos dÔÇÖune aspect de la politique exterieure du Second Empire, Imprimerie Jean Louis, Paris, 1943, p. 11, 13, 55; G.I. Br─âtianu, Napol├ęon III et les nationalit├ęs, Paris-Bucure╚Öti, 1934, p. 11-26.
33. Nicolae Corivan, Rela╚Ťiile diplomatice ale Rom├óniei de la 1859 la 1877, Editura ╚śtiin╚Ťific─â ╚Öi Enciclopedic─â, Bucure╚Öti, 1984, p. 34.
34. Leonid Boicu, Din istoria diploma╚Ťiei..., p. 201.
35. Nicolae Corivan, Rela╚Ťiile diplomatice..., p. 47. Vezi, pe larg, de acela╚Öi autor, La politica orientale di Napoleon III e lÔÇÖunione dei principati rumeni, Institutul Grafic ÔÇ×Presa Bun─âÔÇŁ, Ia╚Öi, 1937.
36. Dan Berindei, ├Änfiin╚Ťarea agen╚Ťiei Principatelor Unite la Paris (26 august/7 septembrie 1860), ├«n ÔÇ×Studii. Revist─â de istorieÔÇŁ, anul XIII, nr. 6, Editura Academiei, Bucure╚Öti, 1960, p. 106; Cornelia Bodea, Din ac╚Ťiunea de preg─âtire a agen╚Ťiei diplomatice de la Paris. ├Änfiin╚Ťarea Biroului de Coresponden╚Ť─â (1/13 ianuarie 1860), ├«n ÔÇ×Studii. Revist─â de istorieÔÇŁ, XIII, 6, Editura Academiei, Bucure╚Öti, 1960, p. 131.
37. Dumitru Vitcu, Diploma╚Ťii Unirii, Editura Academiei, Bucure╚Öti, 1979, p. 143.
38. Ibidem, p. 144-145.
39. Constantin Angelescu, Unificarea legisla╚Ťiei Principatelor Unite Rom├óne sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, ├«n vol. Cuza Vod─â. In memoriam (coord. Leonid Boicu, Gheorghe Platon, Alexandru Zub), Editura Junimea, Ia╚Öi, 1973, p. 392-408.
40. Dumitru Iv─ânescu, Principatele Rom├óne ├«n raporturile franco-ruse, 1861-1866, ├«n Istorie ╚Öi societate ├«n spa╚Ťiul estcarpatic (sec. XIII-XX), vol. editat de Dumitru Iv─ânescu ╚Öi Marius Chelcu, ÔÇ×Omagiu profesorului Alexandru ZubÔÇŁ, Editura Junimea, Ia╚Öi, 2005, p. 293.
41. Sever Mircea Catalan, La situation internationale des Principaut├ęs Unies (1864-1866), consider├ęe selon sa relation avec le d├ęclin du Second Empire, ├«n ÔÇ×Revue Roumaine dÔÇÖHistoireÔÇŁ, XXXI, 3-4, Bucarest, 1992, p. 245.
42. Iulian Oncescu, op. cit., p. 146-147.
43. Gheorghe Cliveti, Interferen╚Ťe rom├óno-germane ├«n raporturile politice interna╚Ťionale la 1866, ├«n ÔÇ×Anuarul Institutului de Istorie ╚Öi Arheologie ┬źA. D. XenopolÔÇŁ, XIII/2, 1986, p. 627.
44. Grigore Chiri╚Ť─â, Rom├ónia ├«n 1866. Coordonate ale politicii interne ╚Öi interna╚Ťionale, ├«n ÔÇ×Revista de istorieÔÇŁ, tom 31, nr. 12, p. 2197, 1978.
45. Dumitru Vitcu, 11 februarie 1866: hermeneutica unei pretinse revolu╚Ťii, ├«n ÔÇ×Anuarul Institutului de Istorie ┬źA. D. Xenopol ┬╗ÔÇ×, XXIX, Editura Academiei Rom├óne, Ia╚Öi, 1992, p. 184-187.
46. Iulian Oncescu, op. cit., p. 85.
47. Gheorghe Cliveti, Rom├ónia ╚Öi Puterile Garante (1856- 1878), Editura Universit─â╚Ťii ÔÇ×Al. I. CuzaÔÇŁ, Ia╚Öi, 1988, p. 109.
48. Iulian Oncescu, op. cit., p. 213.
49. Ibidem, p. 248-249.