Povestea Arcului de Triumf: Rușinea «Micului Paris»
Construit în 1918 din materiale care nu rezistau nici măcar în faţa ploilor, Arcul a fost ridicat din lemn acoperit cu ipsos după patru ani. Actualul monument a fost inaugurat abia în 1936.
Una dintre construcţiile emblematice ale Bucureştiului, Arcul de Triumf a trăit mai multe „vieţi“ până să ajungă la actuala sa formă. Ridicat pentru a celebra participarea României la Primul Război Mondial de partea Aliaților şi Marea Unire, monumentul are o înălţime de 27 de metri şi a fost inspirat de arhitectul Petre Antonescu după modelul celebrului monument din Paris.
„Adevăratul Arc“ se dorea din 1922
În Capitală au mai fost construite și alte arcuri de triumf, însă aceste nu au avut viață lungă. Puţini ştiu, însă, că imediat după terminarea războiului a fost ridicat un Arc din materiale atât de proaste încât el nu a rezistat nici măcar în faţa ploilor. Atunci s-a ridicarea unei construcții monumentale cu caracter permanent.
În 1922, în timpul mandatului primarului orașului de la acea vreme, Matei Gheorghe Corbescu, la București autoritățile au organizat o fastuasă paradă în cinstea Marii Uniri. Primarul a propus să fie ridicat un Arc de Triumf provizoriu, din lemn, până când se vor găsi suficiente finanțe pentru construirea unuia impunător, din materiale de calitate. Matei Corbescu a fost criticat de opinia public pentru inițiativa sa, chiar și compozitorul George Enescu l-a întrebat într-una dintre scrisori:, , Dar adevăratul Arc de Triumf, pe când?”.
Ruşinea „Micului Paris“
În același an, în contextul încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, comisia pentru organizarea serbării a stabilit construirea unui veritabil Arc de Triumf, apelând la experiența și măiestria arhitectului Petre Antonescu. Din cauza timpului extrem de scurt, doar scheletul momumentului a fost turnat în beton armat, iar basoreliefurile exterioare, un fel de carte de vizită a construcției, au fost sculptate în ipsos.
„Greșeala a cauzat degradări progresive ale aspectului extern, arcul ajungând o zdreanță în anii 1930“, a declarat istoricul Dan Falcan. Monumentul era considerat o rușine pentru imaginea „Micului Paris“ în perioada interbelică.
În 1932, la presiunile jurnaliştilor, mai ales prin apariția articolului lui Mihai Mora, denumit „O datorie imperioasă“, a fost tras un semnal de alarmă în rândul municipalităţii în legătură cu starea deplorabilă în care se afla un monument atât de reprezentativ. Drept urmare, autoritățile au decis înlocuirea basoreliefurilor cu unele definitive din piatră. Același arhitect, Petre Antonescu, a acordat mai multă atenție și migală finisajului exterior.Între 1935 și 1936 au fost depuse eforturi considerabile pentru construirea și definitivarea marii lucrări arhitecturale, atât de importantă pentru prestigiul Bucureștiului și al întregii țări. Monumentul a fost construit din granit de Deva, în stil clasic, după modelul Arcului de Triumf din Paris, iar inaugurarea a avut loc la 1 decembrie 1936. Cei doi stâlpii pe care se sprijină arcada au scări interioare, care conduc către terasa monumentului. Arcul de Triumf găzduiește un mic muzeu care poate fi vizitat doar cu anumite ocazii speciale și este compus din patru expoziții permanente:„Marele Război al Reîntregirii Neamului“, „Heraldica Marilor Familii Boierești“, „Arcul de Triumf în Imagini“ și „Marea Unire de la 1918“.
Flori, în loc de portretele regilor
În timpul comunismului, Arcul de Triumf a fost mutilat de autoritățile vremii, din cauza regimului antimonarhic. Textele proclamanților Regelui Ferdinand au fost scoase de pe părțile laterale ale construcției, iar portretele Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, realizate de sculptorul Alexandru Călinescu, au fost distruse de pe fațada sudică, fiind înlocuite cu niște flori. După 1989, au fost montate două medalioane de bronz ce înfățișează chipurile regilor, înlocuindu-le pe cele originale.
