Politică şi... tutun

Civilizaţiile vechi foloseau tutunul (arderea plantelor) în diferite ritualuri sacre (babilonieni, indieni, chinezi). Amerindienii purtau săculeţi cu tabac, pe care îl fumau cu pipa, atunci când se pecetluia o înţelegere („pipa păcii”). Ei considerau că tutunul are proprietăţi curative – putea fi folosit în tratamentul frigurilor, astmului şi tuberculozei. De aceea fumatul la amerindieni începea de la vârste foarte fragede. Fumatul era folosit şi pentru intrarea în transă, în scopul contactării spiritelor. Se credea că tutunul este un dar de la Creator, şi că prin fumul eliberat se aducea un omagiu divinităţii.

Jean Nicot este cel care a adus tutunul şi obiceiul prizatului în Franţa (1560), de unde s-a răspândit în Anglia şi apoi în restul Europei. Pe la 1600, negustorii francezi şi portughezi au dus tutunul (şi obiceiul aferent) în Africa. Primul colonist din America de Nord, care a plantat tutun în scopul de a-l comercializa, a fost John Rolfe, în 1612. Încă de la începutul au existat voci care au condamnat fumatul şi au impus interdicţii în această privinţă. Regele Iacob I al Angliei a încercat să limiteze avântul pe care-l luase noul obicei, mărind taxa pe tutun cu 4000% (1604). Fără succes, dacă avem în vedere că la mijlocul secolului XVII erau la Londra peste 7.000 de vânzători de tutun. Murad al IV-lea, sultanul otoman (1623 – 1640), a luat astfel de măsuri, el considerând fumatul o ameninţare la adresa moralităţii şi sănătăţii. La fel au făcut şi unii împăraţi ai Chinei şi unii shoguni japonezi. Papa Urban al VII-lea a condamnat fumatul printr-o bulă din anul 1642, iar, un an mai târziu, patriarhul Moscovei a interzis vânzarea tutunului, cei prinşi că încalcă legea fiind pedepsiţi cu biciuirea. Există câteva personalităţi ale istoriei, ale căror imagini sunt strâns legate de… tutun. Nimeni însă nu rivalizează cu Winston Churchill şi Ernesto „Che” Guevara.

Churchill şi trabucurile cubaneze

Churchill este celebru pentru imaginea cu trabucul în gură şi făcând semnul victoriei. Omul politic britanic a început să fumeze încă de la 21 de ani, pe când se afla la Havana (1885), unde fusese trimis într-o misiune de guvernul britanic. Pasiunea pentru trabucurile cubaneze l-a ţinut toată viaţa. Churchill avea două mărci favorite de trabucuri:Romeo y Julieta şi La Aroma de Cuba. Fuma între 6 şi 10 „bucăţi”pe zi şi avea şi o rezervă serioasă. Era destul de neglijent, aşa că oriunde de ducea lăsa în urmă numai scrum, ca să nu mai vorbim de feţe de masă sau pro-priile haine arse. Asta în ciuda faptului că purta cu el aproape peste tot o scrumieră de argint. Pepein Fernandez Rodriguez, cel care a cumpărat marca Romeo y Julieta în 1903, avea să creeze mai târziu un trabuc căruia i-a dat numele celui mai de vază fumător al mărcii:Churchill. Lui Churchill nu-i plăceau ţigările, el afirmând că “prea multe din astea pot să te omoare”, însă considera că fumatul trabucului este una din plăcerile sale de bază (după cum i-a declarat regelui saudit Ibn Saud).

Che – astmaticul fumător

Che Guevara a început să fumeze destul de târziu, mai ales că suferea de un astm destul de puternic. Tocmai pentru tratarea acestuia, i s-a recomandat să fumeze flori de “campana”. Acestea nu l-au ajutat, dar i-au deschis apetitul pentru fumat. Primul trabuc l-a încercat în decembrie 1956 (avea 28 de ani), declarându-se încântat de “aroma frunzelor de tutun cubaneze”. Singurele “atenţii” pe care le accepta în vremea în care era ministru în Cuba, erau cărţile şi… trabucurile. Printre mărcile sale favorite se numărau Montecristo, H. Upmanşi Partagas. Uneori, fuma şi pipă. De multe ori lucra cu trabucul în gură, fără însă să tragă din el, până când acesta se consuma şi aproape că-i ardea buzele. Când din cauza problemelor cu plămânii doctorii i-au interzis să mai fumeze, el a negociat cu ei şi a primit acceptul de a fuma un singur trabuc pe zi. A comandat să i se facă un trabuc atât de lung, încât putea să fumeze toată ziua fără ca acesta să se consume. Şi astfel nici nu-şi încălca promisiunea făcută medicilor.

O fotografie făcută în momentul în care se pregătea să plece în Africa, îl arată pe Che într-o ipostază mai puţin obişnuită – ras, tuns, cu cravată şi cămaşă şi cu un trabuc de o mărime considerabilă între dinţi. Se pare că acesta era un dar primit de la Fidel Castro, un fel de prototip al faimoasei mărci „Cohiba”. În Africa, Che folosea ţigările ca pe un mijloc de a-i stimula pe camarazii care se distingeau în luptă, în timp ce aceia care îi încălcau ordinele îi pedepsea prin sistarea raţiei de tutun. Ultimele ţigări cubaneze le-a primit de la Fidel Castro în martie 1967, pe când se afla în Bolivia (o cutie de trabucuri Churchill), şi pe care le-a împărţit cu trupa. Din spusele martorilor, una din ultimele sale dorinţe după ce a fost capturat, a fost să primească nişte tutun, şi să fie lăsat să fumeze o pipă.

Printre cei care erau recunoscuţi drept fumători înrăiţi se numărau:F.D. Roosevelt, Hussein al Iordaniei, Mustafa Ataturk, J.F. Kennedy. Stalin apare în fotografii fumând pipă, dar aceasta era doar o imagine pentru public. În realitate fuma ţigări. Hitler, deşi fumase în tinereţe, a declanşat o campanie dură împotriva fumatului, unul din mesajele campaniei spunând:“Frate naţionalist – socialist, ştii că fuhrerul este împotriva fumatului şi crede că fiecare german este responsabil pentru fiecare din cei pe care îi afectează cu fumul său şi că nu are dreptul să-şi distrugă corpul cu droguri?”.

Şi ai noştri

Dintr-o anchetă efectuată de “Realitatea Ilustrată”, în decembrie 1936, reiese că şi oamenii politici români erau dedaţi viciului fumatului. Astfel, Gheorghe Tătărăscu, prim-ministru, fuma 40 – 50 de ţigări pe zi, el preferând marca “Bucureşti” cu carton. Ion Mihalache, liderul PNŢ, fuma 20 – 25 de ţigări pe zi, el neavând însă o marcă preferată – “de la Plugar la Regale – mai scumpe nu”. Octavian Goga aflăm că “fuma puţin, cam în glumă şi fără să aibă predilecţie pentru o anumită categorie de ţigări”. Grigore Gafencu nu fuma decât ţigări… “Diplomat”, în timp ce dr. Nicolae Lupu nu fuma decât havane, şi foarte rar “câte o ţigaretă Alba Iulia”. Mihai Popovici, lider ţărănist, fuma ţigări franţuzeşti, în timp ce musafirilor sau celor care-i cereau le dădea ţigări româneşti. Alexandru Vaida Voevod fuma 10 – 15 ţigări, la care mai adăuga 5 – 6 “încărcături” de pipă. Titulescu fuma foarte rar câte o ţigară, el prefe-rând să prizeze tutunul. Din categoria fumătorilor de pipă îl mai amintim pe Dinu Brătianu, care fuma cu pipa de vânătoare. Nu trebuie să uităm că şi regele Ferdinand era un mare fumător, ca şi regina Maria, care a fost de altfel prima suverană care a fumat în public.