Statuetă din bronz a lui Iupiter Dolichenus de la Arcobara (Ilişua, jud. Bistriţa-Năsăud), Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca (MNIT), foto: Sergiu Odenie

Politeismul antic: nu o religie, ci un mozaic de culte și credințe

📁 Istoria Religiilor
Autor: Sorin Nemeti, arheolog

Politeismul greco-roman ca sistem de credințe este un continuum care începe cu epopeile homerice și se încheie cu victoria creștinismului.

Zeii arhaici ai Etruriei și Latium-ului confruntați cu figurile divine ale Olimpului grecesc adoptă tradiția mitologică grecească, homerico-hesiodică, astfel că în epoca Principatului vorbim deja despre un panteon greco-roman. Zeus-Iupiter, Hera-Iuno, Athena-Minerva, Artemis-Diana, Demeter-Ceres, Poseidon-Neptun, Hades-Pluto, Hefaistos-Vulcan sunt exemple de zei din acest panteon compozit de nume latine și fundal mitologic grecesc.

Sacra publica, religia civică, religia oficială a statului roman, este organizată în jurul unui nucleu constituit de cultul triadei capitoline, cultul zeilor din anturajul lui Iupiter, dii consentes, și cultul imperial, al suveranilor divinizați. Pe cuprinsul Imperiului întâlnim o puzderie de culte locale, sacra peregrina, cultele populațiilor cucerite și integrate în Imperiul mediteranean al romanilor.

Relativism religios

Cum înțelegem azi religia Imperiului Roman din perspectiva locuitorilor unor state naționale, cu limbi naționale, dar cuprinși într-o structură politico-administrativă supra-națională, Uniunea Europeană? Unitatea în diversitate și multiculturalismul reprezintă un concept-cheie al UE. Era Imperiul Roman multicultural? Era omul roman tolerant din punct de vedere religios?

Cum este posibil ca, alături de religia civică având în centru triada capitolină, cultul imperial și zeii panteonului clasic greco-roman, să coexiste zeii de origine persană, egipteană, micro-asiatică, celtică sau tracică? Zei populari, cunoscuți de toți, de la cel mai înalt oficial roman din Dacia la meșteșugarul sau țăranul din Dacia, cum sunt zeii misterelor elenistice, Mithras, Isis sau Attis? Sau zei obscuri, care nu depășesc incinta unor sanctuare etnice, cum sunt Iupiter Bussumarus, Zbelsurdos sau Turmazgades?

Toleranța romană, corolar al acestui multiculturalism ante litteram, trebuie înțeleasă cu ajutorul conceptului de relativism religios conținut de politeismul antic. Grecii și romanii cred că zeii din Olimp sunt unici, aceiași peste tot în lume, dar că oamenii nu cunosc adevăratele lor nume, numele cu care zeii se adresează unii altora. Oamenii nu cunosc decât numele date de oameni zeilor, de oameni inspirați de zei cum sunt oracolele sau poeții (Homer, Hesiod și alții). Oamenii nu știu cum arată zeii și de aceea și-i reprezintă antropomorf, așa cum și-i imaginează artiștii inspirați și ei de divinitate, ca Fidias, de exemplu.

Statuetă din bronz a lui Iupiter de la Potaissa (Turda, jud. Cluj). Muzeul de Istorie Turda
Statuetă din bronz a lui Iupiter de la Potaissa (Turda, jud. Cluj). Muzeul de Istorie Turda

Credinciosul antic acceptă că nu cunoaște numele și chipurile adevărate ale zeilor, și, în consecință, fiecare popor reprezintă aceiași zei conform propriilor tradiții și li se adresează în limbile lor barbare. Romanii îi spun zeului suprem Iupiter și îl reprezintă cu mănunchi de fulgere și acvilă, în timp ce tracii îi spun Zbelsurdos și îl reprezintă cu mănunchi de fulgere, acvilă și șarpe.

Din această perspectivă, conceptul de toleranță romană este nepotrivit. Este mai mult acceptarea faptului că zeul este incognoscibil, că numele, tradițiile și ritualurile fiecărui popor sunt adevărate, garanția fiind existența și succesul acestora. Atât timp cât zeul răspunde, ajută și îl protejează pe credinciosul trac care îl apelează ca Zbelsurdos și îl înfățișează cu un șarpe, romanul este dispus să îl considere un avatar al zeului său domiciliat în Olimpul celest și îi va spune Iupiter Zbelsurdos.

Aceiaşi zei, dar cu nume, reprezentări şi ritualuri diferite

Într-o religie lipsită de dogme şi de cărţi sacre, credinţa trebuie căutată în mit şi în ritual. Sistemele mitologice unificate şi apariţia unor sanctuare „naţionale” care transcend cadrul strâmt al polis-ului determină, în ultimă instanţă, compararea, urmată de adaptare creatoare şi de interpretare.

Concepţia antică potrivit căreia divinitatea este unică şi incognoscibilă, în ciuda numelor şi a apelativelor locale, permite interpretarea şi unificarea sistemului mitic: numeroşii Zeus ai polis-urilor nu sunt decât nume pe care oamenii înzestraţi cu har divin (oracolele şi poeţii) le-au dat aceluiaşi Zeus unic în esenţă şi multiform în manifestările sale, zeu care joacă acelaşi rol decisiv într-un sistem mitologic unificat şi care este celebrat prin rituri similare.

Interpretatio, categorie mentală născută în contextul suprapunerii politeismelor, permite integrarea figurilor divine similare ca esenţă şi manifestări prin identificarea lor cu zeul vehiculat de sistemul dominant, „religia statală”. Nesfârşita mulţime de zei locali acceptaţi pe teritoriul Imperiului Roman poate exista datorită acestei concepţii relativiste care presupune că fiecare popor adoră, conform tradiţiilor sale, acelaşi zeu: formele în care zeul s-a manifestat în diverse spaţii determină apariţia unor nume diferite, a unor elemente de mit şi ritual diferite.

Acest text este un fragment din articolul „Religia în provincia romană Dacia", publicat în revista Historia Special nr. 32, disponibilă  în format digital pe platforma paydemic.com.

historia ro Historia Special, nr  32, Septembrie 2020	 jpeg
Cumpără acum!

Foto sus: Statuetă din bronz a lui Iupiter Dolichenus de la Arcobara (Ilişua, jud. Bistriţa-Năsăud), Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca (MNIT), foto: Sergiu Odenie 

Mai multe pentru tine...