Pâinea cea bună din Occidentul anului 1973

Memoria maselor populare este foarte scurtă și nici nu pot da dovezi de gândire superioară. Nemulțumirea de zi cu zi se întoarce împotriva politicienilor din toate partidele și se ajunge la căutarea unui conducător care a fost bun și patriot. Au fost făcute mai multe experimente după evenimentele din decembrie 1989 și clasa politică nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Furtul generalizat, opulența de neam prost și dialogurile jalnice din emisiunile televizate au dus la întoarcerea cu fața spre Nicolae Ceaușescu, puterea mortului fiind mai mare decât cea din timpul vieții.

Oamenii repetă parcă vrăjiți de forțe supranaturale că înainte era mai bine. Atunci erau locuri de muncă și locuitorii nu plecau din țară pe toate meleagurile. Se vede că aparatul de propagandă și-a făcut bine munca, spălarea creierului fiind perfectă prin modul în care se face referire la Epoca de aur. S-a uitat cu totul de lipsuri și de măsurile represive luate de Miliție și de Securitate.

Elitele politice de astăzi sunt absolut jalnice și nici nu pot fi altfel prin orice fac. Au o singură caracteristică în care excelează: înlăturarea celor ce par să atenteze la al lor bine. Fenomenul este universal în România de la cel mai mic post aducător de venit și se vede că s-au făcut bine lecțiile în trecutul roșu.

Oare chiar nu plecau românii din timpul guvernării lui Nicolae Ceaușescu? Era o lume ideală? Lapte și miere peste tot. Oamenii de astăzi, chiar dacă au acces la resursele vaste ale infosferei, nu citesc sau nu vor să înțeleagă ceea ce văd. Au idei puține și le repetă la infinit, exact ca adepții religiilor din Antichitate și Evul Mediu. Viața este scurtă și trebuie trăită. Nu are rost să aprofundezi studiul Istoriei, materie ce primește doar o oră pe săptămână la majoritatea claselor de liceu.

Au fost publicate documente ale regimului comunist în tomuri foarte stufoase, dar nu românii nu le cumpără și nici măcar nu le răsfoiesc prin biblioteci, instituții ce nu mai sunt de vizitat într-o lume ce aleargă disperată spre ceva. Mihnea Berindei, Armand Goșu și Dorin Dobrincu au publicat acte ale autorităților comuniste din anii 1972 – 1975 și practic fiecare schimbă imaginile oferite de autorii de manuale și de mulți din cei ce postează în mediul virtual.

Un document din 28 ianuarie 1974 demonstrează că în anul 1973 românii nu prea erau de acord că este un paradis prin România și că tot mai bună-i pâinea printre străini. Au ajuns la concluzia că o soluție ușoară pentru evadare ar fi să rămână în străinătate atunci când plecau în interes de serviciu sau în excursii, forțarea frontierei fiind prea periculoasă în condițiile în care grănicerii aveau pe țeavă muniție de război și nu ezitau să tragă. În plus, statele vecine erau tot comuniste și nu erau simpatizați fugarii.

Au rămas în Occident 1.090 de români, ceea ce pare foarte puțin în raport cu cei ieșiți din țară. Mulți n-au îndrăznit să le facă rău rudelor sau au fost prea atașați de familii și de gospodării. Grav era că sistemul comunist provoca plecarea oamenilor instruiți și 132 de ingineri și arhitecți au plecat să construiască gloria capitalismului presupus decadent și în curs de prăbușire. Au fost urmați de 74 de medici și farmaciști, 67 profesori și 15 economiști.

Nici muncitorii calificați și tehnicienii nu erau interesați de un viitor în statul egalitarist, mereu bombardați de cuvintele propagandiștilor brutali. Au uitat să se întoarcă 361 de profesioniști din industrie. Numai țăranii legați de glie nu plecau spre Occident. Doar cinci au rămas în străinătate. Oamenii satului nu prea cunoșteau realitățile de dincolo și rămâneau ancorați în lumea lor, o materie primă pentru fanteziile celor ce erau la putere în numele partidului adus și menținut cu ajutorul tancurilor sovietice.

Autoritățile de la București erau absolut conștiente că fac rău poporului român prin ideile pe care le promovează, dar au continuat să persevereze în prostie și dincolo de pretențiile Moscovei. Au fost ridicate la frontiere tot felul de obstacole în calea fugarilor și grănicerii puteau să facă orice împotriva celor ce nu mai suportau ideologia comunistă. Mai mult. Politrucii au făcut totul pentru a amenința familiile celor ce plecau dincolo și se știa în popor că șansele de trai bun în societatea ridicată după ideile staliniste nu mai existau chiar pentru rudele mai îndepărtate. Dacă n-ar fi fost frica de represalii și de gloanțe, România s-ar fi golit de oameni. Lecția germană cu Zidul Berlinului era vie în memoria comuniștilor.

_{Foto sus: © „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 4/1974}