Nicolae Ceaușescu și iluziile românilor de mai bine
Evenimentele din decembrie 1989 au dus la căderea grupului Ceaușescu din Olimpul puterii și mulțimile au crezut că au scăpat de experimentele politice de tip totalitar. Au urmat crunte dezamăgiri, cei ce ajungeau în vârful piramidei sociale având același comportament privind acumularea primitivă de capital prin aranjamente și furturi, totul dublat de minciuni despre dragostea de patrie și cinste. Chiar dacă se vota altfel, rezultatul final era același și partide presupus de orientări diferite au colaborat perfect pentru înavuțire rapidă.
Mulțimile au reacționat în conformitate cu legile psihologice elaborate de renumitul savant francez Gustave Le Bon încă din secolul al XIX-lea. Au început să caute un conducător deosebit în trecutul național și, cum memoria colectivă este foarte scurtă, singurul om valoros a fost tocmai Nicolae Ceaușescu. Cum se explică transformarea? Simplu! Liderul comunist și-a cultivat o imagine de om iubitor de neam, prietenos cu copiii, cel care făcea băi de mulțime în orice colț al țării și oamenii păreau că vin veseli să-l întâmpine. Nu fura și a construit mult pentru popor. A dat locuri de muncă și spații de locuit. A avut o imagine frumoasă în raport cu politicienii de astăzi ce singuri se fac hoți și infractori la televiziune.
Masele sunt dezamăgite și de presa din România democratică. S-au săturat de imaginile cu accidente rutiere și cu crime odioase. Ploaia de catastrofe indică o decădere a țării în raport cu era socialistă în care se prezenta numai ceea ce era pozitiv. Ce s-a construit în ultimele decenii? Nimic! Acestea sunt ideile simple și ferme ale oamenilor de rând. Nimic nu merge bine în România actuală în raport cu Epoca de aur, denumire perfect aleasă de către propaganda de partid și de stat, expertă tocmai în vânzarea de lozinci. Erau câștigate și multe medalii în sport și acum nu mai flutură tricolorul pe cel mai înalt catarg la marile competiții internaționale. Victoriile sclipitoare ale sportivului David Popovici din 2022 nu schimbă concepțiile mulțimilor, mai ales că televiziunile trec repede peste uriașele performanțe în schimbul unor informații zise senzaționale pentru moment.
Poporul român se mulțumește cu puținele informații transmise de televiziuni sau de fragmente de articolașe publicate în mediul virtual. Nu sunt citite cărți științifice pentru că viața este scurtă și trebuie trăită. Textele lungi plictisesc și mulți redactori din presa scrisă cer articole de cel mult 200 de cuvinte. Elevii nu vor să citească în afara manualelor pentru că nu au timp. Expresia a devenit legendară și se transmite din generație în generație. Puțini sunt cei ce mai au răbdare să înțeleagă textele parcurse. Oamenii rămân cu ce mai prind prin clasă și cu ce știri mai adună în timpul socializărilor. Este absolut normal ca să se mențină teoria că Nicolae Ceaușescu a fost un adevărat patriot ce aducea fericirea românilor. A fost o epocă de liniște și fericire sub conducerea partidului unic. Istoria a demonstrat că oamenii preferă să ducă o viață ocrotită, eventual și viața de dincolo să fie cunoscută și asigurată.
Dacă s-ar deschide o carte serioasă de Istorie și s-ar medita puțin asupra informațiilor cuprinse în textul documentelor, vraja despre o Epocă de aur a fericirii românilor ar dispărea imediat ca un fum de camuflaj. Nici nu trebuie să facem referire la perioada alimentației raționale și pe bază de cartelă, România fiind unica țară din Europa ce experimenta astfel de programe economico-sociale. Memoria colectivă a păstrat imaginea unei prosperități legendare în perioada de după 1970, epocă în care au început să se reverse fondurile împrumutate din lumea capitalistă și când exporturile mergeau bine pe relația cu Occidentul. Magia a luat sfârșit în 1979 și a început tortura reducerilor la bunurile și serviciile destinate populației, dar a rămas credința că totuși a fost bine timp de un deceniu. Masele nu pot emite judecăți de valoare corecte și se comportă cam ca un copil năzuros.
Un document din anul 1974 prezintă activitatea Ministerului de Interne pe anul precedent și a fost înaintat tovarășului Nicolae Ceaușescu. Trebuie precizat că era Strict secret și populația nu putea să aibă acces nici măcar la informații parțiale din textele în care se mai prezenta cât de cât adevărul. Ar fi fost un material deosebit de interesant pentru presa de scandal din prezent.
Hoția era la mare modă și ideologia comunistă n-a pătruns în capul oamenilor, indiferent cât de instruiți erau. Nici nu se putea concepe o proprietate comună, a întregului popor, ci fiecare individ dorea proprietate privată și un trai personal cât mai bun. Furtul de la stat era un adevărat sport național și milițienii raportau că, în 1973, au fost identificate 36.633 de infracțiuni în dauna avutului obștesc. Dacă se face o medie, se constată că erau mai mult de o sută de cauze pe zi. Ar fi avut redactorii din presă ce să prezinte senzațional. Ce mai luau românii din bunurile statului comunist? Parcă ar fi vorba de lumea contemporană. Cele mai multe furturi se înregistrau în domeniul circulației mărfurile, responsabilii cu bunurile pentru magazine și pentru alte întreprinderi căutând tot felul de metode pentru sporirea câștigurilor personale și pentru a scăpa de Miliția economică. Cum toate pădurile erau ale statului, furtul de lemne era la mare modă, codrul având atunci mare noroc cu faptul că drujbele nu erau unelte accesibile. Nici mijloace de transport particulare nu prea erau și atunci trebuia să se fure direct cu complicitatea celor din domeniul forestier. Nimic nou în România! Statul masacra pădurile pentru a face rost de banii necesari industrializării, copacii fiind lipsiți de orice urmă de valoare dacă mai rămâneau în picioare. Rolul de protejare a solului nu era ceva interesant pentru comuniști și pentru infractori. Nici în ceea ce privește limitarea furiei apelor nu exista prea multă preocupare și abia din 1974 s-au luat măsuri pentru ca statul să mai limiteze furia instrumentelor de tăiat.
O altă latură a activității forțelor de ordine era reprezentată de lupta pentru ocrotirea vieții oamenilor și a bunurilor acestora, domeniu secundar în raport cu bunurile comune de stat, autoritățile comuniste având principalele mijloace de producție din industrie și agricultură. Locuitorii României socialiste nu erau liniștiți și interesați să muncească pentru propria fericire. Dimpotrivă. Acapararea de bunuri prin furt și jaf era o preocupare permanentă și numai frica de milițieni mai limita poftele criminale. Autoritățile au înregistrat 36.179 de cazuri cercetate, ceea ce însemna o creștere spectaculoasă în raport cu anul 1972. Creșterea populației urbane în mod accelerat a dus la o rupere a legăturilor de familie și oamenii scăpați de orice constrângere socială au putut să-și manifeste adevăratul caracter. Numai la capitolul crime a crescut procentul cu 59,3%. Pofta de bunuri se manifesta și sub forma tâlhăriilor, creșterea fiind aici de 75,4%. Femeile de orice vârstă erau ținte favorite ale infractorilor sexuali, comportamentul primitiv și brutal al masculilor fiind imposibil de anticipat și oprit. Nici măcar execuțiile nu stăvileau instinctele primare ale celor ce nu doreau să audă de ordine, disciplină sau de construirea societății socialiste.
Afacerile interne sunt afaceri
Milițienii aveau misiuni în urma cărora puteau să afle informații interesante despre economie și despre mediul infracțional în care erau învârtite sume mari de bani, aur și mărfurile pieței negre. Mai erau uitate dosare penale prin sertare sau nu se vedeau încălcările legii. Era și normal să se cadă în păcat. Cei ce se simțeau ocrotiți de sistem profitau din plin pentru îmbunătățirea propriului nivel de trai, chiar dacă riscurile erau mari. Ideile despre construirea unei noi societăți după principiile comuniste egalitariste erau complet străine celor ce intrau în forțele de ordine tocmai pentru o viață foarte bună.
Autoritățile comuniste au dat dovadă totuși de toleranță față de cei ce mai greșeau în munca dură cu mediul infracțional. Cadrele militare din miliție erau oamenii sistemului totalitar și au dat dovadă că pot fi utilizați în situații de criză. Exista un spirit de castă. Așa se explică numărul mic de trimiteri în judecată pentru diferite infracțiuni. Numai 137 de greșiți au ajuns în fața instanțelor și ar fi interesant de descoperit în arhive ce pedepse au primit. Ceilalți au fost trecuți în rezervă și în această categorie au intrat 255 de ofițeri și 657 de subofițeri. Alți 105 ofițeri au fost îndepărtați din posturile de conducere drept incapabili pentru misiunile încredințate. Astfel de informații nu transpirau în presa timpului și este normal ca oamenii să creadă că atunci erau cadre bine instruite și, mai ales, cinstite.
Lipsa de încredere în ideologia comunistă și pofta de avere de tip capitalist
Cetățenii României socialiste nu înțelegeau mai nimic din ceea ce se spunea pe la chinuitoarele ședințe de partid. Nici elevii pe la școală nu erau prea mult atrași de filozofie și de cunoștințele social-politice. Numai teama de forțele de ordine genera o oarecare studiere, dar fără să existe o pasiune pentru aprofundarea tomurilor voluminoase. Fiecare om se gândea cum să facă să strângă bunuri care să-i asigure o viață liniștită și îmbelșugată până la adânci bătrâneți. Masele au rămas tot cu ideea că averea contează în viață și importantă era acumularea acesteia prin orice mijloace, părere la care aderau chiar și milițienii. Legea era aplicată și numai bunurile de contrabandă erau prețuite la peste opt milioane de lei. Se adăugau 105 kg de aur și 83.000 de dolari. Un român avea doar 1.000 de dolari ca posibil venit din Produsul intern brut pe un întreg an. Oamenii nu aveau încredere în simbolul monetar socialist și acumulau orice avea valoare. Miliția a descoperit doar în 1973 că nu pot fi justificate de către 1.535 de persoane bunuri în valoare de peste 179.000.000 lei. Chiar dacă autoritățile au dus o politică criminală de stârpire a elementelor burghezo – moșierești în timpul comunismului lui Dej, dorința de a ajunge bogătaș învingea orice bariere administrative. Se făcea totul pentru un trai opulent și numai frica de organele statului mai limita pofta de a demonstra succesul în viață.
Societatea românească din acea epocă era frământată de aceleași probleme ca-n prezent și oamenii n-au evoluat în ceea ce privește comportamentul. Se mai adăuga și teroarea de partid și de stat, liderii impuși de la Moscova dorind cu orice preț să facă și îndoctrinarea locuitorilor cu teorii ce datau din secolul al XIX-lea și erau perimate încă din momentul scrierii lor de către Karl Marx și Fr. Engels. Românii au fost oameni deosebit de credincioși și s-au închinat întotdeauna banului. Religiile și ideologiile sunt vorbe goale în fața poftelor de avere și mărire.
Foto sus: Nicolae Ceauşescu (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 44/1977)
Bibliografie minimală
Direcția Orășenească de Statistică București, Anuarul statistic al Orașului București 1959, București, 1959.
Anuarul statistic al R.P.R. 1957.
Anuarul statistic al Republicii Socialiste România 1985.
Anuarul statistic al României 1993, Comisia Națională pentru Statistică, București, 1993.
Berindei, Mihnea, Armand Goșu, Dorin Dobrincu, Istoria comunismului din România, vol. III, Polirom, Iași, 2016.
Documente ale Partidului Comunist Român, Societatea socialistă multilateral dezvoltată, Editura politică, București, 1972.
Preda Gavriil, Petre Opriș, România în Organizația Tratatului de la Varșovia 1954 – 1968, vol. I, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2008.
Statele lumii, ediția a II-a, Editura științifică și enciclopedică, București, 1976.
Applebaum, Anne, Cortina de Fier, Litera, București, 2019.
Cătănuș, Dan, Între Beijing și Moscova România și conflictul sovieto - chinez, vol. I, INST, București, 2004.
Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Univers enciclopedic, București, 1997.
Duțu, Alesandru, Armata română în vremuri de cumpănă 1945 – 1965, INST, București, 2016.
Filip, Corneliu, Tratatul de la Varșovia, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2006.
Gorbaciov, Mihail, Scrieri alese 1985 - 1986, Editura Politică, București, 1987.
Istoria Aviației Române, Editura Ştiințifică și Enciclopedică, București, 1984.
Istoria Românilor, vol. X, Editura Enciclopedică, București, 2013.
Midan, Christophe, Crearea unei armate populare O perspectivă franceză asupra evoluției forțelor armate române de la 23 august 1944 până în 1975, Editura Militară, București, 2015.
Moț, Ovidiu, E., Pitești O istorie în date, Editura Pământul, Pitești, 2008.
Neamț, Editura Sport-Turism, București, 1981.
Negrea, Radu, Banii și puterea, Humanitas, București, 1990.
Opriș, Petre, Licențe străine pentru produsele civile și militare fabricate în România (1946 – 1989), Editura Militară, București, 2018.
Opriș, Petre, România în Organizația Tratatului de la Varșovia (1955 – 1991), Editura Militară, București, 2008.
Mai multe pentru tine...
