Otilia Cazimir, inspectoare teatrală
Legătura Otiliei Cazimir cu teatrul a fost axată pe un suport profesional-afectiv, poeta exercitând funcția de Inspectoare specială a teatrelor din Moldova, Basarabia și Bucovina, Inspectoare generală a teatrelor și spectacolelor din Moldova (1937-1947), membră în Comitetul de Conducere al Teatrului Poporului, în Comisia teatrelor județene etc. Rapoartele sale, peste 1.000, înaintate Direcției Generale a Teatrelor, fac obiectul istoriei criticii teatrale, prin rigurozitate și profesionalism, profunzime artistică, există relatări despre piese, costume, decoruri, afișe, jocul actorilor, reacția publicului, calitatea acestuia, reușitele sau eșecurile spectacolelor, oferind o frescă vie a Naționalului ieșean, cu excelenta trupă de actori formați la școala lui State Dragomir, Aristizza Romanescu, Grigore Manolescu, cu rădăcini în jocul lui Matei Millo, Nicolae Luchian, Mihai Galino.
Obiecte de patrimoniu aflate în colecțiile Muzeului Național al Literaturii Române Iași, ce fac parte dintr-o expoziție temporară intitulată sugestiv „Dincolo de scenă”, îl introduc pe vizitator în amintirile unei inspectoare teatrale și expun prietenia dintre Otilia Cazimir și actorii Teatrului Național din Iași.
„Le-am fost prietenă, ca să zic așa, artistică. În fața modestului meu birou, mobilat cu toate vechiturile de la recuzită, intrigile de culise rămâneau la ușă și intrau numai oamenii cu necazurile și bucuriile lor”.
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Otilia Cazimir a pornit în pribegie cu întreaga trupă, aproximativ 98 de actori, la Jimbolia, apoi Sibiu, războiul pustiind Moldova, frontul stabilindu-se aici, instituțiile evacuau oamenii și materialele lor. A urmat Marea Secetă din 1945, iar în 1946 s-au întors și au deschis stagiunea la Iași.
„O stagiune de experiență… ”
„Stagiunea 1946-1947 a fost, ca și celelalte stagiuni de la întoarcerea teatrului nostru din pribegie, o stagiune de experiență… au fost ezitări, au fost dibuiri, ca întotdeauna, dar s-a muncit enorm și s-a muncit în condiții materiale și morale demoralizatoare, s-a repetat și s-a jucat în frig. S-a suferit de foame. Actorul avea în fața lui un public dificil, inegal și capricios iar alături de el camarazi dificili, deprimați și capricioși, mizeria nu e tonică și nu îndeamnă la bunăvoință… iar lipsa de perspective luau, la Iași, proporții într-adevăr catastrofale”, nota Otilia Cazimir în „Oglinda Stagiunii 1946-1947 a Teatrului Național Iași”.
Albumul stagiunii 1946-1947, manuscris, cartonat a fost întocmit de I.R. Matache și oferă numeroase și prețioase detalii din lumea teatrului. Albumul se deschide cu planul sălii primului Teatru Național din țară (1894-1896), operă a arhitecților vienezi Hermann Helmer și Ferdinand Fellner, plan lucrat la zincografia N. Brăileanu din Iași, din care aflăm că sala cuprindea 1.003 locuri.
Directorul din acea perioadă a Teatrului Național Iași era prof. univ. dr. N.I. Popa, sunt enumerate numele celor ce făceau parte din comitete, începând cu Primarul Municipiului, Eduard Lăzărescu, apoi prof. univ. dr. Dan Bădărău, prof. univ. dr. V. Pavelcu, avocat Gh. Crețeanu, actorii Mărioara Davidoglu, Paul Varduca, Constantin Cadeschi.
Un alt tabel ne indică pe cei ce făceau parte din echipa lecturării materialelor, printre care, Mihai Codreanu, fost director, ce a dat prestanță repertoriului ieșean. Este afișată lista personalului Teatrului Național, funcția, anul intrării în teatru, categoria de salarizare, printre veterani figurând Miluță Gheorghiu, George Popa, Nicolae Șubă, Constantin Sava, Anny Braesky, Virginica Bălănescu, iar printre cei 98 de actori este și nepotul Otiliei Cazimir, Puiu Simionescu, de profesie jurist, ce avea să înfrunte pușcăriile comuniste.
15 premiere pe scena teatrului ieșean în stagiunea 1946-1947
O onoare i se făcea fostului director de scenă P.P. Petrone, reangajat în mod excepțional în anul 1946, apoi se oferă detalii despre premiere – 15, piesele cu cele mai multe repetiții, cu cele mai puține, sunt consemnate 42 de absențe nemotivate de la repetiții, se joacă O’Neill, Dostoievski, Molière, Cehov, Cocteau, dar și Constantin Negruzzi, Vasile Alecsandri, Matei Millo, Victor Ion Popa, G.M. Zamfirescu, Mihail Sebastian, Camil Petrescu, decorurile sunt lucrate de Theodor Kiriakoff, Ion Sava, se fac anumite concesii pentru elevi și muncitori, se reduce valoarea biletelor, prețurile variază în funcție de locuri și sezon, salariul unui actor ajungând în 1947 la 74.786.500 lei.
Se organizează evenimente, aniversări, 50 de ani de la inaugurarea clădirii Teatrului Național, este sărbătorit actorul Miluță Gheorghiu pentru 30 de ani de activitate teatrală, comemorat un an de la moartea lui Victor Ion Popa.
Anul a fost bogat în reprezentații – 169, 447 de repetiții, în medie 200 pe an, de actor. S-au făcut acte de ajutorare a instituțiilor de binefacere, fondurile adunate de la unele premiere fiind donate Crucii Roșii și C.A.R.S-ului.
Otilia Cazimir și Agatha Bârsescu
Dintre exponate, privește către vizitator Agatha Bârsescu (actriță de talie internațională, primă tragediană la Burgtheater din Viena, a jucat pe marile scene ale Europei, Americii), dintr-o fotografie lucrată în Atelierul Parcker, Iași, având autograf cu cerneală neagră către nepoata sa, căreia Otilia Cazimir îi închină un medalion elogios, după ce o condusese pe ultimul drum. Fusese aniversată în 1925 de către Colectivul Teatrului Național Iași, așa cum observăm într-o altă fotografie.
Pe Aglae Pruteanu, Otilia Cazimir o văzuse în copilărie, apoi în timpul liceului, fusese într-atât de impresionată de jocul actriței în Hamlet, încât a semnat un „Sonet” în revista „Teatru”, semnat cu pseudonimul Ofelia. Și ei îi consacră în revistele vremii pioase gânduri de recunoștință – „Pe lângă inteligența sa artistică, pe lângă glasul de maniere cu debit egal și susținut, pe lângă grația și feminitatea subtilă a făpturii și pe lângă temperamentul ei excepțional, Aglae Pruteanu a fost înzestrată și cu o figură deosebit de dulce și de flexibilă”.
Scrisoarea Otiliei Cazimir adresată Mărioarei Davidoglu
Margareta Baciu, o altă actriță celebră a Naționalului ieșean, este prezentă în expoziție, într-o acuarelă, caricatură tip portret, lucrată de Ion Sava, fost director de scenă, alături de autocaricatura actorului Constantin Ramadan. Este expusă o emoționantă epistolă a Aglaei Pruteanu ce o consola pe Anny Braesky în 1939, la decesul soțului acesteia, actorul Bruno Braesky.
Ecouri ale prieteniei răzbat și din scrisoarea Otiliei Cazimir adresată Mărioarei Davidoglu – „Dragă duduie Mărioara, îți trimit textul la care am lucrat ieri toată ziua și astă noapte până la 2, fără să izbutesc să-l termin. Fac tot ce pot ca să-l curăț de balastul vremii. Să mi-l mai dai să-l revăd încă o dată. Rolul matale e delicios. Vreau să-l pipărez însă pe ici pe colo, că-ți șade bine când spui lucruri în doi peri!”.
„După o noapte de beție”
O ipostază nostimă transpare dintr-o notație pe versoul unei fotografii de grup, în care apar Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Constantin Ramadan, Otilia Cazimir, N. Meicu, P. Petrone, Vasile Boldescu –„După o noapte de beție, în zorii zilei de 1 Mai 1922, București”.
O carte de intrare permanentă la Teatrul Național Iași și o adresă cu antet tipărit de la Ministerul Artelor, Direcțiunea Generală a Teatrelor din 2 octombrie 1946, purtând ștampila ministerului și semnăturile olografe ale directorului general N.D. Cocea și inspector general Petru Comarnescu, către Otilia Cazimir, precum și multe alte obiecte de patrimoniu invită publicul în culisele și viețile actorilor, scriitorilor, pe scurt, în mirajul teatrului.
Muzeul „Otilia Cazimir” Iași
Modestul imobil din Beilicul Iașilor, cartier patriarhal tutelat de bisericile Zlataust și Barnovschi, alese ctitorii domnești, a fost cumpărat de Gheorghe Gavrilescu, tatăl viitoarei scriitoare, în anul 1898, și a devenit casa în care Otilia Cazimir a trăit și a scris până în anul 1967. Cumpărat de la nepoții acesteia, imobilul a devenit muzeu la 10 iunie 1972. Cele două încăperi ale muzeului, camera de oaspeți și camera de lucru, evocă universul scriitoarei „de o distincție lilială” („Adevărul literar și artistic”, nr. 416/1928).
Locul central al camerei de oaspeți este ocupat de masa ovală din lemn, unde gazda își primea musafirii. În odaia de lucru stau alături volume de poezie și de proză în ediție princeps, masa de scris „cu fața de sticlă”, divanul, împodobit cu scoarțe tradiționale, un covor din lână în culori naturale și un scrin cu trei sertare – transformat în bibliotecă –, pe care sunt expuse fotografii cu George Topîrceanu, icoanele moștenite de la bunicul dinspre tată, preotul Gavril Casian, lucrări de artă plastică, semnate de Ion Mateescu, George Topîrceanu, Adina Paula Moscu, Petre Buzatov, Arsenie Dobrovici, obiecte vestimentare, diverse vase ornamentale și fotografii cu prieteni scriitori (Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu ș.a.).
Acest articol a fost publicat în numărul 255 al revistei „Historia”, disponibil în format digital pe platforma paydemic.
Foto: Muzeul Național al Literaturii Române Iași
Mai multe pentru tine...
