Conacul Negruzzi din lunca Prutului
„În mijlocul unei grădini ca din povești, cu întunecimi și luminișuri, cu Prutul care curge într-o coastă –, răsare dintre pomi o bătrână casă boierească (…) de-ți saltă, când o vezi, inima din loc. E așezarea lui Dinu Negruți…”1.
Conacul boieresc, care a fost inaugurat ca muzeu al familiei Negruzzi, la mijlocul anilor `90, datează de la începutul secolului al XIX-lea, din vremea în care, în 1807, Dinu Negruți, tatăl lui Constantin Negruzzi, a primit, la însoțirea cu Sofia Hermeziu, fiica lui Iordache Hermeziu și a Ecaterinei Negri, ca zestre, moșia Trifeștii Vechi (Hermeziu).
În acest conac au locuit mai multe generații din familia Negruzzi:
„Cum să te descriu, fericită viață de la țară, fără de griji? Cât e de frumoasă plimbarea în grădină, cât e de plăcută baia în minunatul Prut, călăritul pe câmpul pe care-l poți numi al tău. Cât de frumos și de nevinovat e să te joci cu copiii, să stai în familie când se citește ceva, când se spun basme sau seara când se joacă jocuri de societate. Și mesele frugale, dar deloc necopioase” 2, mărturisea Iacob Negruzzi (1842-1932), fiul primului nostru mare prozator modern, Constantin Negruzzi (1808-1868).
„Precum credincioșii din vechime se duceau la Meca, tot așa el venea în fiece vacanță de vară la conacul părintesc, spre a retrăi frumoasele vremuri de altădată. Acolo, în istoricul conac de la Trifeștii Vechi, el trăia clipe senine în amintirea unui trecut ce îi prelungise bătrânețile, înconjurat fiind de iubirea și respectul nepoților și strănepoților săi. Acolo, în biblioteca părintească, el răsfoia cărți vechi, hrisoave domnești, documente și răvașe, retrăind momente solemne ce-i înviorau sufletul”3.
Conacul de la Hermeziu face parte dintr-un ansamblu de ctitorii
Negruzziștii, se știe, au fost și mari iubitori de muzică și teatru:
„În seara reprezentației, curtea casei boierești era plină de trăsuri, căci fuseseră invitate o mulțime de persoane de la Iași și de la alte moșii. (…) Spectatori, orchestră, actori, începură toți să râdă cu hohote nemaipomenite. O mătușă a mea, cucoana Sofia Carp, venită anume de la moșia sa, Țigănașii, avea darul de a râde așa tare, încât tremura casa, iar un alt spectator, Iancu Cațichi, venit din Iași, avea un râs bolnăvicios: când îl apuca, nu se mai putea opri. Era o casă veselă acea din Trifeștii Vechi, dar atâta râs nu se mai auzise într-însa niciodată. (…) Pentru cina ce urmă se întinsese o masă lungă în grădina luminată cu lanterne venețiene și veselia se prelungi până noaptea târziu”4.
Conacul boieresc de la Hermeziu, ridicat între anii 1810 și 1811, face parte dintr-un ansamblu de ctitorii: biserica Sf. Împărați Constantin și Elena, construită în anul căsătoriei lui Constantin Negruzzi cu Maria Gane (sfințită la 31 august 1839), școala (construită de Iacob Negruzzi în 1870, vizitată de revizorul școlar Mihai Eminescu, în 1875), localul vechii primării și „conacul mic”, ridicat de generalul Mihai L. Negruzzi (1873-1958), peste drum de „conacul bătrânilor”.
„Am intrat în casă. Pe vremea copilăriei mele era o casă de locuit, acum este muzeu. E foarte bine că-i așa și este bine gândit și realizat. Adică este, cum să vă spun, bunii mei, plină de suflet. Fiecare colțișor este aranjat cu migală, cu trudă, cu inteligență, astfel că oricare om care intră în muzeu va ști că oamenii care au locuit aievea aici au știut a scrie, a gândi, a se desfăta cu muzică, a ceti și iar a scrie…”5, epiloga Irina Fotiade (1927-2006), stră-strănepoata lui Constantin Negruzzi.
Muzeul „Constantin Negruzzi” Hermeziu
Conacul boieresc de la Hermeziu (comuna Trifești, județul Iași), inaugurat ca muzeu al familiei Negruzzi la 7 octombrie 1995, datează de la începutul secolului al XIX-lea. Distrus, în mare parte, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, după anul 1949, conacul a avut mai multe destinații: sediul unei gospodării agricole colective, adăpostind un depozit de cartofi, o clocitoare și, apoi, o grădiniță pentru copii.
În data de 22 septembrie 1968, în contextul comemorării UNESCO a lui Constantin Negruzzi (1868-1968) – 100 de ani de la moarte, în conacul familiei a fost inaugurată o expoziție muzeală, cu obiecte de etnografie, istorie și arheologie, în prezența oficialităților județene și locale, dar și a urmașilor (Leon M. Negruzzi, Suzana Grant, Maria-Marta Konya și Dana Konya-Negruzzi).
După 1990, conacul a fost transformat într-un adevărat muzeu dedicat familiei Negruzzi, în care vizitatorii pot admira bunuri de patrimoniu care au aparținut membrilor familiei (piese de mobilier, obiecte personale, manuscrise, fotografii, cărți ș.a.), precum și piese ce reconstituie atmosfera originală a conacului, expuse în cele patru camere memoriale ale muzeului: salonul de muzică și teatru, sufrageria, dormitorul și biblioteca-birou, și în holul acestuia, unde se află o expoziție foto-documentară.
Articolul a fost publicat în numărul 251 al revistei Historia, disponibil în format digital pe platforma paydemic.
Foto: Muzeul Național al Literaturii Române Iași
Note:
1 C. Gane, Pe aripa vremei, București, 1923, p. 123.
2 Iacob Negruzzi, Jurnal. Traducere din limba germană de Horst Fassel. Note de Dan Mănucă și Horst Fassel. Prefață de Dan Mănucă. Ediție necenzurată, Iași, 2014, p. 164.
3 C. Săteanu, Figuri din „Junimea”, Iași, 2016, p. 65.
4 Iacob Negruzzi, Din copilărie. Aduceri aminte și impresiuni, în Scrieri alese. Ediție îngrijită de Corneliu Simionescu, București, 1970, p. 268-269. Piesa jucată în acea seară, la Hermeziu, a fost Creditorii de Vasile Alecsandri (ibidem, p. 266).
5 Irina Fotiade, Scrisoare către strămoșii mei, în „Dacia literară”. Serie nouă, anul X, nr. 1(32), Iași, 1999, p. 9.
Mai multe pentru tine...
