Obiceiuri, datini, superstiţii de Ziua Sfântului Andrei
Data de 30 noiembrie este cunoscută la români drept ziua Sfântului Andrei, o zi încărcată de simbolistică, superstiţii şi datini. Se spune că Sfântul Andrei este ocrotitorul românilor deoarece el este cel care a creştinat poporul român după ce a poposit în Dobrogea. Prima Biserică creştină de pe teritoriul ţării noastre şi primii preoţi ortodoxi poartă marca Sfântului Andrei, produs direct al acţiunilor acestuia. Pe lângă această semnificaţie, în conştiinţa românească dăinuie o serie de superstiţii, obiceiuri, unele explicabile, altele nu.
Obiceiurile şi datinile româneşti care învăluie această zi sunt numeroase şi au farmecul lor. Ziua de Sfântul Andrei generează atât bucurie, cât şi frică în rândurile românilor din pricina credinţei în strigoi şi moroi. Aceste obiceiuri şi superstiţii diferã şi în funcţie de zona geograficã, dar simbolistica este cam aceeaşi. Oamenii vizau belşugul, casãtoria, protecţia de elemente malefice şi cãutau un salvator în Sfântul Andrei.
Interesant este faptul cã românii îşi sãrbãtoresc patronul spiritual pe 30 noiembrie, iar ziua naţionalã, 1 decembrie, ziua unirii tuturor provinciilor româneşti, este imediat urmãtoarea. Cele douã componente, spiritualul şi istoricul se alãturã pentru a fi comemorate. Este o perioadã cu o mare încãrcãturã simbolicã.
O explicaţie pentru existenţa obiceiurilor păgâne într-o zi de mare sărbătoare creştină este faptul că ziua de celebrare a Sfântului Andrei s-a suprapus zilei de celebrare a unei importante divinităţi dacice, personificare a lupului. Românii sunt creativi şi, desigur, au îmbogăţit această zi cu preziceri ale viitorului în dragoste şi ale prosperităţii.
Citeşte mai mult pe:http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/sfantul-andrei-i-legendele-dacice.
Data de 30 noiembrie reprezintã şi ultima zi de toamnã din an, iar multitudinea de superstiţii şi obiceiuri marcheazã începutul iernii, încetinirea ciclului naturii, şi, implicit, momentul în care hotarul dintre viaţã şi moarte este extrem de fragil. Aceasta ar putea fi o altã explicaţie a faptului cã românii considerã noaptea de Sfântul Andrei momentul în care lumea celor vii se întrepãtrunde cu cea a spiritelor.
În noaptea de 29/30 noiembrie se crede că îşi fac apariţia strogoii şi moroii, duhuri rele, iar oamenii apelează la puterile magice ale usturoiului pentru a fi protejaţi. Uşile, ferestrele, grajdurile sunt unse cu usturoi, oamenii manâncă usturoi sau chiar se ung pe corp cu el pentru a nu fi atacaţi de aceste creaturi nefaste. Aceste obiceiuri pãgâne sunt menite a asigura protecţieoamenilor, animalelor şi gospodãriilor. Se crede ca în această noapte "umblă strigoii" să fure "mana vacilor", "minţile oamenilor" şi "rodul livezilor". Maleficul se îmbinã cu beneficul, dar binele învinge din nou.
Ritualurile de dragoste nu lipsesc, iar fetele care vor să-şi vadă în vis “ursitul”, îşi pun busuioc sau 41 de boabe de grâu sub pernă în noaptea de 29 spre 30 noiembrie. Acestea trebuie să recite şi un descântec înainte de a adormi:„Voi, 41 de fire de grâu, / Eu voi adormi/ Şi voi hodini/ Dar eu mă rog lui Dumnezeu/ Să-mi trimită îngerul meu, / Cel ce mi-e dat de Dumnezeu".Un alt obicei este acela al prevestirilor meteo. Se spune cã dacã este cer senin şi lunã plinã, iarna va fi blândã, dar dacã cerul este întunecat, atunci se prevesteşte o iarnã grea.
Sfântul Andrei este o sărbătoare frumoasă, complexă, peste care s-a suprapus marea ofertă a creştinismului. Românii serbează în funcţie de obiceiurile locului şi cum ştiu ei mai bine. Aceste superstiţii sunt pãstrate cu precãdere în mediul rural, doar anumite sate menţinând tradiţiile din moşi strãmoşi. Odatã cu globalizarea românii au dat obiceiurile din noaptea Sfântului Andrei pe cele ale catolicilor din noaptea de Halloween, 31 octombrie. În mediul urban au rãmas petrecerile, ziua onomasticã fiind un bun prilej de bucurie.
