Alexandru Ioan Cuza, fotografiat de Jean-Marie Alophe, Paris, 1859

O Lege pentru întărirea Puterii lui Cuza. „La noi revoluția trebuie să plece de sus”

Printre alte legi impuse de Cuza prin Lovitura de stat din 2 mai 1864 se numără şi Legea electorală, decisă de Domnitor şi impusă naţiunii.

Documentul apare în Monitorul Oficial din 8 iulie 1864, alături de alte acte ale Loviturii de stat. Graţie Legii, se mărea urieşeşte baza electorală a ţării. De la cei 5002 de cetăţeni care participau la alegerea Camerei Deputaţilor, în virtutea Convenţiei de la Paris, se ajungea acum la 754.148.

Mulţi istorici sînt de acord că Reforma electorală intra în conflict cu viaţa. Incredibila lărgire a bazei electoratului convoca la urne şi cetăţeni lipsiţi de o minimă pregătire politică, pradă uşoară demagogiei politicieneşti.

A. D. Xenopol surprinde în Istoria sa ambiţiile lui Cuza de dincolo de aparenta grijă pentru democratizarea ţării:

Domnul, pentru a-şi întări autoritatea, lărgeşte cercul electoral. Pe cînd în alte ţări se făceau revoluţii din partea poporului pentru a dobîndi această lărgire, la noi revoluţia trebuie să plece de sus, pentru a întări prin ea puterea ocîrmuirii“.

Noua Lege electorală e baza pe care se ţin în vara şi toamna lui 1864 alegeri municipale judeţene şi parlamentare.

Regimul repurtează o victorie zdrobitoare. Încă premier, Kogălniceanu îşi demonstrează virtuțiile antidemocratice. Atmosfera scrutinului municipal e dezvăluită de telegrama trimisă lui Cuza de Kogălniceanu în dimineaţa lui 27 iulie 1864, despre bătălia de la Bucureşti, oraş, ca şi azi, opoziţionist pînă în depărtarea mahalalelor.

Premierul îi scrie Domnitorului despre:

Lupta teribilă, din cauza trădării preoţilor, absenţa funcţionarilor civili şi militari şi a indolenţei, poate chiar a trădării a doi comisari de poliţie“.

Textul nu mai are nevoie de nici un comentariu. Cel rămas în Istorie ca progresistul absolut tratează drept trădare strădaniile unor funcţionari de a asigura un scrutin corect!

Kogălniceanu e, totuşi, optimist:

Totuşi, am temei să cred că marea majoritate a consiliului comunal din Bucureşti va fi compusă din oamenii devotaţi guvernului“.

A avut gură de aur! Consiliul comunal numără o minoritate din Opoziţie.

Doi reprezentanţi ai Opoziţiei – Nicolae Golescu şi D. Thetorian, ajutori de primar, sînt înlocuiţi, la 5 septembrie 1864, cu alţi consilieri, de-ai puterei.

Mai multe pentru tine...