Nae Ionescu: „Societatea românească prezintă tendința statornică înspre o eludare a legii”

„Societatea românească prezintă tendința statornică înspre o eludare a legii; însoțea o sustragere de sub imperativele vieții publice; înspre o opoziție categorică a individului față de colectivitate”.

Nu, aceste rînduri nu sînt desprinse dintr-un editorial publicat în România acestor zile. Ele au fost scrise și tipărite în urmă cu cîteva decenii. Autorul lor, celebrul jurnalist Nae Ionescu, le aducea drept argument pentru suprimarea măsurii de pînă atunci prin care bacalaureații și absolvenții de școli secundare făceau milităria cu termen redus.

Lipsa de simț civic al românilor era unul din argumentele pe care Nae Ionescu pleda, în articolul „T.T.R.” din „Cuvîntul”, 4 decembrie 1926, pentru ca tinerii școliți să facă armata ca și ceilalți. El credea că prin constrîngerile cazarmei, prin obligativitatea traiului în colectiv, puiandrul românesc se va forma ca un copac solid în plan civic.

Nu sînt singurele considerații ale marelui gazetar ce ar putea fi iscălite fără nici o reținere și azi. În 4 iunie 1929, sub titlul „Tot despre finanțe și politică”, Nae Ionescu observa în „Cuvîntul”:

„Îmbogățiții noștri sînt numai de cele mai rareori industriași. Cei mai mulți provin astăzi din comerț”.

De absența unor programe limpezi, despărțind între ele partidele, se plîng toți analiștii momentul actual. Formațiunile noastre politice, observă autorii unei lucrări tipărite la Editura Tehnică în 1995, sub titlul Sistemul politic românesc – un sistem entropic?, s-au format strîmb, de sus în jos, adică pornind de la ambițiile unor lideri de a-și avea partidulețul lor și nu de la aspirațiile unui grup social:

„Aproape toate partidele din România sînt produsul efervescenței revoluționare, creații ad-hoc, bazate pe anturajul liderilor politici și numai în mică măsură pe relația normală grup social – partid politic. În fapt, procesul a fost răsturnat, grupul politic devenind antecedent celui social”.

De aici o aiureală comică pe scena noastră politică. Partidele sînt greu de identificat după programele lor. Puncte fundamentale sînt furate reciproc. Întîlnim teze de Stînga la formațiuni ce se declară de Dreapta, și invers.

Cum multe partide își schimbă programul de la o zi la alta, mai ceva decît buletinul meteorologic. Asta ca să nu mai spunem că între gesturile curente și programele-temelie nu e deseori nici o legătură.

E o noutate această vălmășeală în arena noastră politică? Firește că nu. Nae Ionescu semnala fenomenul încă de acum șapte decenii. Într-unul din episoadele serialului „Criza partidelor politice”, el nota în „Cuvîntul” din 31 iulie 1930:

„Nu există programe proprii fiecărui partid. Partidele noastre politice trăiesc într-o anarhie programatică de nedescris: Partidul Liberal legiferează în cadrele mentalității și sistemei socialiste; Partidul Național-Țărănesc își însușește punctul de vedere al burgheziei liberale; iar Partidul Poporului înscrie pe steag: muncă, legalitate, care pot constitui o metodă formală, dar nu și un program substanțial de guvernare.

Așa fiind, ceea ce poate aștepta țara de la aceste așa-zise partide este cel mult o capacitate tehnică oportunistă de guvernare, și nu diferențieri sistematice, programatice în opera de gospodărire a statului”.