Povestea nefericitei soţii a lui Nae Ionescu: „Pentru el sunt un câine credincios, înţelegător, căruia i se pot spune anumite lucruri, dar un câine“

Elena-Margareta Fotino a fost singura soţie a filosofului Nae Ionescu. S-au căsătorit pe vremea când erau studenţi şi s-au despărţit două decenii mai târziu, fără a oficializa separarea printr-un divorţ. Nefericita soţie a cuceritorului filosof care a avut mai multe relaţii extraconjugale, celebre în epocă, l-a iubit până la finalul vieţii.

Elena-Margareta Fotino şi Nae Ionescu s-au cunoscut în 1911, pe vremea când erau studenţi. Ea studia la Facultatea de Litere şi Filosofie şi urma, în paralel, cursuri la Academia de Muzică şi Artă Dramatică. Nae Ionescu era un student anonim care aspira la o bursă de studii în Germania şi se confrunta cu probleme financiare.

La absolvirea facultăţii, în 1912, Nae Ionescu capătă o bursă de doctorat la Göttingen. Pleacă în Germania un an şi în tot acest timp cei doi întreţin o corespondenţă în care trec de la prietenie la amor. Filosoful revine în ţară pentru a-şi satisface stagiul militar şi relaţia dintre cei doi începe să se îndrepte către mariaj. Se căsătoresc în anul 1915 la Bucureşti. Revenit în Germania pentru continuarea studiilor Nae Ionescu o ia cu el şi pe Elena. Rămân în străinătate trei ani, dintre care unul despărţiţi, în perioada în care Nae Ionescu este prizonier de război în lagărul de la Celle-Schloss.

Elena Ionescu i-a dăruit filosofului doi copii. Primul său fiu, Radu, s-a născut în perioada în care Nae Ionescu era  în lagăr, la începutul anului 1917. Anul următor, vine pe lume al doilea fiu, Răzvan.  În 1919, la doar patru ani de la căsătorie, Elena Ionescu se considera o soţie nefericită. Însemnările din jurnalul ţinut în perioada în care cei doi au convieţuit în Germania sunt confesiunile unei neveste care se considera ”animalul de companie al soţului”.

”Pentru el sunt un câine credincios, chiar un câine înţelegător, căruia i se pot spune anumite lucruri, dar un câine! Şi, ciudat, m-am obicinuit cu gândul acesta şi situaţia mea, care în alte împrejurări mi s ar fi părut nespus de înjositoare, nu mă înspăimântă deloc. Simt în mine o forţă supraomenească, care-mi dă puterea de a mă ridica deasupra tuturor gândurilor pe cari şi le fac sau nu şi le fac ceilalţi oameni despre mine” , scria soţia filosofului la începuturile căsniciei. 

Revenit în ţară, Nae Ionescu îşi începe cariera universitară care îi aduce nu numai faima de filosof, ci şi pe cea de mare cuceritor în jurul căruia roiau doamele cu pretenţii intelectuale. Lucia Popovici-Lupa, Maruca Cantacuzino şi Cella Delavrancea sunt doar trei dintre doamnele cu care filosoful s-a avântat în relaţii extraconjugale. Aventurile soţului n-au făcut decât să sporească nefericirea doamnei Ionescu.

Aventura cu Măruca Cantacuzino

Relaţia cu Maruca Cantacuzino, soţia celebrului George Enescu, a fost deliciul bârfelor în epocă. Rămasă văduvă după moartea soţului său Mihai Cantacuzino, Măruca, care avusese o idilă cu Enescu, face o pasiune nebunească pentru filosoful care era cu 13 ani mai tânăr şi avea acasă o soţie şi doi copii. Relaţia celor doi a durat aproape şapte ani, timp în care Măruca a sperat ca filosoful să divorţeze şi să o ia de nevastă. Când Nae Ionescu a decis să pună punct relaţiei, Măruca Cantacuzino a avut o tentativă de sinucidere. Şi-a dat foc şi s-a automutilat. Cel care i-a fost alături, a salvat-o şi a luat-o de nevastă a fost compozitorul George Enescu. 

”Îl iubesc, îl iubesc cu o dragoste neţărmurită”

În 1930, Nae şi Elena Ionescu se despart, fără să divorţeze. Vor rămâne separaţi până la finalul vieţii filosofului. Cea care i-a stat alături două decenii şi i-a suportat indifidelităţile va continua să-l iubească pe Nae Ionescu.

În 1937, la şapte ani de la despărţire, Elena îşi declara în jurnal dragostea faţă de fostul partener. ”Îl iubesc, îl iubesc cu o dragoste neţărmurită, îl iubesc cu o durere adâncă şi totuşi dulce. Sentimentul acesta îmi face viaţa suportabilă, de la el îmi vine o lumină inexplicabilă, o lumină care mă încălzeşte. Şi totuşi, spun tuturor că nu l iubesc. Vorbele mele sunt singurul meu scut de apărare. Când spun: «Nu-l iubesc şi nu l-am iubit niciodată cu adevărat, eram prea tânără când soarta mi l-a scos în cale ca să ştiu dacă iubesc sau nu» şi văd că ceilalţi cred lucrul acesta am impresia aproape că-l cred şi eu. Dar adevărul, adevărul e numai al meu; dragostea mea pentru el e numai a mea. Nimeni n-o ştie, nimeni n-o bănuieşte. Acesta e singurul lucru care mi aparţine numai mie personal. E o iluzie, e o poveste, e o irealitate, dar e a mea şi numai a mea”, este una dintre însemnările Elenei Ionescu din jurnalul publicat post-mortem ”Jurnal cu şi fără Nae Ionescu”.

La moartea lui Nae Ionescu

Nae Ionescu a murit pe 15 martie 1940, la vila sa din Băneasa, din cauza unei boli de inimă. Cella Delavrancea, femeia cu care avea o relaţie de câţiva ani, i-a fost alături în momentul decesului.

La moartea filosofului, fosta soţie nefericită nota în jurnal:  „A murit Nae. A murit, a murit… E oare cu putinţă? Sunt complet năucită! Cum pot eu să înţeleg un asemenea lucru? Nae mort, Nae pământ? El, care a fost numai spirit, numai inteligenţă şi strălucire? E cu putinţă, Doamne, e cu putinţă aşa ceva? Odată cu el se năruie tot ce a clădit cu talentul lui de 20 de ani încoace. N-a scris mai nimic şi nu rămâne pentru mai târziu mai nimic de pe urma lui; şi totuşi, a fost omul a cărui spiritualitate a avut un efect covârşitor asupra întregei ţări. Nae, Nae, cum e cu putinţă ca tu să nu mai fii? Niciodată n-o să mai vorbesc cu tine? Niciodată n - să te mai văd? Niciodată, niciodată. Tu să mori şi eu să rămân aici? Nu, Nae, nu. Nu tu ai murit azi, ci eu. Tinereţea mea, viaţa mea toată se stinge azi. Toate iluziile mele şi toate visurile mele au murit azi, fiindcă eu nu am trăit decât pentru tine şi pentru copilaşii noştri. Ce se vor face ei fără tine? Sunt amândoi distruşi de durere”.

"Doamne, îndură-te!”

Viaţa Elenei Ionescu a continuat să stea sub semnul nefericirii şi după moartea lui Nae. I-a supravieţuit fostului soţ aproape trei decenii. A murit în 1971, cu gândul că eternitatea îi va aduce regăsirea celui pe care l-a iubit toată viaţa. "Doamne, îndură-te! Ce plăcere poţi găsi în a chinui un om care nu mai face două parale? N-a mai rămas nimic bun în mine. Sînt adînc obosită, sînt şi bătrînă, îndură-te odată, îndură-te şi aruncă-mă în abis ca pe o jucărie stricată, striveşte-mă ca pe o gînganie fără importanţă, dar striveşte-mă complet şi prefă-mă din nou în pămînt, ca să se isprăvească odată! Mă pedepseşti zilnic, de dimineaţă pînă seara. De ce, Doamne? Sînt tare obosită. Fă să adorm definitiv în noaptea asta. Îndură-te, îndură-te, îndură-te!", scria văduva lui Nae Ionescu în jurnal, cu ceva vreme înainte să moară.

Credit foto: brailachirei.files.wordpress.com