Minciuni și falsuri despre problemele economice interbelice

Perioada interbelică a adus o dezvoltare industrială deosebită pentru că statele și patronii profitau de capacitățile construite în vreme de război. Conducătorii politici dirijau fonduri imense spre noi și noi întreprinderi care să sporească volumul de mărfuri de pe piețe. Capitalul circula rapid și iriga orice loc în care existau șanse să fie profituri mari. Resursele subsolului erau exploatate fără milă pentru atingerea obiectivelor capitaliste sau comuniste.

Uniunea Sovietică era un model ce lua ochii economiștilor celebri prin înmulțirea coșurilor fumegânde. Era ca un vapor imens ce înfrunta valurile tulburi în anii de criză. Chiar s-a pus întrebarea dacă economia planificată riguros dintr-un centru de putere nu este singura soluție pentru rezolvarea problemelor societății.

Cărțile de istorie s-au umplut de interpretări despre nenorocirile economice declanșate după prăbușirea bursei din New York din octombrie 1929 și se zice că s-ar fi ales praful de nivelul de trai al oamenilor. Liderii lumii au încercat să oprească un adevărat tsunami planetar, dar n-au reușit și a ieșit din marasmul economic un nou război mondial. Nu te poți pune cu fenomenele având o astfel de anvergură.

Oare chiar să fi fost adevărat că nenorocirea a fost legată de o proastă funcționare a sistemului economic capitalist sau au fost alte cauze reale? Dacă au scris aceste interpretări savanți renumiți, trebuie să credem și să transmitem mai departe datele despre catastrofa din anii 1929 – 1933, extinsă până în 1939 pentru anumite regiuni.

Repetiția ce durează de decenii trebuie să ne dea gândit, să fie suspectă. Dacă liderii lumii interbelice se ocupau și cu altceva în timp ce lansau povești frumoase mulțimilor? Datele publicate până astăzi arată că a fost o crimă ceea ce se pregătea în fabricile ridicate prin truda maselor lipsite de salarii și de bunuri. Se scrie că în iunie 1941 Uniunea Sovietică dispunea de 170.000 de puști-mitraliere și toate au fost asamblate după 1927. Se adăugau 76.000 de mitraliere de diferite tipuri și acestea erau tot noi, cele mai vechi putând fi doar material de instrucție sau documentar prin unități.

Nu se poate spune că uzinele lagărului comunist au șomat și au avut comenzi din belșug. Aceasta era doar tehnica trimisă diviziilor Armatei Roșii, dar tehnică automată se afla și la diviziile poliției politice. Este interesant de observat că poliția secretă era o adevărată armată a regimului totalitar și dispunea de guri de foc din belșug. Alte arme automate au fost livrate în Spania și China. N-au fost incluse în calcule cele aflate în dotarea tancurilor.

Aceste arme automate însemnau un consum mare de materiale strategice de calitate și de energie, dar mult mai scumpe erau munițiile pregătite pentru antrenamente și pentru ostilități. Se înțelege de ce toate statele căutau surse de metale. Fierul, manganul, cromul, nichelul, plumbul și cuprul erau exploatate indiferent de costuri.

Uniunea Sovietică a rezolvat cel mai ușor problema creșterii cantităților la niște prețuri reduse: au fost înființate lagăre de concentrare în apropierea minelor. Așa au apărut centrele de exterminare prin muncă de la Vorkuta, Norilsk și Kolîma. Deținuții erau o capacitate de producție ușor de înlocuit și care nu implica prea multă întreținere. Economia sovietică a fost ridicată pe munți de oase și suferință.

Armele automate sovietice foloseau un cartuș de încredere, verificat în prima conflagrație mondială. Aceasta era strategia clasică a sistemului stalinist, adică era ales un produs militar bun și care se putea produce în cantități industriale cu costuri reduse. Modelul ales a fost cartușul pentru pușca Mosin – Nagant de calibrul 7,62x54 mm. Acesta avea o masă mică la scara istoriei, doar 24,3 g, dar fiecare armă avea încărcătoare specifice.

Pușca-mitralieră era dotată cu un încărcător cu 47 de cartușe, ceea ce înseamnă că industria a trebuit să găsească materii prime pentru 7.990.000 de cartușe, ceea ce însemna o masă de 194,157 t sau un tren cu 20 de vagoane clasice. Mitralierele erau și mai înfometate de gloanțe și numai o bandă avea 250 de cartușe. Se subînțelege că militarii Armatei Roșii primeau multe trenuri cu muniții în timp ce uzinele mecanice prelucrau stocurile de metale și substanțe explozibile pentru noi rezerve de armament.

Adevărul este că marea putere comunistă s-a pregătit foarte serios de război la un nivel planetar începând din 1927 și era absolut normal să nu fie un nivel de trai ridicat, chiar să apară o foamete mergând până la exterminarea populației din regiuni întregi, situație întâlnită în anii 1932 – 1933. Este interesant că nenorocirea numită Holodomor a dus la exterminarea populației din Ucraina, un grânar al planetei. Produse agricole au fost, dar statul sovietic a exportat alimentele pentru a importa tehnică industrială și militară pentru a putea să dispună de arme peste nivelul celor existente în dotarea lumii capitaliste.

Crizele economice sunt provocate de ideile celor aflați la probleme și care își ascund incompetența prin manevre politice ce duc la războaie. Secretul de stat poate să ascundă pentru decenii orice inepție.

_{Foto: Wikimedia Commons}