Călugări în bucătăria mănăstirii, pregătind mâncare în Postul Paștelui. Ilustrație de sec. XIX (@ Ghetty Images)

Meniul călugărilor din Evul Mediu

📁 Istorie culinară
Autor: Alexandru Zaharia

Așa cum aflăm din orice enciclopedie, mâncarea a avut un loc important în mănăstirile medievale, din mai multe motive. În primul rând, pentru că promova viața. Sfântul Benedict condamnase posturile și alte austerități care îi împiedicau pe călugări să-și îndeplinească îndatoririle spirituale. În al doilea rând, mănăstirile, ca instituții sociale și spirituale centrale, aveau responsabilitatea de a oferi hrană călătorilor și săracilor.

Pe de altă parte, mâncarea și lăcomia erau simboluri ale preocupărilor lumești pe care călugării trebuiau să le evite. În timpul postului, ei nu aveau voie să consume carne, având un meniu pe bază de pește, legume, brânză și cereale. În afara postului, carnea era consumată destul de des, iar pâinea se mânca la fiecare masă. Surplusul de alimente era împărțit săracilor. Regula benedictină prevedea ca la fiecare masă să fie servite două feluri de mâncare gătite, pe lângă pâine, brânză, fructe de sezon și băuturi.

Călugării de la mănăstirile benedictine Dunfermline și Iona (din Marea Britanie) au urmat preceptele din Regula Sfântului Benedict. Cartea de porunci scrisă în 516 de către călugărul creștin conține numeroase reguli legate de alimente, inclusiv limitarea consumului de carne.

Capitolele 39 și 40 menționează că monahii se pot bucura de două mese pe zi, cu câte două feluri de mâncare gătite. Fiecărui călugăr i se permitea consumul a nu mai mult de un kilogram de pâine, împreună cu un sfert de litru de vin. Călugărilor le era interzis să mănânce carnea mamiferelor, dar aceștia puteau consuma carne de pasăre și pește.

Ieftină și ușor de produs, pâinea a fost sursa principală de calorii pentru oamenii Evului Mediu, inclusiv pentru călugări. Însă nu pentru toată lumea rația conținea același tip de pâine. Cerealele folosite pentru făină variau în funcție de statutul individului. Membrii înalți ai comunității religioase, cum ar fi stareții, mâncau pâine de calitate superioară, mai scumpă, produsă din făină mai fină.

Sfântul Benedict și regulile alimentare

Sfântul Benedict (@ Ghetty Images)

Benedict din Nursia a fost un nobil roman care, în jurul anului 500 d.Hr., a ales să părăsească cetatea Romei și să se închine lui Hristos. Popularitatea sa a crescut și și-a întemeiat propria mănăstire, pe dealul Monte Cassino, unde a terminat de redactat celebra lucrare Regula Sfântului Benedict (Regula Sancti Benedicti), un set de precepte care a modelat aproape fiecare aspect al vieții monahale.

Sfântul Benedict nu a aprobat bunurile personale și a prescris câte ore trebuie să doarmă un călugăr. În plus, a reglementat ce trebuie să mănânce călugării și în ce cantitate. Consumul de carne de la animale cu patru picioare era interzis. Monahii ar fi trebuit să mănânce o dată pe zi iarna și să aibă o a doua masă mai ușoară vara, când zilele erau mai lungi. El credea că o dietă bogată inflama simțurile, incita lăcomia și poftele și că un călugăr sătul era somnoros, incapabil de a se ruga ore întregi.

Sfântului Benedict îi plăceau pâinea neagră, verdețurile și legumele.

Călugării cistercieni nu aveau voie să vorbească în timpul mesei

Ordinul Cistercian (ordin călugăresc catolic) și-a stabilit prima mănăstire scoțiană la Melrose Abbey în 1136. Cistercienii au urmat, de asemenea, Regula Sfântului Benedict, dar au folosit o versiune mai strictă decât benedictinii, mâncând mai ales alimente pe bază de plante. Se făceau excepții doar pentru bolnavi, cărora li se dădea carne, sau în zilele de sărbătoare, când aveau voie să mănâce pește și ouă.

Munca era cheia modului de viață cistercian. Călugării și frații mireni de la mănăstirile cisterciene scoțiene precum Glenluce, Dundrennan, Deer și Sweetheart cultivau hrana în apropierea mănăstirii lor. Alimentele tipice cultivate în Scoția în perioada medievală erau varza, napii, morcovii, mazărea, ceapa și fasolea. Ierburile aromatice erau importante atât pentru uz culinar, cât și pentru uz medicinal. În schimb, multe condimente, inclusiv ardeiul iute, aveau prețuri prohibitive, fiind considerate un lux.

Regina Elisabeta a II-a în vizită la mănăstirea scoţiană Melrose Abbey. Aici este îngropată inima lui Robert Bruce, rege al Scoției între 1306 și 1329 (@ Ghetty Images)
Regina Elisabeta a II-a în vizită la mănăstirea scoţiană Melrose Abbey (@ Ghetty Images)

„Când calamitatea unei foamete mortale a amenințat o mulțime de oameni săraci, socotiți în număr de patru mii, s-au adunat la Melrose și și-au ridicat colibe și corturi pe câmpurile și pădurile din jurul mănăstirii pe o distanță de două mile”, se pomenește în marea cronică a istoriei scoțiene a lui Walter Bower, Scotichronicon. Chiar și în afara mănăstirilor, biserica limita consumul de carne. Multe zile ale anului erau de post, în care consumul de carne nu era permis.

Orele de masă cisterciene erau și ele strict reglementate. Conform regulilor benedictine era stabilit clar când, ce și cum trebuie să mănânci. În lunile aglomerate de vară, erau două mese pe zi, una la prânz și una seara. Excepțiile erau miercurea și vinerea, zilele tradiționale de post, în care se consuma o singură masă. În Postul Mare, călugării luau doar masa de seară.

Rația zilnică de terci și pâine înmuiată în bere

Mesele cisterciene conțineau foarte puțină carne și niciun fel de grăsime. Erau servite mâncăruri simple din legume, terci și leguminoase. În plus, fiecare călugăr primea o jumătate de kilogram de pâine de secară și o jumătate de litru de vin, amestecat cu apă. Pe lângă pâine, fructele erau incluse aproape zilnic în meniu, provenite din grădinile propriei mănăstirii. Peștele proaspăt era un adevărat răsfăț, fiind consumat doar în zilele Sfinților. La ocazii speciale se serveau ouă și alte delicatese.

Călugării trăiau în principal cu o supă groasă, asemănătoare terciului, gătită fără grăsime. Deși proaspătă, pâinea călugărului era aspră la gust și tare. Li se permitea, totuși, să o înmoaie în bere, considerată o sursă importantă de energie și nutrienți. Ca legume erau consumate prazul, mazărea, fasolea și varza. Călugării stăteau unul lângă altul la o masă lungă, iar comunicarea era interzisă. Cei care încălcau regula riscau să fie pedepsiți. În timpul mesei, un călugăr citea de la amvon texte din Biblie sau din alte scrieri teologice. După ce mâncau, călugării mergeau la biserică pentru o rugăciune de mulțumire.

Dieta călugărilor din ordinul CARTUSIAN 

Pentru Ordinul cartusian (nume luat de la muntele Chartreuse, situat la nord de Grenoble, Franța), fondat în 1084 de sfântul Bruno și șase însoțitori, mesele erau luate în singurătate, în chilii. Excepție făceau zilele de duminică, sfintele sărbători și zilele când călugării erau înmormântați.

Călugării cartusieni nu consumau carne sau păsări de curte, o regulă care era impusă atât oaspeților, cât și lor înșiși. Dieta era în mare parte vegetariană, cu excepția peștelui, iar în Anglia mesele puteau fi însoțite de apă sau vin.

Călugării cartusieni duceau o viață liniștită, în singurătate, petrecându-și cea mai mare parte a zilei în chiliile lor, când nu participau la activități comune, cum ar fi rugăciunea. Aveau în posesia lor – pe lângă obiecte religioase și cărți de rugăciune – ustensile de gătit, cum ar fi linguri, oale, un ulcior, un cuțit de pâine.

Pentru un cartusian, masa principală se desfășura dimineața. Sallats (cuvânt folosit în Evul Mediu pentru salată) folosea o varietate de legume, inclusiv salată verde, morcovi și napi, dar și ierburi, nuci și măsline. Pentru o masă mai consistentă pregăteau plăcintă. Din afara mănăstirii aduceau unt, brânză, saci cu făină și alte produse de sezon. După Vecernie (rugăciunile de seară), putea fi consumată o a doua masă ușoară, ce consta într-o supă de legume servită peste o felie groasă de pâine.

Acest text este un fragment din articolul „Mâncărurile mănăstirești - Între asceză și inspirație pentru restaurantele cu stele Michelin”,  publicat în numărul 243 al revistei Historia, disponibil în format digital pe platforma Paydemic.

historia ro Historia nr  243, Aprilie 2022 jpeg
Cumpără acum!

Foto sus: Călugări în bucătăria mănăstirii, pregătind mâncare în Postul Paștelui. Ilustrație de sec. XIX (@ Ghetty Images)

Mai multe pentru tine...