Marea Criză Economică și dezvoltarea accelerată a sectorului imobiliar din România anului 1929

Se scrie prin articole, cărți și enciclopedii virtuale că a fost un fenomen de recesiune mondială începând cu prăbușirea bursei din New York și apoi nenorocirea s-a extins la nivel planetar, fiecare țară fiind mai mult sau mai puțin afectată. Vinovat pentru nenorocire a fost sistemul capitalist de producție și așa a rămas descrierea în mediul academic. Nu mai este necesară căutarea de vinovați printre elitele timpului și astfel multe personalități au rămas celebre prin faptele definite drept bune, chiar salvatoare.

Studierea datelor statistice publicate de către statul român arată o situație diferită de ceea ce amintesc istoricii și economiștii obișnuiți să repete ceea ce au scris înaintașii renumiți. Anuarul statistic ce conține informații până la nivelul anului 1934 arată o realitate contrară imaginii clasice și pare chiar incredibilă. S-a scris că activitatea în construcții a fost practic oprită, dar actele statului român spun altceva. Problema este că informațiile statistice sunt prea multe și viața trebuie trăită cu orice preț. Merge să repeți o minciună definită drept adevăr istoric și mergi tot înainte, mai ales dacă ai o funcție ce aduce belșug și huzur.

Au fost ridicate în anul 1929 în numai 20 de orașe importante ale țării 6.711 clădiri ce aveau în total 9.988 de apartamente. Dacă facem o comparație cu ceea ce era în comunism, ar fi fost echivalentul a aproape 500 de blocuri cu câte patru etaje și două scări.

Se poate spune că s-a reușit realizarea unei adevărate schimbări la față a localităților românești într-un singur an, cel ce este definit drept de început al recesiunii mondiale. Afacerile în construcții erau din ce în ce mai interesante și aduceau venituri mari, mai ales dacă imobilele erau dezvoltate pe verticală în vederea valorificării fiecărui metru pătrat de teren. Cel mai interesant oraș pentru acumularea de avere din proiectare și execuție era capitala țării și era o adevărată cursă pentru realizarea celor mai înalte clădiri. Orașul București era pur și simplu invadat de cei ce căutau un trai mai bun și nevoia de locuințe era din ce în ce mai mare pentru a se evita supraaglomerarea și traiul în case insalubre. În anul 1929, au fost ridicate 2.455 de clădiri ce aveau 4.113 apartamente. Era un efort edilitar deosebit și nu se poate spune că era vreo criză.

Se poate discuta chiar despre un record în condițiile în care în epocă erau puține camioane și forța oamenilor și a animalelor era folosită din plin. Dacă se face comparație cu perioada comunistă, se poate vedea că orașul a primit echivalentul a 205 blocuri. Nu se construia însă în stil comunist, ci încă erau multe clădiri scunde și risipite prin grădini cu multă vegetație. Au fost numai 115 construcții ce aveau peste trei apartamente fiecare. Acestea reprezentau însă 55,8% din ceea ce s-a construit la nivelul întregii țări. Populația nu prea era încântată să locuiască în clădiri comune, dar calitatea noilor blocuri convingea persoanele cu posibilități financiare că traiul în mijlocul orașelor prezintă multe avantaje. Limitarea înălțimii era provocată de insuficiența cimentului de pe piața materialelor de construcție, dar se făceau pași importanți în vederea producerii noului material sintetic.

_{Foto
sus: Bulevardul Carol din București, în perioada interbelică (©
iMAGO Romaniae)}