Aurul României și Marea Criză Economică de supraproducție

Anul 1929 a rămas celebru în istorie prin declanșarea unui dezastru economic numit Marea Criză Economică și oamenii cu studii s-au întrecut în prezentarea de aspecte negative despre perioada 1929 – 1939. A fost acea epocă în care economia nu funcționa și era un dezastru pentru nivelul de trai. Nici construcțiile nu erau realizate în vederea dezvoltării orașelor. Marasmul economic a dus în final la o prăbușire a lumii democratice spre autoritarism și totalitarism, fenomen care a generat un nou conflict mondial.

Realitatea poate să fie exact invers în raport cu ceea ce gândesc autorii interesați să se afirme cu orice preț. S-a scris că prin 1926 nu era recesiune și că fabricile duduiau pe plan național și mondial. A fost o eră de avânt industrial după încheierea Primului Război Mondial, dar a venit tsunami-ul din 1929 și o adevărată mlaștină economică s-a întins până la declanșarea unui nou conflict planetar. Minerii români au reușit în 1926 să extragă din rocile dure 1.731 kg de aur și acesta a fost preluat de către autorități. Era necesar la garantarea valorii monedei naționale. S-a ajuns în anul declanșării prăpădului economic la 2.213 kg și nu era rău pentru stat și finanțe. Cum produsul lucitor era căutat pe piață, au fost trimise spre clienți 2.672 kg de aur fin.

Teoretic, producția de metal prețios ar fi trebuit să scadă și să fie un dezastru în minerit. Livrările au crescut în anii recesiunii și s-a ajuns în 1935 la un vârf al producției de 4.671 kg de aur fin. Prețul mediu de achiziție a fost de 141.111 lei, ceea ce nu era rău pentru producători. Un alt vârf al ofertei a fost în 1933 prin cele 4.435 kg obținute în urma rafinării, prețul mediu fiind însă de numai 111.111 lei pe kilogram. O tonă de petrol brut era prețuită la numai 545 lei, ceea ce era puțin în raport cu eforturile depuse de către patroni și muncitori. Tona de oțel abia dacă ajungea la 3.566 lei la un preț mediu, loc de negocieri fiind tot timpul.

Mineritul din domeniul aurului genera sume frumoase de bani și circa 253,3 milioane de lei au fost obținute din valoarea mărfurilor realizate în anul 1926 și atunci n-ar fi fost criză. S-a ajuns la 296,8 milioane de lei în anul 1930, primul an complet din epoca de recesiune. Ar fi trebuit să se înregistreze o scădere a încasărilor în domeniul unui produs de lux, dar în 1935 s-a ajuns la peste 659 milioane de lei.

Economia națională și cea mondială au înregistrat după 1929 o adevărată foame de metal prețios și acesta era obținut prin prelucrarea rocilor deosebit de dure. Nu conta efortul în fața strălucirii aurului și liderii comuniști îl obțineau în timpul foametei prin vânzarea de alimente către cei ce mai aveau o ultimă rezervă pentru zile negre. Deținuții politici erau exploatați până la moarte în minele înghețate ale regimului roșu.

Marea Criză Economică a fost o perioadă de timp în care au înflorit afacerile și domeniul aurului a fost deosebit de interesant pentru investitori și cumpărători. Bogăția însă nu ajungea pentru toți locuitorii din cauză că elitele aveau întotdeauna grijă să acumuleze în mod primitiv capital.

_{Foto
sus: Munţii Apuseni (Roşia Montană) – Transportul minereului de
aur la şteampuri. Fotografie din perioada interbelică realizată de
Bazil Roman (© iMAGO Romaniae)}