Marea Criză Economică: Relațiile comerciale ale României Mari cu Olanda în anul 1933

Marea Criză Economică bântuia cu furie în lume după datele specialiștilor și s-a ajuns la concluzia că a fost o perioadă neagră în evoluția omenirii. Istoricii repetă poveștile lansate în epocă și apoi manipulate de gânditorii cu orientare de stânga, anticapitaliști, cei care priveau cu admirație realizările staliniste din Uniunea Sovietică, singurul organism statal care a navigat cu succes prin valurile furtunii din mediul industrial. Cărțile și ziarele epocii au păstrat amintirea modului înțelept de guvernare din patria lagărelor de concentrare și exterminare.

Realitatea a fost că se făceau afaceri grele în perioada 1929 – 1933 și chiar au fost salturi spectaculoase în anumite sectoare de activitate. Schimburile comerciale au fost înviorate și se obțineau câștiguri frumoase în lumea celor de la putere. Relațiile comerciale ale României Mari cu Olanda au fost deosebit de interesante în anul 1933. Conducerea de la București și firmele românești au importat numai 10.886 t de mărfuri și au fost deosebit de interesante fructele și semințele exotice, cererea fiind permanent în creștere. Au fost aduse 2.965 de tone față de numai 2.064 t în anul precedent. Se trăia din ce în ce mai bine la nivel de elite sociale și nu se mai mulțumea lumea bună cu produsele tradiționale, mai ales cu cele țărănești. Au fost limitate cantitățile de fier la numai 922 t și cele de aparatură industrială la 265 t. Chiar dacă era recesiune, partea română a cumpărat patru tone de produse de optică cu peste 12,86 milioane de lei. Erau necesare în fabrici, în cercetare și poate în domeniul militar. Statistica nu precizează destinația mărfurilor. Economia românească era interesată de materiale textile și de cauciuc, substanțe necesare în vederea unei prelucrări superioare, și au fost aduse 1.538 de tone cu prețul a peste 82 de milioane de lei. Erau bunurile cele mai scumpe din oferta olandeză și un semn că pe meleagurile românești se dezvolta industria prelucrătoare. Luxul era o adevărată boală a locuitorilor din mediul urban și 1.077 de tone de produse prelucrate din piele au valorat puțin peste 40 milioane de lei.

Au fost exportate mai multe bunuri românești și pe primul loc din punct de vedere cantitativ au fost cerealele și acestea erau urmate la mare distanță de petrol. Prețurile nu erau senzaționale, dar s-a reușit obținerea a peste un miliard de lei din Olanda, de peste trei ori suma dată pe mărfurile importate. Se obținea astfel valută forte ce putea să fie dirijată spre alte activități ale statului și ale particularilor.

Agricultura a reușit să plaseze pe piața Țărilor de Jos 360.820 de tone de cereale, dar prețul a fost în scădere din cauză că exporturile se făceau în vrac și marfa era prea puțin prelucrată. În plus, erau realizate livrări de grâu sovietic, ceea ce punea presiune pe piață și furnizori. Nu conta că populația din lagărul socialist murea de foame. Era evident că livrarea de cereale neprelucrate nu mai era interesantă din punct de vedere economic și trebuia găsită o altă cale de dezvoltare a agriculturii sau alte debușee unde să fie cheltuielile mai reduse cu transportul și taxele. Au fost importate 205.587 t de petrol și produse petroliere la un preț mai bun decât cel din anul precedent. Era o creștere a livrărilor de peste patru ori și la fel se înregistra și la sumele încasate.

Marea Criză Economică a fost o vreme de avânt economic pe piețele europene, cele care erau interesante pentru România în mod special, și au fost realizate afaceri grele de către cei care aveau firme și nici cei din politică n-o duceau rău. Circulația banilor și a mărfurilor era accelerată și mulți investitori n-au mai prins trenul. Recesiunile sunt acele perioade de timp în care se fac salturi în civilizație și patronii și statele renunță la ceea ce este considerat demodat și care nu generează venituri deosebite.

România avea relațiile comerciale orientate spre Occidentul dezvoltat și începea pe baza utilajelor importate să realizeze în țară multe dintre produsele pe care erau cheltuite sume uriașe în anii precedenți. Era o cale de dezvoltare normală și care a fost brutal întreruptă în anul 1944 prin includerea în lagărul comunist. Ziua de 25 octombrie 1944 a însemnat condamnarea pentru totdeauna, în teorie, a poporului român la veșnica sclavie ideologică și la rămânerea în trecut.

_{Foto sus: Marea Criză Economică: Șomeri în Olanda anului 1933 (© Nationaal Archief)}