Marea Criză Economică și România Mare în anul 1929
Anul 1929 a fost marcat de începerea unei recesiuni mondiale în toamnă, dar statul român era deosebit de interesat să importe bunuri sub formă de materii prime și, mai ales, mașini necesare economiei și particularilor. Au fost aduse în total 1.101.992 tone, ceea ce a însemnat vârful importurilor din România interbelică. Statul național apărut în anul 1918 era modificat zi de zi cu ajutorul mărfurilor locale și al celor aduse de peste granițe.
Anuarul statistic din 1940 precizează că principalul furnizor de mărfuri a fost Polonia vecină și prietenă, procentul acesteia fiind de 18,9% din marele total. Cehoslovacia era țara care a moștenit o puternică industrie de la apusul imperiu dezvoltat de familia de Habsburg și erau importate metale și utilaje industriale, cota micului stat vecin fiind de 16,1%. Conducerea de la București era însă pasionată de tehnica din spațiul german și au fost aduse bunuri cu o masă de 171.006 t, ceea ce echivala cu 15,5%. Se mai adăugau aproape cinci procente de tehnică din Austria, spațiu geografic de unde au sosit agregatele necesare centralei de la Dobrești, cea care din 1930 era cea mai puternică hidrocentrală.
Ungaria era tot o moștenitoare a fabricilor din perioada austro-ungară și au fost aduse bunuri cotate la 10,1%. Existența unor puternice minorități maghiare și germane favoriza o astfel de orientare a comerțului românesc și astfel nivelul de trai era înfloritor în partea de vest a țării. Nu este de mirare că orașele Oradea și Timișoara erau fruntea la capitolul urbanizare în perioada zisă acum interbelică. Numai capitala țării le depășea în procesul de transformare edilitară, dar și puterea economică era deosebită.
Interesant este că fostele aliate din cadrul Antantei nu erau interesate să modernizeze România și să dezvolte afaceri grele cu conducerea de la București, un bun platnic al datoriilor externe. Dacă Marea Britanie ajungea la un 5,3%, Franța cădea la un modest 2,4%, mai puțin decât Turcia (3%). Italia a reușit să ajungă la 3,5%. Mult mai gravă era situația în ceea ce privește relațiile cu Uniunea Sovietică. Abia s-au strâns 2.160 de tone de mărfuri sau 0,2%, dar fenomenul este ușor de explicat.
Conducerea de la Moscova nu avea vreun interes să sporească prosperitatea locuitorilor din regiunile de frontieră și toate deciziile erau luate după principii comuniste. Frontiera de pe Nistru a rămas închisă chiar după ce au fost stabilite relații diplomatice în anul 1934. Iosif Stalin nu dorea să contribuie cumva la întărirea lumii capitaliste prin furnizări de materii prime, oțel și mașini.
Anul 1929 a fost marcat de începerea unei recesiuni mondiale în toamnă, dar statul român era deosebit de interesat să importe bunuri sub formă de materii prime și, mai ales, mașini necesare economiei și particularilor. Au fost aduse în total 1.101.992 tone, ceea ce a însemnat vârful importurilor din România interbelică. Statul național apărut în anul 1918 era modificat zi de zi cu ajutorul mărfurilor locale și al celor aduse de peste granițe.
Principalul furnizor de mărfuri al României
Anuarul statistic din 1940 precizează că principalul furnizor de mărfuri a fost Polonia vecină și prietenă, procentul acesteia fiind de 18,9% din marele total. Cehoslovacia era țara care a moștenit o puternică industrie de la apusul imperiu dezvoltat de familia de Habsburg și erau importate metale și utilaje industriale, cota micului stat vecin fiind de 16,1%. Conducerea de la București era însă pasionată de tehnica din spațiul german și au fost aduse bunuri cu o masă de 171.006 t, ceea ce echivala cu 15,5%.
Se mai adăugau aproape cinci procente de tehnică din Austria, spațiu geografic de unde au sosit agregatele necesare centralei de la Dobrești, cea care din 1930 era cea mai puternică hidrocentrală. Ungaria era tot o moștenitoare a fabricilor din perioada austro-ungară și au fost aduse bunuri cotate la 10,1%. Existența unor puternice minorități maghiare și germane favoriza o astfel de orientare a comerțului românesc și astfel nivelul de trai era înfloritor în partea de vest a țării. Nu este de mirare că orașele Oradea și Timișoara erau fruntea la capitolul urbanizare în perioada zisă acum interbelică. Numai capitala țării le depășea în procesul de transformare edilitară, dar și puterea economică era deosebită.
Interesant este că fostele aliate din cadrul Antantei nu erau interesate să modernizeze România și să dezvolte afaceri grele cu conducerea de la București, un bun platnic al datoriilor externe. Dacă Marea Britanie ajungea la un 5,3%, Franța cădea la un modest 2,4%, mai puțin decât Turcia (3%). Italia a reușit să ajungă la 3,5%. Mult mai gravă era situația în ceea ce privește relațiile cu Uniunea Sovietică. Abia s-au strâns 2.160 de tone de mărfuri sau 0,2%, dar fenomenul este ușor de explicat. Conducerea de la Moscova nu avea vreun interes să sporească prosperitatea locuitorilor din regiunile de frontieră și toate deciziile erau luate după principii comuniste. Frontiera de pe Nistru a rămas închisă chiar după ce au fost stabilite relații diplomatice în anul 1934. Iosif Stalin nu dorea să contribuie cumva la întărirea lumii capitaliste prin furnizări de materii prime, oțel și mașini.
Relațiile cu statele aflate spre sud ofereau posibilități de aducere de materii prime și de produse alimentare, Iugoslavia atingând un procent de 5,9% prin cele 64,961 t și ambii parteneri aveau ce să ofere. Bulgaria n-a putut să livreze decât mărfuri echivalente procentual cu 1,4 procente. Modestă a fost și Grecia prin cele 0,9 procente. Mult mai bine stătea Egiptul, cel care a atins o cotă de 3% prin cele 32.627 tone.
Anul 1929 a fost unul fericit în ceea ce privește importurile și erau semne că economia României Mari se va moderniza. Se putea colabora mai bine cu partenerii externi, dar a venit recesiunea și multe afaceri au fost date peste cap. În plus, a existat o tendință să se folosească mărfuri realizate pe plan local cu ajutorul utilajelor industriale achiziționate și astfel importurile au fost reduse.
Relațiile cu statele aflate spre sud ofereau posibilități de aducere de materii prime și de produse alimentare, Iugoslavia atingând un procent de 5,9% prin cele 64,961 t și ambii parteneri aveau ce să ofere. Bulgaria n-a putut să livreze decât mărfuri echivalente procentual cu 1,4 procente. Modestă a fost și Grecia prin cele 0,9 procente. Mult mai bine stătea Egiptul, cel care a atins o cotă de 3% prin cele 32.627 tone.
Anul 1929 a fost unul fericit în ceea ce privește importurile și erau semne că economia României Mari se va moderniza. Se putea colabora mai bine cu partenerii externi, dar a venit recesiunea și multe afaceri au fost date peste cap. În plus, a existat o tendință să se folosească mărfuri realizate pe plan local cu ajutorul utilajelor industriale achiziționate și astfel importurile au fost reduse.
Mai multe pentru tine...
