Măcinarea munților României în timpul Marii Crize Economice pentru lianți durabili și rezistenți

S-a tot scris despre recesiune că a început în SUA anului 1929, cu unele semne încă din 1928, și a durat timp de un deceniu, totul pornind de la renumita prăbușire bursieră din New York. Marea Criză Economică a devenit un etalon pentru specialiștii în cercetarea trecutului și în domeniul afacerilor.

Realitatea a fost complet diferită de ceea ce au scris experții în cercetarea trecutului și a evoluțiilor economice. Perioada 1929 = 1939 a fost una de avânt economic și financiar, multe firme ce nu mai ofereau produse competitive fiind în declin sau chiar s-au prăbușit din cauza scăderii vânzărilor pe o piață cu clienți pretențioși. Erau cerute alte mărfuri în raport cu ceea ce era înainte de prima conflagrație mondială.

România Mare a început să cunoască o evoluție rapidă începând de la marile orașe și de le vest spre est după modele occidentale. Erau căutate casele și clădirile cât mai spațioase și mai durabile, lemnul, chirpiciul și paiele fiind înlocuite cu piatră, cărămidă, tablă și beton. Materialul sintetic avea nevoie de ciment și s-a trecut la producerea locală din calcar.

Varul a fost vreme îndelungată liantul cel mai apreciat pentru ridicarea de clădiri impresionante, dar avea cusurul că se măcina în timp și structurile începeau să crape. Proiectanții erau obligați să ridice ziduri groase, dar mortarul ceda în timp sub propria greutate, în urma unor mișcări ale solului și, mai ales, în timpul seismelor. Marile biserici necesitau periodic costisitoare reparații, cea mai expusă parte fiind reprezentată de turle. Cum nu exista o altă soluție, cuptoarele de var au rămas o afacere interesantă în zonele de munte.

Cimentul este un produs care solicită multă piatră și energie în procesul de fabricație. Exploatările de calcar au fost înregistrate începând cu anul 1934 și atunci au fost smulse din coasta munților volume care au urcat la 194.762 mc. Ar fi fost normal să fie cantități mai mici, de criză, în anul următor, dar s-a ajuns la 259.102 mc.

România Mare era în plină expansiune în domeniul construcțiilor și s-a ajuns în 1938 la 448.402 mc. Dacă datele sunt exacte, se poate constata că producția a fost mai mult decât dublă și încă nu erau suficiente mijloace mecanice pentru zdrobirea pietrei dure. Prețul materiei prime a crescut în câțiva ani de la puțin peste 10 milioane de lei la peste 19 milioane. Nu s-a scris degeaba că a fost anul cu cea mai mare producție din perioada capitalistă și comuniștii aveau o adevărată obsesie să compare realizările din 1980 cu cele din urmă cu patru decenii. Nu se preciza că patronii pieriseră prin închisori și n-au avut cum să extindă afacerile.

Statul român realiza mari lucrări publice cu ajutorul structurilor din beton armat, dar construcții înalte au fost realizate îndeosebi în București și de către particulari. România Mare din 1938 nu mai era cea din 1918, chiar dacă mulți scriitori au lăsat drept amintire generațiilor următoare că parcă nimic nu se schimba pe meleagurile românești.

_{Foto sus: Fabrica de ciment din Azuga, în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)}