Locuitorii Antiohiei s-au adăpostit în corturi. Mărturii medievale despre cutremurul devastator din 1114 d.Hr.
Cutremurele devastatoare care au lovit Turcia și Siria pe 6 februarie 2023 au provocat moartea a circa 60.000 de oameni. Regiunea nu este străină de asemenea dezastre. Numai în ultimul secol, Turcia a fost lovită de aproape 20 de cutremure cu magnitudinea de cel puțin 7 pe scara Richter.
Activitatea seismică intensă se explică prin poziția geografică a regiunii, aflată la intersecția a trei plăci tectonice care se deplasează permanent una față de cealaltă. Prin urmare, istoria cutremurelor de aici se întinde cu mult dincolo de ultimul secol, scrie Beth Spacey, lector de istorie medievală la Universitatea din Queensland, pentru site-ul The Conversation.
Unul dintre orașele care au fost grav afectate de seismul din 2023 a fost Antakya, în sudul Turciei. Nu a fost prima dată când orașul a fost devastat de un cutremur. Cu peste 900 de ani în urmă, în primele ore ale zilei de 29 noiembrie 1114, Antakya a fost lovită de un alt seism devastator.
Cutremurul este cunoscut astăzi drept cutremurul din Maraş, după numele unuia dintre orașele cele mai grav afectate. Un martor al epocii, preotul armean Matei din Edessa, estima că numai în Maraş au murit 40.000 de oameni.
Antakya se află la aproximativ 160 de kilometri sud-vest de Maraş și a fost, la rândul său, devastată. O mare parte din informațiile pe care le avem despre cutremur provin din texte redactate în Antakya sau care menționează orașul printre localitățile grav afectate.
La vremea respectivă, harta politică a regiunii arăta cu totul altfel decât astăzi. Era Evul Mediu, iar Antakya, cunoscută atunci sub numele de Antiohia, era capitala Principatului Antiohiei.
Cronicile medievale din Asia de Vest consemnează mai multe cutremure. Seismul din 1114 se remarcă însă atât prin impactul pe care l-a avut asupra oamenilor din acea vreme, cât și prin ecoul său, care s-a făcut simțit timp de decenii.
La aproape nouă secole distanță, relatările despre cutremurul din 1114 ne arată cum consemnau societățile de odinioară dezastrele naturale. Multe dintre aceste mărturii păstrează o forță emoțională care continuă să ne impresioneze și astăzi.
Dezastrul consemnat de martori
În urma cutremurului din 1114, cronicarii creștini și musulmani din regiune au început să consemneze în scris amploarea dezastrului.
În acea epocă, a așterne ceva pe hârtie însemna să transmiți un mesaj clar: ceea ce s-a întâmplat este important și trebuie să rămână în memoria oamenilor. Scrisul era atunci, așa cum este și astăzi, un instrument deosebit de puternic.
Walter, cancelarul Antiohiei în prima jumătate a secolului al XII-lea, a consemnat că seismul a lovit în toiul nopții.
Descrierea sa evocă scene înfiorător de familiare: oameni prinși sub dărâmăturile clădirilor în care dormeau, persoane dispărute de negăsit și supraviețuitori adunați pe străzi, cu mâinile ridicate spre cer, strigându-și disperarea.
„Pe străzi, în curți, în grădini, în livezi și în alte locuri părăsite, [locuitorii Antiohiei] și-au făcut adăposturi din corturi”, scria Walter.
La Ierusalim, aflat la 500 de kilometri mai la sud, Fulcher de Chartres, capelanul regelui Balduin I, a consemnat propria relatare despre cutremur. Potrivit lui Fulcher, fusese cel mai puternic seism cunoscut vreodată:
„[Cutremurul] a zguduit ținutul Antiohiei și a ras de pe fața pământului cele mai multe dintre orașe, în întregime sau în parte, distrugând case și ziduri. În urma prăbușirilor, unii oameni au pierit, sufocați”.
Între Antiohia, în nord, și Ierusalim, în sud, se află Damascul, astăzi capitala Siriei. În 1114, orașul era condus de guvernatorul turc Tughtakin.
Potrivit lui Ibn al-Qalānisī, un administrator din Damasc care a trăit și a lucrat în oraș, cutremurul a zguduit pământul și a semănat groaza în rândul locuitorilor.
Memoria dezastrului, dincolo de timp și spațiu
Cutremurul din 1114 și urmările sale nu au fost uitate prea curând. Dezastrul a devenit cunoscut mult dincolo de regiunea în care se produsese, în mare parte datorită celor care s-au străduit să-l consemneze în scris imediat după eveniment.
La începutul secolului al XIII-lea, la aproape o sută de ani după cutremur, marele cronicar Ibn al-Athīr își redacta la Mosul, la peste 600 de kilometri est de Antiohia, lucrarea „Istoria completă”. În cronica sa, Ibn al-Athīr descrie astfel seismul din 1114:
„În acest an (1114 - n.r.), în luna Jumada II (a șasea lună a calendarului islamic – n.r.), un cutremur puternic a lovit regiunea Al-Jazira, Al-Sham și alte ținuturi, provocând distrugeri pe scară largă la Al-Ruha, Harran, Samsat, Balis și în alte locuri. Numeroși oameni au fost uciși sub dărâmături.”
Relatările despre cutremur au ajuns până în Anglia. Cronicari din secolul al XIII-lea, precum Roger de Wendover, au continuat să consemneze evenimentul. Într-o scurtă mențiune despre anul 1114, Roger nota:
„Un cutremur a distrus o parte a orașului Mamistra, nu departe de Antiohia, precum și două castele.”
Relatările istorice despre cutremurul din 1114 ne oferă o perspectivă rară asupra felului în care oamenii reacționau la dezastrele naturale în urmă cu nouă secole, dar și asupra modului în care încercau să le consemneze și să le păstreze în memorie.
Atunci, ca și astăzi, asemenea catastrofe puteau lăsa urme de neșters în memoria colectivă a unei regiuni.
Foto sus: Ruine ale Antiohiei. Gravură de Michel Picquenot, după Louis-François Cassas, din 1798 (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
