„Cutremurul cel mare” din 1802 s-a simțit de la Moscova până la Constantinopol
Cutremurul care s-a produs la începutul secolului al XIX-lea, pe 14 octombrie 1802, chiar în ziua de Sfânta Paraschiva, a rămas în memoria celor care l-au trăit drept „cutremurul cel mare”. După estimările seismologilor ar fi atins 7,9 grade pe scara Richter, cu o durată de circa 2 minute, afectând majoritatea clădirilor din București.
Tot atunci s-a rupt și Turnul Colței, „clopotnița cea vestită” a orașului, cu o înălțime de circa 50 de metri, construit între anii 1709-1714, cu ajutorul ostașilor suedezi ai lui Carol al XII-lea, pribegi în Țara Românească.
Magnitudinea mare a acestui seism, care a provocat mari pagube materiale și umane, poate fi sesizată din numeroasele însemnări de pe manuscrise şi cărţi tipărite. Numărul mare de mărturii rămase demonstrează că această mișcare tectonică a marcat întreaga societate românească, cu atât mai mult că a fost precedată şi de o eclipsă de soare. Oamenii, cuprinși de spaimă, au încercat să explice fenomenul ca o pedeapsă divină pentru păcatele săvârșite.
Iată cum a fost descris cutremurul în Cronica meșteșugarului Ioan Dobrescu (1802-1830) – publicată împreună cu un studiu introductiv de Ilie Corfus în Însemnări de demult:
„La leat 1802, octomvrie 14, marți, în zioa de preapodomna Parascheva... Iar aici în București mai multe biserici s-au zdruncinat, altele mai de tot; hanurile de asemenea, case mari, ziduri întemeete asemenea s-au zbrențuit. Iar pământul pă alocurea să dăschidea cât încăpea un om cu calu. Și după ce au încontenat cutremuru, au stat pământul crăpat pănă a doă zi. Atuncea au căzut și Colțea, turnul cel nalt din București, ce aveau întru sine ceasornec, pănă unde se vede acum, ce aer lucrat cu mare meșteșug și cu pietri în tot chipu, care să vedea departe de București, cale de trei ceasuri, când era senin și mai departe. Și acest cutremur s-au făcut pă la amiazăzi, era la șapte din zi, iar prin crăpăturile pământului eșia nește apă cu humă neagră ce puțea întocmai ca pucioasa. Și era în zi de marți. Iar duminică, octomvrie 19, au intrat cu halai în București și au șăzut în scaunul său Io Constantin Alexandru Ispilant Voevod, domn a toată Țara Românească”.
„Multe biserici și case s-au sfărâmat”
Într-o altă însemnare documentară contemporană aparținând unui oarecare Constandin, se menționa că:
„la leat 1802, octomvrie 14, la 7 ceasuri din zi, s-au cutremurat pământul foarte înfricoșat, cât și tâmpla sfintei mănăstiri Aninoasei s-au ruptu de amândoo părțile cât băgai mâna. Și pe alte locuri multe biserici și case s-au sfărâmat până și Colțea din București și case multe, mari și mici în București și în toate orașile cele di prinprejuriu din Țara Românească și Nemțească, cât acest rând de oameni n-au pomenit așa cutremur înfricoșat”.
Și Nicolae, logofătul episcopiei Argeșului, consemna „spre aducerea aminte, atât a noastră, celor ce am văzut cu ochii, cât și a celor în urma noastră, să pomenească marea puteare dumnezeiască” că la 14 octombrie 1802 „s-au cutremurat pământul foarte tare, încât au căzut multe turnuri du pe la sfintele besearici, iar alte besearici au căzut de tot. Aici, în București, s-au ruptu și turnul cel înalt Colțea, care era podoaba orașului, iar din casele boerești și din cele de obște prea puține au scăpat zdrevene. Însă acest cutremur s-au întâmplat la 3 pol ciasuri din zi, iar de ar fi fost în vremea adunării norodului la rugăciune (precum era și zi de praznic), s-ar fi făcut groaznică moarte. Sau de ar fi ținut mai mult, poate că să strica și pământul cufundându-se, căci la multe locuri s-au desfăcut pământul, eșind năsip și apă”.
Chiar și după trecerea a 18 ani de la evenimentul tectonic din anul 1802 sunt cunoscute referințe privitoare la acest teribil cutremur, după cum nota un anume logofăt, Ioan Diudiu:
„Am găsit la o carte scrisă cu mâna zicându că la leat 1802, octomvrie 14, s-au cutremurat pământul foarte tare, cât multe sfinte mânăstiri s-au dărâmat până în pământ și case boerești cu totul s-au sfărâmat și pre alocurea rău au crăpat pământul și au eșit apă neagră ca păcura și împuțită, cât se spăriiase lumea, că copaci da cu vârfurile în pământ. Că foarte doream prin leatul acesta ca să știu în ce vreme au fost acea minune și găsindu-l acum, îl însemnai la această cartea mea de țărână, eu robul lui Dumnezeu Ioan Diudiu logofăt, când eram dascăl la Cotarca Mică, la leat 1820, iunie 20”.
„Mișcările solului semănau cu acelea ale valurilor”
Potrivit lui George Potra, la Bucureşti cutremurul din 14 octombrie 1802 a durat două minute şi jumătate, în care timp „mișcările solului semănau cu acelea ale valurilor, iar o mulţime de clădiri s-au dărâmat cu totul, altele s-au zdruncinat puternic şi au crăpat de sus până jos”. Se spune că noul domn al țării, Constantin Alexandru Ipsilanti , de frică s-a instalat la Mănăstirea Văcărești, până s-a reparat palatul domnesc, care a fost grav avariat de acest cutremur.
Dionisie Eclesiarhul spune că pământul „s-a cutremurat... foarte tare, de au căzut toate turlele bisericilor din București, și clopotnița cea vestită (din Turnul Colței – n.a.), care era podoaba orașului, cu ceasornic, au căzut și s-au sfărâmat, și era atunci mare frică”.
Martor la prăbușirea Turnului Colței a fost și preotul Stan Irimie din Săcele (Brașov), pe care cutremurul la prins la București, unde se afla ca să cumpere „pei”. Acesta nota:
„la anul 1802, octomvrie 14, eram în București și mă uitam la Colțea, când s-au cutremurat pământu și s-au frânt turnurile la biserici și casele. De atunci e Colțea jos”. De asemenea, Constantin Erbiceanu povestea – într-un manuscris care i-a aparținut lui Alexandru Văcărescu – că „au căzut și biserici vechi de două sute de ani și un paraclis de trei secole. Las la o parte palatele cele curând clădite, încât nici unul dintre ele nu a rămas sănătos”, iar Turnul Colței „vestit pretutindeni pentru arhitectura lui, a cedat, recunoscându-se învins, și-a înclinat vârful său ce a fost zidit mai bine de o sută de ani, cu toate că era voinic”.
În urma cutremurului din anul 1802 au suferit stricăciuni bisericile Sărindar, Stravropoleos, Sfinții Apostoli, Sfântul Gheorghe Nou, Mihai Vodă, Sfântul Atanasie Bucur, precum și mănăstirile Cotroceni și Văcărești. De asemenea, biserica Sfântul Ilie de lângă Podul Calicilor (Calea Rahovei) clădită pe la 1745-1748 de călugărul Isaia Novăceanu, împreună cu sora lui, Sanda, și soțul acesteia, Athanasie, a fost complet ruinată de cutremur, fiind zidită din nou cu banii vornicului Fotache Știrbei în august 1838.
Bucureștiul a avut un aspect groaznic după marele cutremur, dar datorită măsurilor luate de noul domnitor, Constantin Ipsilanti, orașul avea să se refacă după această calamitate.
„După cum am văzut – nota George Potra – cutremurul a fost destul de puternic şi a produs pagube mari. Pretutindeni în oraş era un aspect jalnic, bisericile şi casele erau desfigurate, unele n-aveau calcan şi coşuri, altele erau teşite ca şi când o mână uriaşă le-ar fi apăsat şi distrus. Cărămizile zidurilor erau prăvălite prin curţi şi pe caldarâmurile străzilor, din care cauză pe unele nici nu se putea circula. Domnul Constantin Ipsilanti a căutat să ia cele mai grabnice măsuri de ordine şi de refacere a oraşului. Şi cum majoritatea meseriașilor şi în special zidarii şi lemnarii căutau să profite de moment şi situaţie cerând prețuri mari, atât pentru materialele de construcție, cât şi pentru mâna de lucru, Domnul a stabilit prețuri maximale, anunțând cele mai strașnice măsuri împotriva acelora care nu le-ar respecta. Tot în acest scop a reorganizat breasla zidarilor și a lemnarilor. Cu aceste măsuri luate şi cu dispoziția de a se aduce mari cantități de materiale de construcție din țară, orașul s-a refăcut relativ repede, în câțiva ani, iar unele cartiere au căpătat un aspect mai civilizat ca înainte”.
Cutremurul din 1802 a afectat puternic și Moldova, și Transilvania
Cutremurul din 14 octombrie 1802 a afectat în aceeași măsură și Moldova, dovadă fiind numeroasele însemnări lăsate în acest spațiu, atât după producerea seismului, cât și în perioada următoare. Astfel, pe Întâmplările lui Telemah (sfârșitul secolului al XVIII-lea) din biblioteca Episcopiei Romanului şi Huşilor era scris:
„La 1802 oct(omvrie) 14 la 8 ceasuri din zi, au fost cutremur foarte mare şi au căzit (sic!) biserica Sfântului Spiridon, cum şi la alte locuri s-au făcut multă stricăciune”.
Cutremurul este amintit și în Miscelaneu de cronici, ms. (1765):
„Să să ştii când s-au cutremurat pământul, în zioa Precuvioasăi Paraschevii, la let 1802 octomvrie. Atât s-au cutremurat, încât în Ieşi n-au rămas nici un zidiu nesurpat. Mănăstiri(lor) le-au căzut turnurili şi au rămas sparti...”. Și o Carte românească de învăţătură (Iaşi, 1643) de la biserica Sfântul Dimitrie din Bârlad amintea de același eveniment seismic: „Să se ştie de cându s-au cutremurat pământul. 1802 oct(omvrie) 14. Iereu Toder ot Bogheşti”. Ceva mai târziu apar însemnări și pe un manuscris din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea: „La 1802, oct(omvri) 14, la 8 ceasuri din zi, au fost cutremur foarte mare şi au căzut biserica Sfântului Spiridon, cum şi la alte locuri s-au făcut multă stricăciune”.
Cutremurul din 1802 a fost atât de puternic încât undele seismice s-au simțit de la Moscova până la Constantinopol. Brașovul a fost și el afectat fiind „cutremurul cel mai puternic ce s-a cunoscut în acest oraș”. Peste ani, Ion Atanasiu, autorul cărții Cutremurele de pământ în România, publicată în 1961, considera că: „A fost cu siguranță mai puternic decât cel de la 10 noiembrie 1940”.
Acest text este un fragment din articolul „Cele mai mari cutremure de pământ care au afectat spațiul românesc în secolele XV-XIX”, publicat în numărul 42 al revistei „Historia Special“, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 29 martie - 25 iunie 2023, și în format digital pe paydemic.com.
