Biserica Mănăstirii Colţea, ctitoria Cantacuzinilor

Unul dintre cele mai cunoscute lăcașuri de cult din București, construit în perioada Evului Mediu târziu românesc, îl reprezintă Biserica Mănăstirii Colțea. Datând de la începutul secolului al XVIII-lea, biserica este situată în centrul oraşului, pe bulevardul care poartă astăzi numele lui Ion C. Brătianu, în proximitatea Pieței Universității. Pornim împreună într-o călătorie în istoria locului, descifrând, veţi vedea, şi înţelesurile bogatei colecţii de sculpturi animaliere din pridvor.

Biserica bogat ornamentată a Mănăstirii Colţea a fost precedată de construcții mai mici, din lemn, care nu au rezistat trecerii timpului. Potrivit mărturiilor documentare, prima biserică ridicată pe locul celei actuale a fost realizată din lemn, la porunca slugerului Udrea, undeva pe la mijlocul secolului al XVII-lea, având hramul Sf. Parascheva. Numele de Colțea, dat întregii mahalale, provine cel mai probabil de la numele clucerului Colțea Doicescu, fratele slugerului Udrea, cel care închină biserica mitropoliei Țării Românești.

Pridvorul Bisericii Mănăstirii Colţea

2 Pridvorul Bisericii Coltea IMAG3564 jpg jpeg

Actuala biserică a fost construită din voia spătarului Mihai Cantacuzino, care a cumpărat locul de la Mitropolia Țării Românești. Lucrările încep în anul 1701, fiind construit un complex de clădiri care cuprindea o biserică mare (cu hramul Sf. Trei Ierarhi) și trei paraclise (care aveau hramurile: Sf. Parascheva, Sf. Cosma și Damian, Toți Sfinții). În interiorul mănăstirii a fost amenajat un spital cu 24 de paturi, o școală, camere pentru dascăli și pentru clerici. Privitor la data construirii bisericii, a fost susținută și posibilitatea demarării și încheierii acesteia în anii 1698-1699. Cert este că biserica mare a fost prima construcție din complexul de clădiri de la Colțea și era definitivată în octombrie 1702. În interiorul bisericii sunt zugrăviți ctitorii Mihai Cantacuzino și soția sa, Marga.

Cataclismele lovesc biserica în repetate rânduri

La sfârșitul lunii februarie 1739, atât biserica mare, cât și celelalte clădiri ale complexului Colțea au fost cuprinse de un incendiu în care au ars acoperișul și interioarele construcțiilor, dar imediat au început lucrările de refacere, astfel încât, la sfârșitul aceluiași an, întregul ansamblu era complet restaurat. Se pare că focul a pornit din curtea Mănăstirii Sfântul Sava, aflată în apropiere – domnul Constantin Mavrocordat a plătit reparațiile cu bani din vistieria domnească.

În imediata apropiere a bisericii, în curtea Spitalului Colţea, trecătorii pot vedea o impresionantă statuie a spătarului Mihai Cantacuzino, cel căruia i se datorează realizarea, în epocă, a ansamblului monastic Colţea

La cutremurul din 1802 este avariat celebrul Turn al Colței, iar clopotul cu bogate ornamente e pus în curtea spitalului până în 1843, când domn al Țării Românești devine Gheorghe Bibescu. Acesta cere ridicarea clopotului în turn, dar, la puțină vreme, clopotul deteriorat în timpul cutremurului este coborât definitiv. Turnul avea să fie dărâmat complet în anul 1888, în timpul primarului Pake Protopopescu.

Următoarele reparații ale bisericii au avut loc după cutremurul din 1838, iar în anii următori, pereții edificiului au fost din nou zugrăviți. Dacă interiorul bisericii este complet repictat în ulei, la 1871, de pictorul Tattarescu, pridvorul mai păstrează fragmente din pictura anterioară. Pridvorul fusese pictat în frescă pe cheltuiala epitropului Necula Măinescu (logofăt), în iulie 1770. Cele mai recente consolidări au avut loc la începutul anilor ’50 ai secolului trecut, ca urmare a stricăciunilor produse de bombardamentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.