⬆

Limba română în scrierile anticomuniste din RSSM (I)

Autor: Mihai Taşcă

După reocuparea Basarabiei de către URSS în 1944, mulţi locuitori au continuat să folosească grafia latină (interzisă de noua putere), inclusiv pentru a-şi exprima sentimentele antisovietice, scrie Mihai Tașcă pentru Adevărul.

Limba română în haina ei firească, grafia latină, a fost interzisă în Basarabia de puterea sovietică la 12 februarie 1941, dar, a fost repusă în drepturi în cei trei ani de administraţie românească (1941-1944), fiind folosită pe larg în mediul oficial şi privat, învăţământ, cultură etc. După reocuparea Basarabiei în 1944, încă mulţi ani a fost folosită în mediul privat. Totodată, mulţi basarabeni şi-au manifestat nemulţumirea faţă de politica de deznaţionalizare promovată de noua putere, prin intermediul scrierilor în grafia latină. Toţi au fost prinşi şi trimişi în gulag.

În scrisorile, proclamaţiile şi foile volante scrise în grafia latină erau reflectate mai multe laturi ale vieţii sociale şi politice din URSS, inclusiv din RSSM:nedreptăţile sociale, abuzurile noii administraţii, farsele de la alegeri. Totodată, autorii îşi exprimau devotamentul faţă de România. Scrierile în grafia latină constituiau o circumstanţă agravantă întrucât orice amintire de perioada în care Basarabia a fost în componenţa României era suspectată de neloialitate faţă de noua putere, iar folosirea grafiei latine constituia o dovadă în plus.

„FRAŢII NOŞTRI BASARABENI, SÂNGELE NOSTRU"

Gheorghe Balan s-a născut în anul 1929 în comuna Mitropolit, judeţul Tighina, în familia gospodarilor Grigore şi Ana Balan. Până la 1940, Gheorghe reuşeşte să termine trei clase, iar după 1944 a lucrat pământul alături de părinţi.

Ruptura între Gheorghe Balan şi autorităţile locale s-a produs în toiul foametei din 1946-1947, când împuternicitul pe problemele agricole a exclus familia lui din lista celor cărora li se cuvenea subvenţia respectivă. Apoi, locţiitorul preşedintelui sovietului sătesc, la 25 octombrie 1947, a oprit carul acestuia în centrul satului, anunţându-l că rechiziţionează trăsura, iar Gheorghe este obligat să meargă în pădure după lemne pentru stat. Gheorghe a protestat, iar activistul l-a ameninţat: „Fii atent. Pentru scrisoare te voi da pe mâna Securităţii". A fost primul semnal că este bănuit de ceea ce întreprinsese cu ceva timp în urmă.

Aşadar, nemulţumit de abuzurile oficialilor şi comsomoliştilor, la 20 aprilie 1947, într-o zi de duminică, pe când părinţii şi fraţii erau la biserică, Gheorghe Balan scrie o foaie volantă, în română, dar cu caractere chirilice, în care îi ameninţă pe activişti cu o posibilă schimbare de putere ce poate interveni, şi după care, potrivit lui, lucrurile vor merge altfel. Scrisoarea este lăsată lângă sovietul sătesc.O săptămână mai târziu, Balan scrie cea de-a doua foaie volantă, de data aceasta în grafie latină, pe care o plasează într-un loc aglomerat-în apropierea cantinei satului. Foaia volantă este o improvizare a unei discuţii, în care Balan îşi exprimă, de fapt, năzuinţele şi aşteptările.

„27 aprilie 1947. Afiş anglo-americano-român. Anglia zice:Fraţi basarabeni, cum mai este timpul pe la dumneavoastră? Mai aveţi ce să mâncaţi? Cum vă lăudaţi cu tovarăşii, vă mai dau de mâncare? În curând vom fi în Basarabia. România zice:Fraţii noştri basarabeni, sângele nostru, cum vă lăudaţi cu ruşii? Bine sau nu? Noi ştim tot ce se întâmplă în Basarabia. La revedere. Aşteptaţi-ne că în mai vom trece Prutul, iar dac nu în iunie oricum ne vedem. Vă mai spun o dată poate că aţi tras chinuri, iar când venim noi toate chinurile se vor termina. Boierii care v-au chinuit lăsaţi-i să dăm noi mâna cu ei. Are cuvânt şi americanul. Of, of, de ne-am scăpa prin mai, iunie în gâtul lui Stalin o să-l săturăm de avere. Noi tot îi spunem să se retragă la Bug, dar el nu înţelege. Dumnezei nu-i trebuie, dar colhozuri îi trebuie. Să-i fie milă. Dar aşa nu va mai fi multă vreme, aşa că ar să păţească mai rău ca neamţu. Americanul".

Nu a fost greu ca Balan să fie identificat. Din neatenţie, prima foaie volantă a scris-o pe versoul unei chitanţe eliberate de administraţia comunei până la 1940 pe numele tatălui său. Gheorghe Balan este reţinut la 31 octombrie 1947. Ancheta preliminară durează până la sfârşitul anului, fiind audiat de opt ori: primul interogatoriu a avut loc la 1 noiembrie, iar ultimul la 19 decembrie 1947.

Ministerul Securităţii de Stat al RSSM a tot căutat complici: Balan a ţinut-o una şi bună - a scris foile volante de unul singur. La 10 februarie 1948, Judecătoria Supremă a RSSM îl condamnă pentru infracţiunea prevăzută de art. 54/10, p.1 Cod Penal al RSS Ucrainene - „Agitaţie şi propagandă contrarevoluţionară"-la zece ani de munci corecţionale cu decăderea ulterioară din drepturile politice pentru un termen de cinci ani. La acea vreme, Gheorghe Balan nu împlinise vârsta de 18 ani.În anul 1953 i se refuză graţierea. La 4 martie 1955 Judecătoria Supremă a RSSM îi reduce pedeapsa cu cinci ani, aplică un decret al URSS din 27 martie 1953 „Despre amnistiere" şi dispune eliberarea lui Balan din gulag. Gheorghe Balan a fost reabilitat de Procuratura Generală a Republicii Moldova la 19 noiembrie 1992.

„VĂ MAI TREBUIE ŞI VOTARE, HOŢILOR ŞI BANDIŢILOR"

Dumitru Capmare s-a născut în anul 1910, în comuna Tomai, judeţul Tighina. S-a căsătorit în 1931 şi a crescut două fiice. Între 1932 şi 1934 a făcut armată în Regimentul 3 Jandarmi din Chişinău, unde a fost avansat în gradul de sergent. Întors acasă, devine unul dintre fruntaşii satului. Avea împreună cu tatăl său 21 de hectare de pământ, iar din 1944 până la intrarea în colhoz, în 1947, deţinea 15, 5 hectare.

În toamna lui 1944 este înrolat în Armata Roşie şi participă la luptele de pe frontul sovietic. Fiind rănit la piciorul drept, este demobilizat peste un an. La alegerile în Sovietul Suprem al RSSM din 16 februarie 1947 îşi manifestă pentru prima dată atitudinile antisovietice, scriind o foaie volantă pe care o introduce în urna de vot:

„Fasciştilor ce sunteţi, hoţi şi bandiţi bolşevici şi comunişti! Cum omorâţi lumea prin foamete, după ce aţi luat pâinea toată de la norod. Vă mai trebuie şi votare, hoţilor şi bandiţilor? Ţară plină de sărăcie. Pentru voi au rămas gospodării pustii. Duşmanilor ce sunteţi voi. Cum de nu vă este jale de norodul acesta flămând şi înfometat de-l lăsaţi de moare de foame? Hoţilor şi bandiţilor, fascişti ce sunteţi. Şi tu, preşedinte, pregăteşte-te că degeaba, te duci în p... mă-tii cu stăruinţa pentru norodul Tomaiului. 16 fev. 1947".

După cinci ani de iscoade ale securităţii a fost identificat. La arestarea lui au contribuit şi câţiva săteni care l-au turnat în legătură cu alte declaraţii antisovietice pe care le-a făcut între timp. Este arestat la 27 ianuarie 1954 în regiunea Arhanghelsk din Federaţia Rusă (unde se afla la tăiat pădure, fiind trimis de colhoz) şi este adus la Chişinău.

Tactica de apărare a lui Dumitru Capmare a fost una înţeleaptă. A negat totul: nu a desfăşurat activitate antisovietică, nu a blamat partidul comunist şi guvernul URSS, nu a denigrat colectivizarea şi viaţa din colhoz, nu a prezis un război între Anglia şi SUA, pe de o parte, şi URSS, de cealaltă parte, şi faptul că sovieticii vor fi înfrânţi, nu a avut legături cu şeful jandarmeriei române din Tomai în perioada 1941-1944, nu a scris foaia volantă găsită în urna de votare la 16 februarie 1947.

După 12 interogatorii la care a fost supus, şase depoziţii depuse împotriva lui de consăteni şi patru confruntări cu martori, dosarul lui Dumitru Capmare este trimis în instanţă. Şedinţa de judecată are loc la 29 martie 1954. Judecătoria Supremă a RSSM îl condamnă în baza art. 54/10, p.1 Cod Penal al RSSUcraineşti - „Agitaţie şi propagandă contrarevoluţionară"-la zece ani de munci corecţionale, cu decăderea ulterioară din drepturile politice pentru un termen de cinci ani, şi achitarea unor cheltuieli de judecată în valoare de 1.321 de ruble. A fost trimis în unul dintre cele mai mari lagăre din sistemul gulag al URSS-„Veatka", din regiunea Kirov, specializat în tăierea pădurii.

La 12 septembrie 1955, Comisia pentru reexaminarea dosarelor persoanelor supuse represiunilor politice din regiunea Kirov consideră ca fiind nejustificată ţinerea lui Capmare în gulag şi recomandă eliberarea lui. Dumitru Capmare a fost reabilitat de Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova la 13 martie 2005.

„Trebuie să marcăm 10 mai, ziua naţională a României"

Grigore Colibaba s-a născut în 1927, în comuna Ţaul, judeţul Soroca, iar consăteanul său Victor Guţu-în 1931, ultimul în familia unui ţăran mijlocaş. În anul 1938 Victor merge la şcoală, iar 1942 şi termină patru clase. În acel an se înscrie la Liceul Pedagogic din Iaşi. În martie 1944 este evacuat la Craiova, iar în luna august acelaşi an a fost repatriat în RSSM.

Grigore Colibaba avea şi el un CV „nesănătos", pentru că provenea dintr-o familie de „chiaburi"-tatăl său a fost membru al partidului cuzist şi viceprimar în sat. Grav, potrivit securiştilor, era şi faptul că părinţii lui Grigore şi un frate de-al său s-au dus după el în România, în primăvara anului 1944, dar nu s-au mai întors.Victor şi Grigore erau prieteni şi împărtăşeau aceleaşi idei. Primele 5 foi volante antisovietice, în limba română cu grafie latină, le-au scris în seara de 8 mai 1946 şi le-au împrăştiat în satul Ţaul. „Să cunoască şi locuitorii satului că în sat sunt patrioţi adevăraţi şi să le stricăm sărbătoarea bolşevicilor. Trebuie să sărbătorim 10 mai-ziua naţională a României", au menţionat ei. Foile volante erau scrise în versuri.

„Să ştie păgânulBine-a fost şi esteAcest om din povesteBine-a fost RomânulSă ştii, păgâne, Românu-i pui de leuEl a stat parte-n RăsăritA distrus păgânii ce-au venitEi vin şi-acum plutind mereu, mereu."

În vara şi toamna aceluiaşi an, Grigore l-a rugat pe Victor să-i scrie câte o scrisoare pe numele fratelui tatălui lui care se afla în România. Era singura adresă pe care o cunoştea. Scrisoarea a fost interceptată şi considerată antisovietică.

Scrisoarea expediată de Grigore Colibaba în România

„Îndepărtaţi Părinţi.Sunteţi depărtaţi de mine, dar rândurile mele atât de mici poate vor ajunge cu greu la Dvs. Aş închide ochii şi v-aş descrie toate, toate neajunsurile, durerile, gândurile, suferinţele noastre, pe care le purtăm cu spinarea îndoită. Sufăr aici mult, mult de tot. Numai eu ştiu, iubiţi Părinţi, cât îi de mare cununa robiei. Privesc umbra «dezrobitorului» nostru. Cu ochii scăldaţi în lacrimi, alung privirile mele departe, departe. Şi ce credeţi că întâlnesc! Of. Of. Numai şi numai foame. Oameni cu haine rupte, cu straistele goale şi atât, alt [ceva] nimic, nimic. Ca să vă scriu eu, îndepărtaţi părinţi, tot amarul vieţii miele şi în general a noastră «asupriţi» îmi trebuie să scriu caiete întregi. Acasă ne învârtim ca şurubul. Căci cum spune vorba aici:«N-ai şurub la casă, nu-i nici cozonac pe masă». Ziua lucrezi, noaptea lucrezi şi hodină nu mai găsesc niciodată. Aşa deacuma ne-am deprins:să strângem între dinţi şi foame şi venin. Fiţi atenţi mai departe. Aflaţi acum căci Olea lui Pechia s-a mărita. Lasă ca să ee Pechia grijă de la ia de acum înainte căci ea nu se mai gândeşte la el, căci are alt bărbat tânăr. Pavel Iurcişin rog răspuns la această scrisoare. Colibaba Grigore"

Securiştii nu s-au grăbit cu arestarea. Au tot căutat complici şi eventual o organizaţie antisovietică. Neexperimentat, Victor, la rândul lui, a povestit unor colegi despre ocupaţiile sale extraşcolare. Şi a fost turnat.

Victor Guţu şi Grigore Colibaba au fost arestaţi la 5 ianuarie 1949. Ancheta preliminară s-a terminat la 29 ianuarie 1949, iar la 18 februarie 1949, Judecătoria Supremă a RSSM i-a găsit vinovaţi de infracţiunea prevăzută de art. 54/10 - „Agitaţie şi propagandă contrarevoluţionară" Cod Penal al RSSU. Ambii au fost condamnaţi la zece ani de gulag cu decăderea ulterioară din drepturile civile pentru un termen de cinci ani.La 9 iunie 1955, Prezidiul Judecătoriei Supreme a RSSM le reduce pedeapsa la 6 ani şi 5 luni şi dispune eliberarea lor din gulag. Victor Guţu şi Grigore Colibaba au fost reabilitaţi la 22 mai 1995.